Home > Actualitate > Dispărut de 30 de ani, un bărbat s-a întors acasă abia acum! Familia l-a crezut mort, vecinii știau că este la amantă!
Actualitate

Dispărut de 30 de ani, un bărbat s-a întors acasă abia acum! Familia l-a crezut mort, vecinii știau că este la amantă!

Dispărut de 30 de ani, un bărbat s-a întors acasă abia acum! Familia l-a crezut mort, vecinii știau că este la amantă!

Situație fără precedent într-un județ din România! Un bărbat a fost dat dispărut timp de 30 de ani, iar familia l-a considerat mort. Acum, acesta s-a întors acasă și, la 93 de ani, vrea să își recupereze viața pe care acum trei decenii a lăsat-o în urmă. Întoarcerea bărbatului a creat un adevărat șoc în familia care îl credea mort, dar și printre vecinii care credeau că este la o altă familie.

A plecat și nu s-a mai întors

Bărbatul are acum vârsta de 93 de ani. Acesta este din județul Bacău. Deși a dispărut, fără urmă de acasă acum 30 de ani, s-a întors teafăr. Soția și copiii îl credeau mort și îi făceau parastase, însă localnicii au fost de părere întotdeauna, că bărbatul a plecat, la începutul anului 1990, la Brăila. Acesta ar fi mers în acel oraș pentru o altă familie.

Bărbatul a plecat acum trei decenii din casa sa din Bohocel, județul Bacău, în 1991, pe când avea vârsta de 63 de ani, vârstă la care, de obicei, oamenii ies la pensie și caută liniște alături de persoana cu care vor să îmbătrânească. Familia a alertat atunci poliția, care l-a căutat zile la rând. Mult timp a fost dosarul de cercetare deschis, iar polițiștii l-au căutat, alături de voluntari, de familie și de prieteni. Însă totul a fost în zadar. Bărbatul dispăruse fără urmă, nu a mai sunat acasă, nu a mai fost văzut și nu a lăsat un bilet de adio în care să își explice faptele. După 15 ani de căutări, familia s-a resemnat și a acceptat ideea că bărbatul a murit. Așa au mai trecut încă 15 ani de când rudele sale îi fac parastas la Biserică. A fost trecut inclusiv la pomelnicul de morți.

La începutul lunii septembrie, fiul și nora bătrânului au avut un adevărat șoc. Cei doi s-au trezit cu el la poartă. În buzunar bunicul avea un bilet de tren pe ruta Ploiești-Bacău și buletinul de identitate cu adresa din comuna Bohoci. Nu-și amintește însă nimic din cele întâmplate în ultimii ani și susține că nu știe ce a făcut, doar că trebuie să se întoarcă acasă.

Înainte să dispară de acasă, bărbatul era negustor de vite. Până atunci, el nu dispăruse nici măcar o zi de acasă. Acum, familia și rudele încearcă din răsputeri să afle ce s-a întâmplat de fapt cu bătrânul care s-a întors după 30 de ani.

E un caz rar întâlnit, la noi nu s-a mai întâmplat. Au mai dispărut 2, 3, 4 ani, dar apăreau și se reglau lucrurile. Din discuțiile avute cu membrii familiei, a apărut peste noapte, nu știu cum, adus de o mașină și lăsat în fața porții. La momentul actual, familia s-a interesat de ceea ce ține de vechime, să poată beneficia de o pensie”, a transmis Cristian Iștoc – primarul comunei Bohoci.

Cel mai probabil, autoritățile vor aștepta ca bătrânul să își recapete memoria, însă vârsta de 93 de ani ar putea fi un mare impediment. Bătrânul nu reușește să își amintească ce a făcut. Cel mai probabil, ultimii 30 de ani din viața bătrânului vor rămâne un mister pentru familia sa.

Raportează o greșeală

Urmatorul text selectat o sa fie trimis editorilor nostri: