Publicat în anul 1981, „Dragonul Roșu” introduce pentru prima oară personajul lui Hannibal Lecter, figură care este intitulată de Stephen King drept „cel mai grozav monstru ficțional al timpurilor noastre”. Acțiunea romanului se desfășoară la trei ani după ce antagonistul a fost prins de Will Graham și îl surprinde internat la Spitalul de Boli Psihice pentru Infractori din Chesapeake.
„Dragonul Roșu”, un roman „anti-mister” cu un protagonist sociopat
Factorul declanșator al acțiunii este reprezentat de apariția unui nou criminal în serie, care acaparează toată atenția echipajelor FBI și ale cărui fapte par imposibil de descifrat. Francis Dolarhyde, botezat „Zâna măseluță”, datorită mușcăturilor pe care le lasă pe corpul victimelor sale, este considerat „unul dintre cei mai bine realizați psihopați din literatura modernă” în viziunea lui Daniel O’Brien. El reprezintă „cazul clasic al unei victime –de abuz asupra copiilor- transformat într-un criminal monstruos”. Pentru rezolvarea crimelor este necesară intervenția lui Graham, a cărui empatie și capacitatea de a pătrunde în mintea criminalilor devine necesară pentru prinderea ucigașului.
Stilul de scriere abordat de Thomas Harris în primul volum al tetralogiei sale nu este specific romanelor care aparțin genului criminalistic, ci poate fi numit „anti-mister”. Scriitorul alege să își orienteze narațiunea către cititorii săi, oferindu-le posibilitatea să fie spectatori la jocul pe care l-a pus în scenă, unde elementele le sunt cunoscute. În mod neobișnuit, misterul romanului este dezvăluit audienței încă din primele capitole, identitatea antagoniștilor este cunoscută, în timp ce restul personajelor iau parte la acest joc, care este manipulat fie de autor însăși, fie de Lecter, în calitate de pioni. În acest context, interesul cititorilor nu mai este axat pe finalul romanului, ci pe desfășurarea acțiunii și modul în care au fost conturate personajele. În centrul lor se află Hannibal Lecter, pe care Harris îl păstrează în umbră și îl lasă să acționeze prin intermediul altor personaje, în timp ce Will Graham este doar o simplă victimă, iar Dolarhyde ajunge să fie o marionetă.
În ciuda faptului că Hannibal Lecter apare direct doar în două scene ale romanului, întâlnirea cu Will Graham și momentul în care obține adresa acestuia printr-un șiretlic, el reușește să domine întreaga desfășurare a acțiunii. Figura sa este invocată în mod indirect de celelalte personaje, care-i prezintă atât trecutul cât și acțiunile din prezent. De asemenea, „vocea lui” se face simțită și prin intermediul scrisorilor pe care i le adresează lui Graham, căruia intenționează să-i despice firul gândirii și să-i distrugă viața. Cum nu este implicat direct în acțiune, Lecter apare în diferite ipostaze de-a lungul romanului: pacient pentru doctorul Frederick Chilton, inamic și cea mai mare spaimă pentru Will Graham, mister pentru Crawford și Springfield, mentor și păpușar pentru Francis Dolarhyde.
În primă instanță, influența lui este cea mai vizibilă în cazul lui Will Graham, a cărui viață a fost distrusă de confruntarea cu Hannibal. Modul în care l-a capturat îi este imposibil de explicat, iar acum singura sa dorință este răzbunarea. După ce decide să-l consulte pe Hannibal pentru a-l prinde pe „Zâna Măseluță”, agentul FBI nu face decât să atragă atenția criminalului asupra sa, devenind ținta principală a manipulării acestuia. Astfel, Will devine „un erou blestemat, a cărui empatie față de mințile psihopate duc la prăbușirea sa.”
