Ştiri mondene

Dana Rogoz și-a botezat cel de-al doilea copil. Cine au fost persoanele prezente la eveniment?

Dana Rogoz și-a botezat cel de-al doilea copil. Cine au fost persoanele prezente la eveniment?

Sâmbăta ce tocmai a trecut, în data de 29 august 2020, fericita Dana Rogoz, împreună cu soțul ei, Radu Dragomir, au boteza-o pe micuța lor. Emoțiile și fericirea celor doi părinți, dar și a invitaților, a fost la superlativ.

Evenimentul a fost organizat într-o locație de bun gust. Tematica a fost una de poveste, petrecerea organizându-se în aer liber, așa cum a declarat Dana Rogoz la o emisiune televizată.

„Mai așteptăm. Sincer, dacă nu se schimbă reglementările… Încă nu știm, s-ar putea poate spre august, dar vedem și cum se întâmplă așa, cum evoluează lucrurile. Dar dacă ar fi, ar fi probabil tot așa ceva la aer, cu prieteni foarte apropiați, adică nu cu mare tam-tam”, a declarant Dana Rogoz.

Actrița, Dana Rogoz, de la nașterea celui de-al doilea copil se află în culmea fericirii. În ciuda faptului că aceasta a fost singură la naștere, din cauza situatiei mondiale cu COVID-19, soțul acesteia nu i-a putut fi alături în acel moment. Artista a scris în urmă cu ceva timp că a trecut prin clipe grele, dar fericirea de a afla că a născut o fetiță perfect sănătoasă, a fost imensă.

La botezul micuței, Lia Elena, au participat prietenii apropiați ai părinților. Andreea Esca, Adela Popescu, Radu Vâlcan , sunt doar câțiva dinte persoanele ce au fost prezente la minunatul eveniment. Frumoasa prezentatoare de știri, și buna lor prietenă, Andreea Esca a postat pe pagina de Instagram poze de la evenimentul fericit. Tinuta pe care a purtat-o a întregit decorul de vis pe care l-au avut.

De asemenea, Dana a avut o ținută lejeră, dar de bun gust. Fericirea ei se putea observa cu ochiul liber. Aceasta a declarant pe Instagram că urările pe care le-a primit, referitoare la micuța ei, au ajutat-o să devină ți mai fericită.