Home > Ştiri mondene > Dan Negru cere producătoriilor să vină cu idei originale pentru următoarele emisiuni. Află ce format românesc s-a vândut
Ştiri mondene

Dan Negru cere producătoriilor să vină cu idei originale pentru următoarele emisiuni. Află ce format românesc s-a vândut

Dan Negru cere producătoriilor să vină cu idei originale pentru următoarele emisiuni. Află ce format românesc s-a vândut

Campania “cumpărați produse românești”, care se desfășoară în momentul actual, visează statul român să se implice mai mult în dezvoltarea fabricării produselor în România, de la măști chirugicale, la combinezoane sau aparate de ventilație.

Dan Negru atrage atenția că, nu trebuie să uitam și de emisiunile TV produse în România, declarând că formatul emisiunii “Scena Misterelor”, unde diferite personalități ale țării, poartă mască și se costumează într-un mod bizar. Vedete ce poartă mască, sunt puse în fața celorlalți, iar ei, trebuie să ghicească cine se află de fapt în spatele măștilor.

Emisiunea a fost difuzată pe postul Antena 1, care este și o producție 100% românească, anul trecut. Ea a fost adaptată după emisiunea difuzată acum mult timp, pe postul TVR1, “Cu mască, fără mască”.

„E un format românesc de divertisment cu platou TV vândut pe piața internațională. E o speranță că România poate fi mai mult decât o piață de desfacere cum e acum. Când ai hnow how internațional e ușor să faci performanță. Hai să inventăm nu doar să copiem și faptul că Scena Misterelor s-a vândut extern poate să fie un imbold. Se poate. După ce în anii 2000 am făcut cu ajutorul domnului Lazarov primele mari formate internaționale, de câțiva ani cred în produsele românești. Scena Misterelor e unul dintre ele. Așa cum e și Next Star. În campania „cumpărați produse românești” să luăm în seamă și programele TV originale „made în România”, a relatat Dan Negru.

Dan Negru încurajează nu numai producția de diferite produse românești, ci și de noi formate de emisiuni create de către noi, care au potențial de dezvoltare internațional. Show-ul difuzat în Ungaria, sub alt nume, “Nicsak, ki vagyok”, tradus ca “Nu sunt cine sunt”, face deja furori în rândul publicului unguresc, dovedind astfel că producțiile românești sunt apreciate nu numai de către telespectatorii români, ci sunt dorite și-n alte țări.

Acesta a mai declarat că vrea să ambiționeze cât mai mult producătorii români și să încercăm să inventăm mai multe emisiuni, decât să le copiem din alte părți.