Home > Cultură > Literatură > Doina Ruști, paturi oculte – sau despre puterile patului
Literatură Premium

Doina Ruști, paturi oculte – sau despre puterile patului

Doina Ruști, paturi oculte
Sursa imagine: bookhub.ro

Paturi oculte (Litera, 2020), cel mai recent roman al Doinei Ruști deschide porțile unui mit (de multe femei dorit) căci există un pat în care se doarme și se visează viitorul, așa că femeile ajung să plătească pentru a dormi în patul magic. Probabil o temă preluată din folclor, dar care reiterează pe un alt plan (că și face referire la) Patul lui Procust. Păstrează tehnica inserării realismului magic în proza de aici, cea pe care am găsit-o și în Patru bărbați plus Aurelius, dar mai ales în Homeric (asta pentru că nu sunt o cunoscătoare a întregii opere a Doinei Ruști și mă rezum la ceea ce am citit).

Cuceritoare sunt poveștile despre relația protagonistei, Flori, cu patul ca spațiu mistic, ea așteaptă 62 de zile să ajungă „într-unul din blocurile de la Unirea” și își amintește de„Prima întâlnire cu patul (…) într-o vacanță de vară (…) la Valea Stanciului” (p.11). Casa Lionicăi mătușa acesteia este descrisă în detaliu, se conturează o atmosferă exclusiv feminină îmbietoare, extraordinară. În casa mătușii sale are să descopere Flori primul pat din seria paturilor care vor deveni un soi de obsesie și vor marca perioadele cele mai bune, sau cele mai puțin bune (deși femeile din cărțile Doinei Ruști, trebuie spus, în general nu pot să sufere nici măcar de dragul bărbaților, pentru că sunt femei emancipate, caractere echilibrate în dezechilibrul lor, ultraindependente și preocupate de bunăstarea fizică personală).

Apar și personaje masculine ca Lev, librarul, Raul, Căpriceanu, Petrache Zarafu. În cele din urmă, după toate idilele, vedem că firul narativ se oprește la unul dintre bărbați care pare să și pună capăt zbuciumului procustian, dar să acopere într-o manieră decisivă toate lipsurile din viața lui Flori. Deși inițial ea nu se gândește la așa ceva, viața ei se putea derula foarte bine sub auspiciul propriilor gânduri, amintiri și dorințe în afara oricărei idei de cuplu stabil. Am citit cartea ca pe un bildungsroman (urmărind evoluția protagonistei) cu extensii înspre caracterele personajelor masculine care sunt descrise de cele mai multe ori cu un sarcasm literar desăvârșit (specialitatea autoarei) menit să caricaturizeze masculinitatea feroce și să tempereze ustensilele dominației masculine în discurs.

Mă aflu sub fascinația cărții și a lumii Ruști (lumea incantațiilor, labirintică, fabuloasă), și nici nu aș vrea să dezleg prea mult din ceea ce se află legat și e de aflat din parcurgerea cărții, cert este că atunci când autoarea mi-a trimis cartea în dar atât de frumos împachetată de librăria Cărturești m-a bucurat nespus, pentru că mi s-a părut în primul rând că se întâmplă solidaritatea între scriitoare și susținerea reciprocă despre care feministele discută zilele acestea. Acest act de generozitate m-a copleșit, cu atât mai mult cu cât, nu am legat o prietenie de-a lungul timpului, dar trebuie să spun, că poetă fiind, citesc cu mari pretenții cărțile de proză. Ceea ce s-a întmplat și acum. După Corina Sabău, Ioana Nicolaie și Alina Nelega, Doina Ruști, a devenit una dintre prozatoarele care vor sta întotdeauna pe primul raft al bibliotecii mele.

Cu realismul magic m-am întâlnit la orele de literatură engleză, nu credeam că va veni o prozatoare care să integreze atât de bine principiile acestui tip de scriere atât de bine și adaptat culturii române. Finalul romanului, anunță parcă, un fel de apocalipsă a sufletului și redă ceva din tragismul realității cotidiene: „(…)Bucureștiul pustiu, asaltat de sirene, de ambulanțe. Oamenii cu fețele acoperite de măști. Nu cumva molima care cuprinsese orașul era chiar el? Și-acest gând a fost ușa lui Căpriceanu spre următorul nivel și salvarea lui Flori.”(p.285)

Încă o producție din timpul pandemiei, iată, influențată de efectele acesteia, și care consemnează una dintre cele mai de temut perioade din ultimii 31 de ani. Ceea ce se petrece la nivel macro se răsfrânge la nivel micro și invers. Haosul din individ s-a extins în întreaga lume, întreaga lume arată acum ca un singur individ care se surpă pe sine în fiecare zi și își demolează toate relațiile.

Probabil pentru că pot fi subiectivă fără să mă prefac, și pentru că Doina Ruști m-a reconectat cu „Teatrul Național” cu „decorurile” cu repetițiile și textele, cu actorii și starea lor de confuzie (simpatică), îmi place că nici autoarea însăși nu este total desprinsă în cărțile sale, de realitatea sa, așa cum se întâmplă în Patru bărbați plus Aurelius, că este conectată lumii teatrului prin profesia sa. Că nu se dezice de aceasta, mă apropie și mai mult de cărțile pe care le scrie, fiindcă tot ceea ce pot să constat e că am găsit încă o prozatoare autentică și care mi-a câștigat atenția prin poeticitatea scriiturii sale. Cine spune că Doina Ruști nu e mai întâi poetă, ar putea să comită o gravă eroare, doar că poezia sa este ascunsă într-o mare de evenimente. Dinamismul și dialogul, limbajul colocvial și aparenta superficialitate a argourilor, face ca textele sale să fie ușor de parcurs și de către chiar cei mai neinițiați. Scrie pentru toată lumea, un roman, despre paturile în care ne regăsim cu toții și în care așteptăm (și producem) adevăratele miracole ale vieții noastre pe acest pământ. Mă simt foarte responsabilă pentru tot ce am zis, iar de când scriu despre paturi oculte jysk, în acest interval, mi-a trimis câteva oferte la paturi. Verific dacă au paturi precum cele din roman, conform descrierii, aș vrea să-mi visez și eu norocul, știu că și voi ați vrea. Și mai ales femeile nemăritate care-și așteaptă ursitul, dar și holteii tânjind la Ileana Cosânzeana (de facebook). Doina Ruști ne ajută să ne reactivăm latura onirică, prin ceea ce scrie și ne dă șansa de a lectura, ne oferă posibilități nebănuite de a ființa, dincolo de dimensiunea terestră.

Cartea paturi oculte se poate comanda aici!