Home > Actualitate > Social > Discriminare în campusurile studențești din Cluj! Rămân cazați pe timpul verii doar cei care au făcut vaccinul
Social

Discriminare în campusurile studențești din Cluj! Rămân cazați pe timpul verii doar cei care au făcut vaccinul

Discriminare în campusurile studențești din Cluj! Rămân cazați pe timpul verii doar cei care au făcut vaccinul

Curtea de Apel Cluj a decis în urmă cu doar câteva zile că orice încercare de condiționare cu privire la efectuarea vaccinului împotriva SARS-CoV-2 este una discriminatorie. Astăzi vine o veste bombă din partea Universității Babeș-Bolyai din Cluj, care susține că orice student care vrea să fie cazat în campus pe timpul verii va trebui să prezinte dovada efectuării vaccinului. Studenții s-au împărțit în două tabere, unii susținând că această decizie este discriminatorie.

Condiția vaccinării se pare că nu se aplică doar în cazul stadioanelor sau evenimentelor, ci și în cazul universităților. Conducerea Babeș-Bolyai din Cluj vrea să susțină campania de vaccinare împotriva coronavirusul și au găsit metoda perfectă, impunând această condiție pentru cazarea în campusuri pe timpul verii. Universitatea poate găzdui 6.000 de studenți, 700 dintre aceștia preferând să rămână în Cluj și pe perioada vacanței. Majoritatea dintre aceștia sunt angajați, acesta fiind principalul motiv al șederii în campus pe timpul verii.

Condiția vaccinării a fost primită bine de unii, însă alții s-au simțit discriminați. Studenții s-au împărțit în două tabere, iar purtătorul de cuvânt al instituției susține că nu acesta este scopul lor. În primul rând este vorba despre siguranța studenților, iar în al doilea rând este o metodă prin care ei doresc să susțină campania de vaccinare. Chiar dacă mulți studenți susțin că această decizie îi dezavantajează, purtătorul de cuvânt al UBB Cluj susține că decizia se va aplica fără excepție.

Studenții din Cluj susțin că sunt discriminați! Universitatea le permite cazarea doar celor vaccinați

În urmă cu doar câteva zile, Curtea de Apel Cluj a decis faptul că impunerea condiției de vaccinare este discriminatorie. Există persoane care nu se pot imuniza din cauza unor probleme de sănătate, iar vaccinul le-ar putea face mai mult rău decât bine. Deși această decizie este una judecătorească, se pare că nici instituțiile educaționale nu o iau în considerare. La doar câteva zile după această hotărâre, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj vine cu un anunț important pentru toți studenții. Cazarea în campusurile universitare pe timpul verii se face doar pe baza prezentării unei dovezi cu privire la efectuarea vaccinului împotriva SARS-CoV-2.

În timp ce studenții imunizați susțin că este o decizie extrem de bună pentru sănătatea lor, cei care nu au încredere în vaccin susțin că este o discriminare și se încearcă favorizarea unor studenți. Aceștia consideră că le sunt încălcate mai multe drepturi cu privire la libera alegere și cer conducerii UBB Cluj să renunțe la această condiție pentru cazare.

”Mi se pare ca este un act de discriminare la adresa studentilor care au ales sa nu se vaccineze. A te vaccina e un act medical ce tine de libertatea oricarei persoane. Astfel universitatea a discriminat si a incalcat libertatea studentilor”, a declarat unul dintre studenți.

Având în vedere revolta creată, reprezentații universității vor pune lucrurile mai bine în balanță și vor lua zilele următoare o decizie cu privire la modul în care se vor face cazările pe timpul verii și dacă se va renunța la condiția vaccinării.