Literatură

Dr. Clarissa Pinkola Estés, femei care aleargă cu lupii

Dr. Clarissa Pinkola Estés, femei care aleargă cu lupii

Dr. Clarissa Pinkola Estés, femei care aleargă cu lupii. Povești și mituri ale arhetipului femeii sălbatice. Editura Niculescu, 2019, este un fel de carte de căpătâi pentru milioane de femei din întreaga lume astăzi, a fost vândută în milioane de exemplare în lumea întreagă, a traversat globul pământesc și a ajuns în România.

Printre puținii terapeuți preocupați de soarta femeilor, se înscrie și Clarissa. Ea mizează pe un gen de terapie prin povești. Așa cum copiii mici au nevoie de povești pentru a se dezvolta, ea consider că și femeilor le sunt necesare poveștile indiferent de etapa vieții, sau vârstă. Citind cartea la un moment dat Clarrisa relatează un episode în care o pictoriță foarte talentată intră în biroul ei ținând în mână un tablou și la intrare îl lovește de tocul ușii. Stă pe canapea și începe să rostească despre sine o mulțime de neadevăruri printre care și faptul că e total lipsită de talent. Ei bine, foarte des femei din întreaga lume se simt epuizate fizic, psihic, se autosubestimează, acumulează trauma și nu știu ce să facă cu ele, le internalizează și încep să-ți facă rău.

Femeia sălbatică este sintagma preferată de autoare, pentru că mizează pe teoria sa conform căreia orice femeie are un spirit sălbatic neexplorat, sau prea puțin explorat. Analizează femeia modern versus femeia sălbatică. În cercetarea sa pornește de la o istorie îndepăratată a femeilor când „femeia era infantilizată și tratată ca o proprietate. Era ținută ca o grădină necultivată. (…) Deși nu le erau acceptate scrierile, femeile au continuat cu ardoare să scrie. Deși nu le erau appreciate picturile, acestea le hrăneau sufletul. Femeile erau nevoite să implore pentru a primi instrumentele și spațiile necesare artei lor, iar dacă nu le obțineau, își creau un loc al lor în copaci, în peșteri, în păduri, în dulapuri.” (p.17)

Cartea pe care o discutăm vizează mai multe culturi Clarissa cercetează îndeosebi culturile, compară situația femeii în fiecare dintre cele pe care le cunoaște, ea fiind poliglotă. Ei bine, aceste lucruri constituie un mare avantaj în realizarea unui discurs coerent, relevant și credibil, întrucât detaliile din viețile femeilor trec prin filtre ale miturilor, povești transmise pe cale orală pe care autoarea le culege și ni le transmite astfel, povești de vindecare, despre exagerări estetice de dragul aparențelor, povești despre trupuri, despre legătura dintre bărbați și femei, cum se poate vindeca o femeie în cazul în care experimentează o traumă, dar mai ales care sunt etapele prin care trece ea.

În cartea sa creează solidaritate între femeile care au trecut sau trec prin situații extraordinare și le ajută să înțeleagă că nu sunt singure furnizând explicații de ordin terapeutic „Uneori, lucrurile merg prost pentru Femeia Sălbatică chiar de la început. Multe femei sunt fiicele unor părinți care se uitau nedumeriți la ele când erau copii, întrebându-se cum a reușit drăcușorul acela mic să se strecoare în familial or. Alți părinți ridicau ochii spre cer, le ignorau, le umileau ori le aruncau priviri înghețate.”(p.183) Aici se clarifică felul în care sunt primite fetele în familie, considerate o pagubă și un monument de neputință dificil de îngrijit și tolerat, o poerdere pentru familie, familie căreia nu-i va duce numele mai departe.

„Problema exilatului e veche de când lumea” (p.188) deci nu este o ipoteză, sau o halucinație, este chiar o realitate, dacă observăm femei trăind singure în diverse locuri departe de familie e posibil ca ele să fi fost excluse din familie, încurajate să plece să își facă un rost al lor, sau să se căsătorească, mai degrabă să se căsătorească pentru a avea parte de protecție, și ea, dar și familia. Ei bine, aceste femei nu vor mai fi niciodată primite cu adevărat în familiile lor, statutul lor va rămâne de exilate. „Uneori, exilul este impus din pură răutate, ca atunci când maștera o trimite pe Vasilica într-o pădure întunecată. În alte cazuri exilul este consecința unei greșeli nevinovate. (…)Uneori exilul este rezultatul unei învoieli ai cărei termini n-au fost înțeleși, așa cum se întâmplă în povestea unui om care , în schimbul aurului, acceptă să umble ca un animal ani în șir, ca să afle mai târziu că, de fapt, și-a vândut sufletul diavolului.” (pp.188-189)

Nu putem să nu ne gândim la toate femeile din întreaga lume care pentru a face ceea ce și-au droit a trebuit să se desprindă de familii, de sub jugul tutoriatului și să accepte chiar și abandonul, dar și exilul, să accepte umilința, să poată să-și câștige independența și o anumită autoritate asupra vieții lor. Femeile nesupuse, diferite nu sunt văzute cu ochi buni, femeile creatoare sunt considerate excepții, iar excepțiile, pentru că ar trebui susținute sunt îndepărtate. Desprinderea și iertarea este cee ace trebuie să învețe toate aceste femei pentru a putea să facă cee ace își doresc cu adevărat. Sigur că nu putem schimba mentalitățile peste noapte, dar Dr. Clarissa Pinkola Estés, ne arată o cale pe care o putem parcurge ca să ajungem într-acolo, la o egalitate reală de gen și un bun tratament al ambelor genuri.

Cartea femei care aleargă cu lumii se poate comanda aici!