Home > Actualitate > Elevii intră astăzi în vacanța de iarnă. Când se vor întoarce aceștia la școală
Actualitate

Breaking: Elevii intră astăzi în vacanța de iarnă. Când se vor întoarce aceștia la școală

Elevii intră astăzi în vacanța de iarnă. Când se vor întoarce aceștia la școală

Iată că a venit și mult așteptata vacanță de iarnă a elevilor. Cu toată că toți copiii abia au așteptat să fie liberi de sărbători, vacanța acestora nu va fi prelungită. Ministrul Sorin Cîmpeanu a anunțat când reîncep cursurile.

Elevii intră de astăzi în vacanță

Elevii şi preşcolarii intră din acest sfârşit de săptămână în mult așteptata vacanţa de iarnă. Deși atât elevii, cât și părinții credeau că vor avea parte de mai multe zile libere, vacanța de iarnă va lua sfârșit chiar în primele zile ale lunii ianuarie. Așadar, pentru joi, Ministerul Educaţiei a oferit posibilitatea unităţilor şcolare să adapteze modul de organizare a activităţii didactice, în contextul sărbătorilor, potrivit Agerpres.

În acest context, fiecare director al unei instituții de învățământ a luat decizia, după ce s-a consultat cu toate cadrele didactice, ca ziua de 23 decembrie să fie liberă, sau nu. A existat și șansa în care să se poată decide dacă unele cursuri se vor ține în format fizic sau dacă activitățile vor putea fi adaptate de așa natură încât elevii și profesorii să fie mai liberi.

Ministrul Sorin Cîmpeanu a transmis că unul dintre principalele scopuri pentru care a luat această decizie a fost de a se veni în întâmpinarea dorinţei copiilor şi părinţilor de a dedica ziua de 23 decembrie pregătirilor pentru Ajunul Crăciunului. Mulți copii deja au susținut serbările sau testările finale care se dau înainte de sărbători, iar acum tot ce și-au dorit a fost să fie acasă, mai ales că mai sunt doar două zile până la Crăciun.

Conform noului calendar aprobat în noiembrie, toate clasele din învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal vor fi în vacanţă de vineri, 24 decembrie, până duminică, 2 ianuarie 2022, urmând să se întoarcă la cursuri pe 3 ianuarie. Există și diferențe atunci când vine vorba despre revenirea copiilor la școală. Spre exemplu, grupele și clasele care fac parte din învățământul primar și preșcolar vor avea vacanță până pe data de 9 ianuarie 2022.

Semestrul I se va încheia pe 14 ianuarie, iar semestrul al doilea va începe pe 17 ianuarie. Elevii vor avea apoi de așteptat până la următoarea vacanță, cea de primăvară și de Paște, care va avea loc de pe data de 15 aprilie 2022 și până duminică, 1 mai 2022.

Recomandări autor