Monden > Ştiri mondene > Declarațiile Ralukăi despre viața din spatele reflectoarelor și noi detalii despre „SuperStar România”
Ştiri mondene

Declarațiile Ralukăi despre viața din spatele reflectoarelor și noi detalii despre „SuperStar România”

Declarațiile Ralukăi despre viața din spatele reflectoarelor și noi detalii despre „SuperStar România”

În vârstă de 31 de ani, Raluka se numără printre cele mai apreciate artiste din România. Aceasta a decis acum să ia parte dintr-un nou proiect televizat. Va fi jurat în cadrul emisiunii SuperStar România, alături de alte nume celebre, precum Marius Moga sau Carla`s Dreams. Este pentru prima oară pentru artistă când apare ca jurată la televizor. Vă reamintim că Raluka a făcut parte din primul sezon al reality-show-ului fenomen Asia Express, acolo unde a participat alături de buna sa prietenă, Ana Baniciu și unde cele două au câștigat marele premiu.

Cu toate că nu se știu foarte multe despre viața personală a Ralukăi, artista încercând tot timpul să fie cât mai transparentă, acum a decis să dea cărțile pe față și să vorbească despre toate problemele de care s-a lovit de când este celebră, cât și despre viața pe care o are în spatele luminii reflectoarelor.

Celebritatea vine la pachet cu mult stres

Artista a povestit în cadrul unui interviu pentru Pro TV despre cel mai „urât” aspect ce vine la pachet cu celebritatea sa. Se pare că dacă te expui în fața unei mulțimi mai mare de oameni nu vine mereu doar cu lucruri bune. Și, totuși, atunci când faci ceea ce faci cu pasiune și dăruire, poți trece peste orice.

„Faptul că ești deschis în fața tuturor și toată lumea crede că poate să intre în viața ta și să spună ce vrea despre asta. Dar în cazul în care ajungi să nu-ți pese, nu mai e un lucru neplăcut … E și muncă psihică destul de puternică.”, a povestit Raluka pentru sursa citată.

Totodată, artista a avut de oferit câteva sfaturi pentru tinerii artiști, la început de drum. Le recomandă să aibă grijă să nu urce prea sus și să cadă după. Orice nou artist trebuie să reușească să se mențină acolo unde este, dar nici să nu tragă să sară de pe o treaptă pe alta mult prea rapid, pentru că există posibilitatea mai mare să o dea în bară.

Noi dezvăluiri despre viitorul show de pe PRO TV

Ca jurat al emisiunii SuperStar România, Raluka a avut câteva cuvinte de spus și în ceea ce privește acest subiect. Aceasta susține că un artist adevărat se hrănește cu energia publicului, dar și invers.

„În cazul în care ești un artist și te consideri cu adevărat un artist, iar când te urci pe scenă nu ai această frică, energia tu o dai. Dacă tu îi dai publicului o energie bună, el îți va da asta înapoi. Este exact același lucru care se întâmplă aici ( la SuperStar).”, a mai declarat aceasta pentru aceeași sursă.

Show-ul de talente de pe PRO TV va debuta în toamnă și se bazează pe formatul internațional „Idol”.