Cunoscută ca Mona Lisa sau ca Gioconda, opera de artă a lui Leonardo Da Vinci a iscat o sumedenie de teorii ale conspirației legate de modul prin care sunt redate detaliile din spatele său. S-au spus multe și despre modul în care fixează spectatorul cu privirea. Există nenumărate explicații cu privire la originea Mona Lisei, oricare ar fi adevărul din spatele acestor speculații, cert este un singur lucru, Mona Lisa a reușit să frângă inimile multora dintre noi, de la iubitori de artă, istorici, teoreticieni ai conspirației și turiști. Iar asta de veacuri, încă de la începutul secolului al XVI-lea.
An de an, milioane de vizitatori la Muzeul Luvrului din Paris îngroașă linia mulțimii constante care înconjoară Mona Lisa. Mulți pleacă întrebându-se exact de ce acest mic portret este atât de semnificativ. Leonardo da Vinci, omul exponențial al Renașterii prin excelență, a început să picteze Mona Lisa în Florența în anul 1503. Cel mai probabil este un portret al nobilei Lisa Gherardini, este un tablou care a fost comandat de soțul ei Francesco del Giocondo.
Mona Lisa este un portret cu o abordare revoluționară pentru vremea sa, este o operă de artă care a stabilit standardul pentru modul în care erau executate portretele ulterior. De asemenea, a fost ceva unică și tehnica lui Leonardo care poartă denumirea de sfumato. Aceasta din urmă este o metodă de a picta care exclude contururile pentru a crea un efect ceva mai delicat dar și realist totodată, iar peisajul imaginar de pe fundal, care sporește misterul (cum ar spune Lucian Blaga…) ce înconjoară identitatea sa și motivația care a stat la baza cererii care a comandat portretul ei.
Mona Lisa a rămas în atelierul lui Leonardo până la moartea sa în anul 1519, după care a intrat în colecția regelui Francisc I. Tabloul a fost ulterior recuperat de către revoluționarii francezi și, după ce a fost expus pentru scurt timp în dormitorul lui Napoleon Bonaparte, a fost dăruit expoziției din Luvru, unde rămâne permanent, loc în care poate să fie găsit și astăzi. Acestea sunt doar câteva date legate de poveștile surprinzătoare care ne poate ajuta să descoperim motivul pentru care Mona Lisa este cea mai faimoasă pictură din lume secole după crearea sa.
Sandalul redimensionării Dada a tabloului Mona Lisa
În anul 1919 comemorarea împlinirii a 400 de ani de la moartea lui Leonardo, perioadă în care studiile scrise de Freud legate de Leonardo erau în mare vogă la acele vremuri, multă lumea era interesată de viața și opera sa. Un context favorabil redimensionării unei capodopere veche de mai bine de patru secole. Prilej cu care artistul din mișcarea Dada, Marcel Duchamp, s-a confruntat cu mai multe critici legate de decizia sa controversată de a pune în lumina reflectoarelor tabloul Mona Lisa. O „rectificare” cât se poate de stranie la acea vreme.
Duchamp era cunoscut pentru popularizarea acestui tablou prin această mică glumă, care a fost un mod foarte simplu de a redimensiona un simbol al culturii occidentale într-un punct în care cultura clasică părea să fie depășită. Un obiect cotidian care este reinventat de un artist și plasat într-un cadru rigid, o atmosferă de mare cultură, o galerie. În acest caz, obiectul găsit a fost o reproducere a cărții poștale a Mona Lisa pe care Duchamp a folosit un creion pentru a adăuga o mustață, o capră și un nou titlu riscat. Numele „L.H.O.O.Q. este un joc de cuvinte care, atunci când este pronunțat în franceză, sună ca Elle a chaud au cul.
Criticii operei lui Duchamp au fost scandalizați de acest act plin de curaj. Spiritul său liber, specific al celui de mișcare dada, a fost văzut ca o defăimare lipsită de sensibilitate a unei opere exponențiale a lumii, o icoană seculară batjocorită, criticii interpretând gestul său drept un real atac asupra artei franceze dar și a elitei culturale care era fascinată de ea. Lucrarea lui Duchamp și tot scandalul care a rezultat după de fapt avea să deschidă calea pentru cele mai mari parodii ale picturii de-a lungul anilor, inclusiv lucrări ale suprarealiștilor precum Salvador Dalí și René Magritte. Unele dintre aceste parodii au făcut și ele referire la Mona Lisa dar și la L.H.O.O.Q., redimensionând și poate chiar diluând cumva simbolistica originalului creat de Leonardo da Vinci.
Mona Lisa apreciată chiar și în cultura pop
Spectacolul media din jurul debutului american al Mona Lisei a atras, într-un mod absolut frenetic, atenția lumii, iar lui Andy Warhol sigur i-a cucerit cu totul inima. În anii 1960, faimosul artist pop a început să creeze o varietate de modele ale sale, în variante extrem de colorate. El ne-a oferit un număr nesfârșit de reproduceri de serigrafie a tabloului Mona Lisa. Serigrafia este un proces pe care l-a împrumutat din publicitate comercială, un mod care i-a permis să facă rapid și ușor copii ale unei imagini originale.
Alături de imaginile reprezentative ale culturii pop, cum ar fi sticlele de Coca-Cola, conservele Campbell’s Soup și Marilyn Monroe, sau imaginile tipărite de Mona Lisa ale lui Warhol au creat multă vâlvă la vremea aceea. Au existat numeroase și importante întrebări legate de sfera artei plastice într-o lume post-modernă, despre care ai putea crede că nu mai are predilecția de a se dedica valorilor clasice sau operelor Reneșterii. Warhol a spus:
„Nu contează dacă prin Mona Lisa se afișează o banană sau ochelarii lui Hans Rittman – adevărul este că trebuie să fie pop!” Reproducerile sale ale originalului lui Leonardo sunt, în mod inconfundabil, pop art, subliniind tensiunea dintre semnificația culturală a picturii originale și starul principal.
Astfel de reproduceri și reinterpretări sau redimensionări ale tabloului Mona Lisa sunt mai multe ca niciodată în secolul al XXI-lea. În anul 2019, un record de 9,6 milioane de persoane au vizitat Luvrul și au văzut portretul renumit- și cei mai mulți dintre ei probabil au făcut fotografii sau au cumpărat un suvenir care ducea cu gândul la Mona Lisa de la magazinul de cadouri.
