Istorie

Elitismul și elita. Cum se stabilesc „personalitățile importante ale lumii”

Elitismul și elita. Cum se stabilesc „personalitățile importante ale lumii”

Când vorbim despre elită ne gândim probabil involuntar la calitatea umană, la esența oamenilor de frunte, la oamenii exponențiali ai unei epoci. Elita cu siguranță nu a căpătat valențe negative, asta spre deosebire de elitism, prin care se înțelege o doctrină prin care se speculează necesitatea unei elite care să conducă masele de oameni. Elitismul a început să aibă un înțeles cât se poate de peiorativ, mai ales pentru un popor care a trecut prin decenii de îndoctrinare comunistă. Pentru un popor care a început să perpetueze o morală a egalității, care bineînțeles s-a scurs printre degetele unor mâini pregătite să „se descurce cum pot”.

Așadar o elită este un grup de persoane care concentrează cele mai importante personalități din diverse domenii și care potrivit statului dobândit prin muncă are parte de anumite beneficii. Au un statut privilegiat dată fiind capacitatea lor. Elitismul este un mod de organizare societală care susține un aranjament de acest tip în orice sector (arte, sport etc.). Cuvântul elită provine din franțuzescul élitisme care este sinonimul pentru selectiv sau pentru ales, provine din rădăcina latină: elegere care semnifică „ales”. În cadrul filosofiei politice elitismul reprezintă convingerea conform căreia societățile ar trebui să fie îndrumate și conduse de elite. Teoreticienii elitismului oferă diferite perspective asupra esenței elitei, ce anume face ca un anumit grup sau anumite persoane să fie considerate elita unei societăți. Ce îi face demni de condus societatea, cum anume și-au dobândit respectivul privilegiu de a se află la conducerea unui stat.

Argumente și contraargumente

  • Argumentul cel mai des întâlnit pentru alegerea elitismului este că numai cei mai inteligenți oameni pot fi demni sau calificați să conducă un popor sau să dețină puterea deplină asupra unei societăți. Iar atunci când cei mai buni oameni ajung în top este numai pentru binele tuturor.
  • Contraargumentele elitismului vizează de cele mai multe ori principiul egalității între oameni(ceea ce poartă denumirea de egalitarism), al diversității (pluralismul) și al democrației (populismul). Iar de cele mai multe ori i s-a imputat faptul că favorizează anumite persoane din diferite familii ajunse la putere, de fapt nu se axează pe o selecție a celor mai buni oameni din societatea respectivă.

Elitismul și elitele de-a lungul istoriei

Se cunosc destule de multe aspecte legate de viața în lumea antică, atât de multe cât să se poată spună că majoritatea civilizațiilor antice, puteau opta pentru elitism în măsura în care aveau dimensiuni destul de mari pentru a avea orașe. Civilizațiile dezvoltate au cunoscut o relativă concentrare a puterii în mâinile celor puțin. Iar cei aflați la conducere, sau elita, aveau parte de cele mai multe ori de un statut din filiație și bogăție. Iar asta nu tocmai pentru că era vorba despre meritocrație, chiar dacă există și multe excepții, se poate spune că în anumite situații sau societăți, cei mai puternici, mai inteligenți sau cei mai îndrăzneți indivizi au reușit să se ridice până la demnitatea statutului de elită.

Istoria ne spune despre societățile în care preoții, intelectualii și artiștii erau cei mai aproape de a obține acest statut de membrii de elită ai societății. Aceștia ajungea să dețină acest privilegiu prin colaborare cu membrii elitelor economice și politice. Oricât de ciudată ne poate părea o astfel de orânduire, elitismul a existat neclintit în multe societăți preț de secole. Asta în ciuda celor care s-au opus cu fervoare unei asemenea delimitări în mare parte destul de abstractă sau greu de surprins.

Pecetea de elitism apare relativ târziu, undeva prin secolul al XIX- lea, iar adepții săi nu erau cei mai populari la vremea aceea. Elitismul câștigă recunoaștere la scală mai mare datorită lui Reagan-Bush din America – pentru că tendința generală a gândirii și schimbărilor sociale și politice din secolul al XIX-lea a fost îndreptate mai mult spre pluralism și populism.

Am putea spune că prima mișcare antielitistă a fost chiar Reforma protestantă. Iar nevoia de schimbare resimțită atât în Iluminism și Epoca Rațiunii a fost resimțită ți în modul prin care era atribuită puterea de conducere oamenilor, tendința generală fiind de a se opune vechilor structuri, așadar elitismul părea un aranjament societal depășit. Asta pentru că în aceste epoci exista o mișcare care se opunea puterii moștenite.

Această tendință a fost în creștere până când mai târziu atât Revoluția franceză și cea americană de la sfârșitul secolului al XVIII-lea au demonstrat clar faptul că era posibil să lupți cu puterea oferită în funcție de ereditate din cazul monarhiilor, iar în locul lor să se instaureze democrații. Iar această schimbare de mutare a puterii de la regalitatea ereditară la aristocrație a continuat să se răspândească la nivel mondial prin diferite modalități, chiar și prin intermediul Revoluțiilor comuniste.