Despre Homer, autorul mitic al Greciei Antice. „Iliada” și „Odiseea”- poemele epice canonice ale literaturii

Homer întruchipează una dintre cele mai importante personalități ale Greciei Antice, fiind încoronat de istoria literaturii drept o figură mitică, autor al operelor canonice „Iliada” și „Odiseea”. Impactul pe care l-au avut creațiile sale epice asupra dezvoltării culturii grecești și, ulterior, asupra literaturii, este incontestabil, însă chiar și până în prezent figura lui reprezintă un mister pentru cei mai mulți dintre noi.

Conform datelor istorice disponibile, perioada în care a trăit Homer nu a putut fi stabilită cu exactitate, ci doar aproximată. Astfel, se crede că autorul a trăit între secolul al VIII-lea și al IX-lea î. Hr, locul de origine al acestuia fiind stabilit de istorici în regiunea Ios a Egeei de Sud. Informațiile care s-au transmis despre el sunt, din păcate, mult prea puține pentru a-i putea așterne povestea, însă cele care au rezistat trecerii timpului sunt miturile formate în jurul numelui său.

Din cauza acestui context, există voci care au mers atât de departe încât au contestat existența lui Homer, pe care l-au numit un autor mistic, născut din conștiința colectivă a culturii grecești. Cum în perioada respectivă creațiile literare erau transmise prin tradiția orală, se crede chiar că numele său ar fi fost, în realitate, atribuit tuturor poeților care au transmis mai departe prin viu-grai legendele Greciei Antice.

Indiferent dacă autorul antic a existat sau nu în realitate, importanța operelor care i-au fost atribuite este incontestabilă. „Iliada” și „Odiseea” au reprezentat un punct de referință pentru literatura universală, dar și pentru cultura Greciei Antice. Transmise din generație în generație, au fost considerate un etalon pentru tinerii greci, cărora le era predată cu sfințenie la școală. Astfel, se poate considera că identitatea elenică a avut drept bază legendele și figurile conturate în aceste două mari poeme epice istorice.

„Iliada”

Istoria Războiului Troian, precum și numele războinicilor care și-au pierdut viețile în urma acestei mari bătălii, au fost transmise posterității prin intermediul „Iliadei”. Este considerată una dintre cele mai vechi opere literare în tradiția europeană, un ecou al tradiției grecești a războiului și al spiritului eroic caracteristic.

„Iliada” nu contuează povestea de dragoste emoționantă dintre Elena și Prințul Paris al Troiei, binecuvântată și înfăptuită de zeița Afrodita, ci se concentrează pe  evenimentele din timpul războiului, atât de crunt și sângeros. Figurile celor doi îndrăgostiți sunt amintite în treacăt, precum și puterea sentimentelor pe care și le poartă. Rămân însă neclintite furia lui Agamemnon, regele hotărât să răzbune imprudența unui alt bărbat de a-i fura soția lui Menelaus, precum și inconștiența poporului troian de a-i sfida poporului.

Poemul epic homeric începe cu figurile lui Agamemnon și a lui Ahile, prinși mai tare ca niciodată în focul războiului. Acțiunea are loc la 10 ani după ce corăbiile ahee au pornit înarmate spre Troia, cu puțin timp înainte de deznodământul războiului.

„Cântă, zeiță, mânia ce-aprinse pe-Ahil Peleianul,/ Patima crudă ce-Aheilor mii de amaruri aduse;”

Figura predominantă, după cum anunță și incipitul, este cea a eroului Ahile, fiul al zeiței Thetis și al muritorului Peleus, renumit pentru puterea și curajul său în luptă. Era considerat cel mai puternic dintre ahei, protejat de harul mamei sale și iscusit ca nimeni altul în mânuirea armelor. „Iliada” cântă mânia lui Ahile, care ajunge în cele din urmă să-l ucidă pe Hector, fiul cel mare al Regelui Priam al Troiei. Lupta dintre ei este una dintre cele mai impresionante asemenea scene ale literaturii, o confruntare dintre două forțe istorice, care poartă emblematic pe umeri soarta propriului neam.

„ Sufletu-i din mădulare spre iad își ia zborul bocindu-și / Nenorocirea; pieri doar în floare și-n toiul puterii./Însă, deși el e mort, cu vorba-l întâmpină Ahile: «Zaci tu acolo și mori, iar cât despre mine, primi-voi/ Moartea oricât va vrea Zeus și zeii ceilalți să mi-o deie».”

În cele din urmă, Războiul Troian ia sfârșit datorită lui Ulise, care înzestrat cu înțelepciune de către zei și recunoscut pentru calmul și inteligența sa, aduce în lumină calul de lemn al aheilor, cunoscut astăzi drept calul troian, sau calul care a adus sfârșitul Troiei.

„Odiseea”

„Odiseea” urmează același tipar literar ca „Illiada”, avându-l drept figură principală pe Ulise, al cărui nume în limba greacă, Odiseu, dă și numele poemului epic. Dacă prima operă homerică este un strigăt de luptă, un portret al războiului și al mâniei eroilor, cea de-a doua are în centru întoarcerea la origini și călătoria înțeleptului erou.

„O, muză, cântă-mi mie pe bărbatul/ Viteaz şi iscusit, care-ntr-o vreme,/ Când el cu măestria lui făcuse/ Pustiu din ziduri sfinte de la Troia,/ Nemernici amar de ani pe lume/ Şi cunoscu pe drumul lui tot felul/ De oameni, de oraşe şi de datini,/ Şi pătimi aşa de mult pe mare/ Silindu-se să scape de primejdii/ Şi înapoi să-şi ducă pe tovarăşi.”

La 10 ani după ce Războiul Troian a luat sfârșit, iar furia lui Ahile, al lui Menelaus și a lui Agamemnon și-a găsit astâmpărul, Ulise este încă pierdut în lume. Ținut captiv de nimfa Calypso pe insula sa, reușește în cele din urmă să scape și să-și înceapă călătoria spre casă.

Drumul îi este însă plini de încercări, căci zeii Olimpului nu l-au iertat încă pentru faptele sale eroice din timpul conflictului dintre ahei și troieni. Singura lui susținătoare rămâne Atena, soția lui Zeus, care îl veghează pe fiul lui Ulise, Telemachus, și face ca reuniunea dintre tată și tânăr să fie posibilă.

Pe lângă poporul și fiul său, Osideu este așteptat și de Penelopa, frumoasa sa soție care i-a rămas fidelă în tot acest timp. Cu toate că cei care i-au dorit mâna nu au fost deloc puțini, toți dornici să pună stăpânire peste bogățiile soțului său rătăcit, aceasta a reușit să nu se abată de la credința că partenerul său se va întoarce. Femeia a început să țeasă o pânză și a promis că se va căsători în momentul în care o va finaliza, însă a recurs la un șiretlic: tot ce țesea în timpul zilei era destrămat noaptea, așa că pețitorii săi au rămas fără răspuns, fiind obligați să aștepte.

După ce învinge mânia zeilor, Ulise reușește să se întoarcă acasă, în Itaca, simbol grecesc al căminului și al păcii interioare. Astfel, călătoria sa ia sfârșit, iar liniștea și pacea domnesc din nou în ținuturile grecești și în lumea zeilor.

Surse folosite pentru acest material: Worldhistory, Ancient-Literature, Homer, Iliada, traducere de George Murnu, Editura Universitas, 1999; Homer, Odiseea, Editura SAECULUM, 2016.