Home > Cultură > Literatură > Doina Ruști, Patru bărbați plus Aurelius
Literatură Premium

Doina Ruști, Patru bărbați plus Aurelius

Doina Ruști, Patru bărbați plus Aurelius
Sursa imagine: goodreads.com

Mult mai fascinant mi se pare ritmul în care scrie Doina Ruști decât mi se par romanele ei, pentru că deși am citit și romanul Homeric (Editura Polirom, 2019), dar (atunci am fost la lansarea cărții în sala de bibliotecă a UMFST, Târgu Mureș) personal nu am rezonat atunci cu stilul acesta de scriere foarte fabulist, magic realist, dar m-am încăpățânat să citesc ce scrie această prozatoare foarte bine primită și cotată (și tocmai din acest motiv probabil am și căpătat frustrarea nerezonării sensibilității mele cu scrisul ei) și am ajuns astfel la romanul Patru bărbați plus Aurelius (Editura Polirom, 2011).

Cred că tema predilectă aici este aceea a seducției. Cum să rămâi seducătoare chiar și în momentele cele mai absurde ale vieții, cum să-ți păstrezi eroticitatea intactă, cum să scapi de pudibonderie ca femeie și de complexele pe care le dobândești în timp „40 la picior”. Titlul spune cam tot despre ceea ce înseamnă cartea. Nu am ce să explic foarte mult. Că sunt patru bărbați în timpi diferiți, fiecare cu povestea sa, dar nici unul ca Aurelius (care este o imagine a bărbatului absolut, un clișeu). Mi-a fost greu să citesc și acest roman care își are mare parte dintre acțiuni la Universitatea și mai precis în aripa Actoriei. În mod clar un text invadat de cuvinte tari ca la Henry Miller și de clișee menite să vândă (probabil), sau să fie pur și simplu o deprindere a formării sale în domeniul teatrului, unde știm că limbajul e cu totul și cu totul mai lax. Așadar Doina Ruști este atentă și la cât de actual să fie textul pe care îl scrie, dar și la cantitatea de dialog pe care și-o propune.

Bărbații, protagoniștii nu sunt dintre cei mai bravi, ba dimpotrivă, se pare că au toate defectele din lume și că sunt narcisiști, acest defect este primordial. Este o lume a dramaturgilor, a regizorilor, teatrologilor, actorilor, se citesc texte, se organizează casting-uri, se învață texte, se interpretează și se iese în bar, unde au loc discuții. Aceste discuții nu duc nicăieri în primă fază cu Ani, dar descoperă că acesta este fratele unui alt bărbat cu care ea avusese un episod (înțelegem că acel bărbat moare la prima întrevedere, cade în gol unde ar fi trebuit să fie liftul, dar este o informație fugitivă pe care o primim ca atare, menită nu să facă lectorul să rămână în stare, ci numai să informeze).

Am receptat textul cu multă indulgență, am înțeles că s-a vrut a fi un text facil, ușor de înțeles de oricine, că s-a dorit accesul cu acest roman înspre public, că nu e o carte neapărat dedicată tagmei. Dar mi se pare că prozatoarea Doina Ruști are curaj să vorbească la nivelul anilor 2011 despre relațiile variate ale unei femei și să scoată acest tabu al fidelității eterne a femeii din contextul pieței de gen din România. Este un roman despre o protagonistă independentă care își permite să viseze orice bărbat își dorește, nu își impune limite, nu se sfiește, acolo unde este refuzată lasă refuzul așa cum vine, pleacă mai departe, își satisface nevoile personale în alte părți cu alți oameni. Există aceast laitmotiv al libertății absolute a femeii care nu depinde de niciun bărbat anume, astfel că își poate guverna singură viața.

Aș zice să citiți romanul, eu vorbesc despre el și din punct de vedere al logisticii scrisului, dar voi, sunt sigură că veți descoperi trucuri și detalii, pe care, poate eu le-am omis. Mă străduiesc să citesc și autorii cu a căror operă nu mă identific, asta pentru că aș vrea ca atunci când spun că nu-mi place să pot să și argumentez de ce. Există această bătălie în sine a lectorului în permanență, scrie bine, dar de ce eu nu rezonez?

Patru bărbați plus Aurelius dă startul unei ere feminine libere. Fiecare femeie liberă alege bărbații cu care să-și petreacă timpul, se propagă un discurs egalitarist și acolo unde este cazul se trag semnale de alarmă asupra bărbatului-vânător, a bărbatului care are iubită la braț dar se uită după altele, tiparul „lăbarului” cum e numit în carte. Protagonista observă că Ani poartă pe holul căminului chiloți scămoșați și lărgiți prin care i se vede organul sexual și e penibil, nu sexy cum s-ar dori el a fi. Se dau în vileag defectele capitale masculine, dar despre unii se afirmă că sunt „ruine”. Doina Ruști creionează o frescă a societății „Facebook” pe de altă parte, unde falsurile sunt adevăratele valori, iar pozele sunt altceva decât înseamnă oamenii respectivi din spatele conturilor false, sau extrem editate.

Realitatea este aici și ne surprinde cu efectele de îndrăgostire, supunere, nesupunere, dorință, cunoaștere etc. În realitatea protagonistei există de fapt 5 bărbați, 4 reali și unul ireal cu care sunt comparați toți cei patru și dacă îi seamănă cât de cât, e totuși un efort care duce la o reușită, dar relațiile sale nu durează „mai mult de 1 an”. Pentru că „destinul” joacă feste și soarta nu ține cu situația amoroasă a protagonistei. Poate că de aceea nu mă identific extrem de tare cu scriitura aceasta, fiindcă nici în realitate nu mă pot preta la limbajul direct, la confruntări frontale, și poate că de fapt mă scoate din zona mea de confort și nu știu să mă adaptez și fug. Dar dacă voi veți fugi, fugiți cu Patru bărbați plus Aurelius, așa cum tot fac și eu (în secret) de fapt.