Reclamă
Aproape 35.000 de candidaţi s-au înscris pentru a susţine examenul naţional de bacalaureat sesiunea august – septembrie. Anunțul a fost făcut de Ministerul Educaţiei.
O nouă șansă pentru elevii care vor să susțină Bacalaureatul
Potrivit datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi, 22.586 de candidaţi provin din promoţia anului 2022. Alți 12.237 de candidaţi sunt din promoţiile anterioare.
Reclamă
Probele se vor desfăşura în 138 de centre de examen, după următorul calendar:
- 16 august – Limba şi literatura română- proba E. a – proba scrisă;
- 17 august – Proba obligatorie a profilului – proba E. c – proba scrisă;
- 18 august – Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E. d – proba scrisă;
- 19 august – Limba şi literatura maternă – proba E. b – proba scrisă.
Probele de evaluare a competenţelor (lingvistice şi digitale) sunt programate în intervalul 22 – 29 august (cu excepţia zilelor de 27 şi 28 august);
Afişarea primelor rezultate, în format anonimizat, va avea loc în data de 31 august (până la ora 12.00). Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12.00 – 18.00, atât în format clasic/letric, cât şi electronic. Candidaţii vor completa inclusiv o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei este finală şi poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.
Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, vor fi comunicate în data de 3 septembrie. Probele scrise încep la ora 9.00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8.30.
„Lucrările scrise pot fi elaborate într-un interval de lucru de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Pentru rezolvarea subiectelor, candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru scheme şi desene vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen”, a informat ministerul.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri