A murit, în 1927 la Nisa, strangulată de un șal lung ce-l purta în jurul gâtului, prins de roata automobilului.
Viața ei dezordonată, ca a mai tuturor marilor artiști, a fost presărată de evenimente tragice. Doi copii, o fiică dintr-o legătură cu scenaristul Edward Gordon Craig și un fiu dintr-o aventură cu industriașul Isaac Singer, unul dintre fiii celebrului producător de mașini de cusut, muriseră într-un accident de circulație în 1913 la Paris, când mașina condusă de bona lor a intrat în râul Sena.
Născută la 27 mai 1877, la San Francisco, marea balerină Isadora Duncan a născut trei copii, toți în afara căsătoriei.
În urma morții celor doi copii, la șapte respectiv trei ani, Isadora a petrecut câteva luni recuperându-se în Corfu împreună cu fratele și sora ei, apoi câteva săptămâni în stațiunea Viareggio, alături de actrița Eleonora Duse.
Disperată să mai aibă un copil
În autobiografia ei, Duncan relatează că, în disperarea ei, l-a implorat pe un tânăr italian, sculptorul Romano Romanelli, să se culce cu ea pentru că era disperată după un alt copil.
A rămas însărcinată și a născut un fiu pe 13 august 1914, dar acesta a murit la scurt timp după naștere.
Când Duncan a stat în stațiunea de pe litoral Viareggio cu Eleonora Duse, aceasta tocmai încheiase o relație cu tânăra feministă rebelă Lina Poletti. Acest lucru a alimentat speculații cu privire la natura relației dintre Duncan și Duse, dar nu a existat niciodată vreun indiciu că cele două ar fi fost implicate romantic.
În 1921, după sfârșitul Revoluției Bolșevice, Duncan s-a mutat la Moscova, unde l-a cunoscut pe poetul Serghei Esenin, care era mai mic cu optsprezece ani. Pe 2 mai 1922, s-au căsătorit, iar Esenin a însoțit-o într-un turneu prin Europa și Statele Unite.
Însă, căsătoria a fost scurtă. În mai 1923, Esenin s-a întors la Moscova. Doi ani mai târziu, pe 28 decembrie 1925, a fost găsit mort în camera sa din Hotel Angleterre din Sankt Petersburg.
Isadora a avut o relație și cu poetul și dramaturgul Mercedes de Acosta. Ea îi scria: „Mercedes, conduce-mă cu mâinile tale mici și puternice și te voi urma – până în vârful unui munte. Până la sfârșitul lumii. Oriunde vrei”.
Filosofia dansului
Isadora Duncan a studiat baletul încă din copilărie, tehnica „Delsarte” şi formele burleşti ale stilului „skirt dancing”.
Şi-a început cariera artistică în 1896, la Chicago, unde l-a întâlnit pe regizorul de teatru Augustin Daly. În 1897, a mers în turnee cu compania acestuia, în Marea Britanie, unde a interpretat roluri precum cel din „Mid-summer Night’s Dream”.
A interpretat piese dansante în Londra şi în împrejurimi. A părăsit compania în care şi-a făcut debutul şi a început să danseze singură în casele unor oameni înstăriţi din New York.
Denumindu-şi programul „Dansul şi filosofia”, prezenta, împreună cu sora ei mai mare, Elizabeth, societăţilor de femei, după-amieze dansante pe valsurile lui Richard Strauss. După un an, descurajată de lipsa de entuziasm, a plecat la Londra.
Până în 1907, a trăit şi a dansat în marile oraşe ale Europei. În Germania, a studiat filosofia lui Frederick Nietzsche, ulterior formulând o teorie despre filosofia dansului.
Aici, a susţinut, în 1903, o prelegere intitulată „Dansul Viitorului”, în care argumenta că acesta ar putea fi asemănător cu stilul de dans al vechilor greci, natural şi liber.
A înfiinţat, în 1904, prima şcoală de dans la Grunewald, o suburbie a Berlinului. Acolo, şi-a dezvoltat teoriile privind învăţarea dansului şi a format celebrul grup cunoscut mai târziu sub numele de „Isadorables”.
S-a întors în SUA, în 1908, începând o serie de turnee prin ţară. La început, a fost primită cu răceală de către critici, care considerau că dansatoarea nu are dreptul să interpreteze pe muzică simfonică. Audienţa sa a crescut din ce în ce mai mult şi, un an mai târziu, când s-a întors în Europa, a devenit celebră în lumea întreagă. În anii care au urmat, a înfiinţat şcoli de dans în Franţa, Germania şi Rusia.
Faimoasa balerină a dansat pe muzica clasicilor C.W. Gluck., L. van Beethoven, F. Chopin, P. I. Ceaikovski. A promovat ceea ce s-a numit mai târziu dansul modern. Graţie Isadorei Duncan, dansul a câştigat un loc important printre celelalte arte.
A lăsat în urmă o autobiografie.
