Ştiri mondene

Delia Matache nu poate rămâne însărcinată. Deși își dorește, va fi nevoită să mai aștepte până va avea un copil

Delia este tânără, frumoasă și pare că are tot ce-și dorește de la viață. Deși este căsătorită și la casa ei, se pare că vedeta întârzie să facă un copil, iar problemele de sănătate nu o ajută deloc.

Delia Matache și Răzvan Muntean trăiesc o frumoasă poveste de iubire de mai bine de 10 ani, iar fanii artistei vânează la propriu orice detaliu despre viața lor de cuplu. Având în vedere că sunt împreună de atât de mult timp, toată lumea se întreabă când își vor mări familia, însă răspunsul vedetei întârzie să apară.

Cântăreața se simte presată de lumea din jurul său să facă un copil, însă nu are de gând să reacționeze impulsiv. Mai mult, ea-și dorește ca această decizie să îi aparțină în totalitate.

„Întrebarea asta e standard, cred că e «made în România». Nu cred că oamenii pe străzile din Londra te întreabă când faci un copil. Nu mă apasă, dar la un moment dat s-ar putea să mă confuzeze foarte tare. S-ar putea să nu pot să-mi dau seama dacă este cu adevărat dorinţa mea să fac un copil sau vreau să fac asta pentru că am crescut cu senzaţia că trebuie. Şi eu cred că nu trebuie nimic”, a declarat aceasta.

Totuși, nu doar această indecizie a Deliei o împiedică să aibă un copil. Din câte se pare, artista are câteva probleme de sănătate care o împiedică să rămână însărcinată. Cea care a dat-o de gol a fost chiar mama ei, care a insinuat în cadrul unui interviu că fiica ei ar face un tratament pentru fertilitate.

” Îţi dai seama că nu am făcut tratamente cum încearcă ea acum… şi nu se poate, nu vezi? Pe vremea aia nu erau aşa, d-astea. S-a săturat și ea să fie întrebată când face un copil”,  a povestit aceasta.

Răzvan, soțul Deliei, la polul opus, transmite alte mesaje publicului. El a povestit cât de mult își dorește un copil și a negat faptul că iubita lui ar avea nevoie de vre-un tratament.

„Da, în momentul acesta lucrăm la copil, ne dorim foarte mult, dar nu avem probleme care să necesite tratamente de specialitate”, a declarat acesta la un moment dat.