Drepturile femeilor se referă la drepturile umane și sociale pe care le au femeile. Trăim un moment în istoria omenirii în care femeile se află în prim-plan. Au loc mișcări sociale care vor să oprească încălcarea acestor drepturi. În acest articol, vei afla cum erau tratate femeile în trecut, după legi mai mult sau mai puțin corecte.
Egipt, Atena și Roma
În Egiptul Antic, femeile erau egale cu bărbații și aveau un statut social asemănător. Aveau dreptul să dețină bani sau proprietăți private, incluzând sclavi, animale și pământ. Femeile aveau dreptul să divorțeze și puteau să participe la afaceri. Ocupau funcții înalte în conducerea țării, un exemplu în acest caz fiind Cleopatra și Hatshepsut care au devenit faraoni.
În Atena, femeile nu puteau participa la adunări sau la instanțe de judecată. În cartea sa despre femeile ateniene, M. Schaps ne spune că femeilor le era interzis din punct de vedere legal să facă tranzacții cu bani. În afară de asta, femeile considerate respectabile nu apăreau niciodată în public – sau cel puțin asta se aștepta de la ele.
Dreptul roman antic era influențat în mare parte de bărbați iar “pater familias” (proprietar de pământ, stăpânul gospodăriei) avea autoritate asupra soției, copiilor și sclavilor săi. Femeile nu aveau dreptul să voteze, nu ocupau funcții publice și nu puteau servi în armată – cu alte cuvinte, părerea lor nu conta și nu puteau să aleagă pentru ele. Femeile bogate din Roma trimiteau tutori pentru a se ocupa de afacerile lor.
Legi dure în Bizanț, Islam și Rusia
În Enciclopedia Oxford ni se spune că legile bizantine se bazau în mare parte pe legile romanilor. Acestea interziceau femeilor să participe la viața publică. Doar sclavele, prostituatele și dansatoarele ieșeau oarecum în evidență, restul femeilor trebuiau să stea în umbră.
Coranul, cartea sacră a musulmanilor, permite poligamia (dreptul de a se căsători cu mai multe soții). Un bărbat putea să aibă maximum patru soții iar căsătoria reprezenta mai mult un contract. Mireasa avea un preț care era plătit tatălui său. Zestrea era considerată un dar nupțial și rămânea în proprietatea soției.
În perioada Evului Mediu timpuriu (500-1000 d.Hr), țările islamice au îmbunătățit drepturile femeilor privind căsătoria, divorțul și moștenirea. S-a interzis pruncuciderea femeilor iar statutul femeilor musulmane a devenit mai bun.
Rusia era tot o societate patriarhală în care bărbații dețineau autoritatea iar femeile erau subordonate. Un decret din anul 1722 le permitea bărbaților să divorțeze și să-și trimită soțiile la mănăstire. Prin comparație, soția care comitea adulter putea fi condamnată să muncească iar bărbatul care își ucidea soția, primea o simplă biciuire.
Drepturile din Europa
În Europa, drepturile femeilor se învârteau în jurul stării civile. Legile cutumiare (tradiționale) care favorizau bărbații erau aplicate în Scandinavia, Anglia și nordul Franței. Legile romane erau aplicate în nordul Franței, Portugalia, Spania și Italia iar dreptul roman scris proteja femeile.
În primul caz, bărbații aveau putere asupra vieților și averilor soțiilor. Legile romane protejau femeile, acestea aflându-se sub tutelă masculină. În acest sistem de guvernare, tații erau tutorii fiicelor, soții supravegheau soțiile iar unchii aveau grijă de văduve.
În epoca vikingilor (793-1066 d.Hr), înainte de apariția creștinismului în anul 800 d.Hr., femeile din Suedia, Norvegia și Danemarca se bucurau de libertate. Femeile care rămâneau văduve erau considerate independente și aveau același statut că femeile necăsătorite.
Mai mult, ele reprezentau o autoritate religioasă fiind preotese și oracole (preziceau viitorul). De asemenea, femeile erau prezente și în lumea artei ca făuritori de rune (caractere grafice ale vechilor scandinavi) sau poeți. De asemenea, ele puteau fi vraci și negustori.
Hervör a fost o fecioară curajoasă care apare în saga Hervarar din Edda poetică. Ea a murit încercând să reziste hunilor
Anglia, Irlanda, Scoția
În Anglia din jurul anului 60 d.Hr., regina celtică Boudica a luptat pentru drepturile de moștenire ale fiicelor sale dar a pierdut în față romanilor. După cucerirea normandă a Angliei în anul 1066 d.Hr, au apărut înregistrări care privesc drepturile femeilor. La începutul secolului XX, Anglia a fost prima țară care a acordat drept de vot femeilor.
Gravură de William Sharp (1793), bazată pe lucrarea „Boadicea Haranguing the Britons” a lui John Opie
Societatea irlandeză dorea ca femeile să aibă tutori de sex masculin. În conformitate cu legea Brehon, femeile nu aveau dreptul să dețină pământuri. În secolul VIII, după introducerea religiei creștine, femeile nu puteau ocupa funcții politice dar puteau fi moștenitoare.
Biserica prefera căsătoriile dintre bărbați și femei care erau egali din punct de vedere social. Odată cu legile creștine nou apărute, fiii au început să câștige drepturi iar fiicele au continuat să fie dependente de tutori. În secolul al VIII-lea, căsătoriile forțate au fost abolite.
În Scoția și în Țara Galilor, femeile erau tratate oarecum bine. Cu toate acestea, în secolul XIV-lea, legea scoțiană Regiam Majestatem spunea că o femeie căsătorită care făcea un lucru fără știrea soțului ei, putea fi pedepsită precum un copil minor.
Femeile din Asia
În China Antică, după legea confucianistă, femeile erau subordonate juridic și nu puteau avea moșteniri, afaceri sau averi financiare. Femeia putea fi alungată dacă nu reușea să aibă un fiu, dacă înșela, fura, era geloasă, dacă suferea de boli incurabile sau dacă vorbea prea mult.
În Japonia, statutul juridic al femeilor era mai bun în comparație cu China. Asta s-a întâmplat până la căderea Shuganatului Kamakura din 1333. Femeile nu mai aveau drept de moștenire iar starea generală s-a înrăutățit după anul 1890. După 1947, au avut loc îmbunătățiri când Japonia și-a modificat legile după modelul francez și german.
„Dans” de Kusakabe Kimbei (1841-1934)
Dharmasatra – textele sacre ale hinduismului, includeau legi care priveau drepturile femeilor din India. Femeile se aflau în permanență sub tutela masculină. Interpretarea legilor sau judecata în cazul încălcării erau făcute de consiliile locale care se numeau panchayats, formate din bătrânii satului.
