Home > Diverse > Evenimente > După doi ani de pauză, Sighișoara găzduiește din nou cel mai mare festival intercultural din România
Evenimente

După doi ani de pauză, Sighișoara găzduiește din nou cel mai mare festival intercultural din România

După doi ani de pauză, Sighișoara găzduiește din nou cel mai mare festival intercultural din România
foto: Primăria Sighișoara

Sighișoara găzduiește din nou, după doi ani de pauză, cel mai important festival intercultural din România, ProEtnica. Evenimentul este programat în perioada 25 – 28 august și sunt așteptați 600 de reprezentanți ai celor 20 de minorități naționale.

ProEtnica revine la Sighișoara

Festivalul, aflat la ediția a 18-a, este organizat în parteneriat cu Departamentul pentru Relații Interetnice al Guvernului și cu Consiliul Județean Mureș. Finanțatorul evenimentului este Ministerul Culturii, iar municipiul Sighișoara sprijină manifestarea din punct de vedere logistic și pune la dispoziție domeniul public, conform unui comunicat al organizatorului, Asociația Centrul Educațional Interetnic pentru Tineret (IBZ).

Considerăm că acest festival contribuie în mod concret la consolidarea păcii într-o societate pluralistă și democratică. El este un semnal că popoarele și etniile nu mai acceptă sisteme dictatoriale care promovează teza că un popor este superior altora, care promovează războaie și genocide drept instrumente legitime pentru îndeplinirea unor vise de hegemonie etnică”, afirmă Volker Reiter, inițiator și președinte al festivalului.

Ediția din acest an a evenimentului îi va comemora pe Carol Konig, expert în istorie militară, și pe Aurel Vainer, fost președinte al Federației Comunităților Evreiești din România, decedați în toamna anului 2021.  La festival sunt așteptați 600 de reprezentanți ai celor 20 de minorități naționale din România, organizații care facilitează dialogul intercultural, mass-media și peste 10.000 de spectatori.

Programul artistic cuprinde 60 de spectacole de dans și muzică tradiționale susținute de ansambluri ale minorităților naționale, care pot fi urmărite pe scenă în Piața Cetății. Totodată, în „Salonul literar”, patru scriitori ai minorităților naționale își vor prezenta creațiile.

„Agora dialogului intercultural” cuprinde 9 prelegeri, mese rotunde sau simpozioane, iar în secțiunea de workshopuri publicul este invitat să participe activ la trei ateliere. Programul reunește, de asemenea, patru expoziții de artă și de fotografie cu patru standuri de prezentare ale minorităților naționale și ale altor organizații etno-culturale.

Festivalul se va bucura de prezența minorității naționale a sorabilor din Germania, care dezvoltă latura internațională a festivalului. De altfel, ProEtnica se înscrie în cadrul evenimentelor dedicate aniversării a 30 de ani de prietenie și parteneriat româno-german. La 21 aprilie 1992, România și Germania au semnat, la București, „Tratatul între România și Republica Federală Germania privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa”, care a pus bazele dezvoltării relațiilor bilaterale după încheierea Războiului Rece și reunificarea Germaniei, au mai transmis organizatorii, prin intermediul comunicatului de presă.

Recomandări autor