Ediție cu scântei la ”Bravo, ai stil”
Au sărit scântei la ediția de aseară a emisiunii ”Bravo, ai stil”. Nu până de mult prietene, Cristina Șișcanu și Andreea Tonciu s-au lansat într-o serie de tirade uimitoare pentru cei toți prezenți în platou.
Prestația Cristinei Șișcanu, care a avut de prezentat un moment tip Bollywood, a primit aprecieri pozitive din partea juraților, având numai note de 5 din partea lui Cătălin Botezatu, Maurice Munteanu și a Ralucăi Bădulescu. Deși a avut puțin timp la dispoziție pentru a repeta momentul respectiv, dansul și ținuta concurentei din Republica Moldova i-au impresionat în mod deosebit pe jurați.
Însă nu toate lucrurile au fost roz. În culise, tensiunea a ajuns la cote maxime, Cristina mărturisind dezamăgirea pe care i-a provocat-o Deea, și ea concurentă în cadrul aceleiași emisiuni de succes. Totodată, în culise a avut un schimb de replici nu foarte plăcut cu Alexandra Ungureanu, aceasta din urmă acuzând-o că nu își asumă criticile, în schimb, apreciindu-i încrederea în sine. Cele două au făcut într-un final pace, dar nu ne putem întreba: este aceasta o stare permanentă sau doar una de moment, de conveniență?
Imediat după ce clipul din culise a fost prezentat în platou, Cristina a adus în discuție faptul că nu a ”pedepsit-o”, din punct de vedere gramatical, pe o altă concurentă, Andreea Tonciu. Formularea aceasta pare s-o fi scos din sărite pe Andreea, care i-a reproșat pe un ton ferm alegerea nefericită de cuvinte:” Pe mine nu mă pedepsește nimeni, ai înșeles? Nici mama, nici nimeni! Poate doar soțul meu!” Totul a escaladat într-o direcție nedorită, spiritele încingându-se rapid, de o parte și de alta.
Roxana Nemeș a intervenit la rându-i, deranjată de atitudinea arogantă a Cristinei Șișcanu: ”…cu corectatul ăsta….Cine e, profesoara, mama? Îi dau dreptate Andreei. Iartă-mă, dar te crezi mult prea isteață, mult prea deșteaptă…Până acum eram eu cea cu energiile proaste, acum, în sfârșit, și-a dat seama toată lumea de unde vin energiile?”.
La testimonial s-a pronunțat pe marginea subiectului și cea mai nouă concurentă, Emy Alupei, poziționându-se de partea Alexandrei Ungureanu în acest conflict.
Revenind la jurizare, Raluca Bădulescu a avut cuvinte de laudă pentru ținuta compusă: ”Este o ținută la care nu mă așteptam, în sensul că îți stă foarte bine sari-ul. Așa îmbrăcată te-aș vedea și la un eveniment monden”.
Pe de altă parte, juratul Maurice Munteanu a apreciat negativ bronzul Cristinei Șișcanu, în primă instanță, pentru ca mai apoi s-o felicite pentru alegerea vestimentară făcută. Ultimul s-a pronunțat ”Regele” Cătălin Botezatu, care a spus că este exact ceea ce se aștepta să vadă la o ținută Bollywood, o ținută în alb, una cu mult rafinament.
Părinții și-au măritat fiica cu un miliardar arab, dar deja a doua zi au aflat că fiica lor nu mai era în viață: când părinții îndurerați au
Caz șocant în Botoșani. Copilă de doar șase luni, ucisă de mamă și de bunică. Ce pedepse au primit femeile
Se întrerupe Curentul Electric între 12 și 16 Ianuarie. Lista Zonelor Vizate
Conținutul publicat pe www.monden.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨


