Elveția „protejează” numerarul: Parlamentul vrea să limiteze tranzacțiile electronice

Data actualizării: 8 martie 2025, 08:30

Un semnal important vine de la Elveția, care ar putea influența întreaga piață financiară. Deși este cunoscută ca fiind unul dintre cele mai avansate state europene din perspectiva pieței bancare, Elveția se gândește să protejeze mai mult numerarul. Autoritățile au început să facă pași în această direcție, deputații elvețieni votând pentru înscrierea numerarului în Constituție, cu 185 de voturi pentru și doar 6 împotrivă.

Legislația în favoarea numerarului

Acest proiect de lege urmează să ajungă, în cel mai scurt timp, și pe masa senatorilor. Decizia lor este așteptată, dar se crede că inițiativa va primi aprobare, având în vedere argumentele care o susțin. În ciuda faptului că Elvețienii plătesc din ce în ce mai mult cu telefonul, conform unui studiu Swiss Payment Monitor, plățile mobile au devenit principala metodă de plată, ajungând la 30,7% din totalul tranzacțiilor în perioada octombrie-noiembrie 2024.

Spre comparație, cardurile de debit reprezintă 24,4%, iar numerarul doar 24,2%. Cu toate acestea, șeful Băncii Naționale Elvețiene, Martin Schlegel, a subliniat că banii fizici rămân o soluție sigură, mai ales în situații critice, cum ar fi penele de curent sau problemele tehnice ale sistemelor electronice.


Nouă serie de bancnote

Banca centrală pregătește chiar o nouă serie de bancnote, semn că Elveția nu renunță la cash prea curând. Deocamdată, proiectul de lege mai are de trecut și prin Senat, dar mesajul e clar: în Elveția, numerarul nu doar că supraviețuiește, ci devine o prioritate națională!

Citește și:

Rămâne de văzut dacă această decizie luată în Elveția va influența în vreun fel mișcările din alte state, însă este destul de posibil să se nască un curent, dacă autoritățile de aici chiar vor adopta aceste modificări și practic vor frâna evoluția plăților digitale în favoarea clasicului numerar.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe www.monden.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