Francis Dolarhyde, antagonistul necrofil, victimă a unei copilării traumatizante
Al doilea personaj influențat de Hannibal este Francis Dolarhyde, care este considerat un simplu „pelerin”, un pion pe care-l folosește pentru a-și atinge scopul: să-l ucidă pe Graham. „Zâna măseluță” este atras ca un magnet de Lecter, față de care are o admirație deosebită și pe care și-l dorește drept mentor. Bărbatul îl contactează pe psihiatrul-canibal din proprie inițiativă pentru a-și prezenta cauza și a-i cere susținerea. Cei doi comunică prin intermediul anunțurilor dintr-un ziar, Graham și Crawford cred că sunt cu un pas înaintea lor, însă în realitate pică în plasa care le-a fost întinsă.
În final, Dolarhyde își înscenează propria moarte și își incendiază casa, iar drept dovadă lasă în urmă dinții bunicii sale. Scopul lui final nu este însă atins: Graham trăiește. Îl urmărește pe acesta în Florida, apoi îl atacă brutal și ajunge să fie ucis.
Condiția lui Francis de criminal în serie este dublată de cea de victimă. Abandonat de ambii părinți în primele sale zile de viață, s-a născut cu o malformație congenitală la nivelul feței numită despicatura valului palatin sau în mod popular „buză de iepure”. Primii ani din viață și i-a petrecut într-un orfelinat, iar ulterior a fost adoptat de bunica sa. A devenit însă victima comportamentului abuziv al femeii, care îl amenința cu castrarea în momentul în care făcea anumite greșeli. În acest context, în anii maturității a dezvoltat un complex de natură sexuală, care nu i-a permis să aibă relații sănătoase cu femeile din viața sa. În schimb, și-a proiectat aceste frustrări și traume asupra victimelor sale de sex feminin, pe care le abuza sexual după ce le lua viața.
Francis a dezvoltat față de bunica sa un atașament toxic, care poate fi asemănat cu Sindromul Stockholm. O detesta și se temea de ea mai tare decât orice, dar simțea o nevoie incontrolabilă să o protejeze și aibă grijă de ea. Notabil în comportamentul său din perioada adolescenței și copilăriei sale este agresivitatea față de animale. Nu doar o dată anti-eroul lui Thomas Harris a ucis animale, acesta fiind primul semn al sociopatiei pe care a manifestat-o în calitate de adult.
Bunica sa moare în momentul în care Dolarhyde avea vârsta de 40 de ani, iar trecerea ei în neființă marchează începutul obsesiei sale pentru Dragonul Roșu și al „transformării sale”. Pictura care declanșează procesul de dezumanizare al bărbatului este The Great Red Dragon and the Woman Clothed [in] Sun, semnată de William Blake, iar figura dragonului devine pentru antagonist un țel în adevăratul sens al cuvântului. În romanul lui Thomas Harris, „Dolarhyde se luptă cu viața iluzorie care îi înghite mintea sănătoasă și îi trezește impulsurile reprimate”pe care le-a dezvoltat în perioada copilăriei. Acest lucru duce la săvârșirea unor crime oribile, a căror victime au fost membrii familiei Leeds și ai familiei Jacob, precum și jurnalistului Freddy Lounds.
Hannibal Lecter, păpușarul din umbră al romanului „Dragonul Roșu”
În ciuda faptului că romanul este construit în jurul crimelor lui Francis Dolarhyde , titlul de antagonist principal nu-i poate fi atribuit. Cel care domină este Hannibal, a cărui prezență este invocată de Harris pe tot parcursul desfășurării acțiunii. Motivul pentru care scriitorul a făcut din Lecter un personaj care în aparență este secundar a fost deoarece a intenționat să-l îmbrace cu o mască de mister, pe care a dezvăluit-o ulterior în ultimul său volum, Hannibal în spatele măștii.
Farmecul lui Lecter este tocmai acest mister al său, care stârnește admirația și teama publicului în egală măsură. Aceeași atitudine față de antagonistul-erou este manifestată și în Tăcerea Mieilor, unde un alt criminal fascinant se află în lumina reflectoarelor, cel puțin în prima parte a romanului. Ulterior, rolurile se schimbă, iar doctorul Lecter își demonstrează cruzimea care i-a fost atribuită de Will Graham și de ceilalți martori ale faptelor sale sângeroase din trecut.
