Externe

Emisiunea lui Dave Chappelle, scoasă de pe Netflix la cererea comediantului

Emisiunea lui Dave Chappelle, scoasă de pe Netflix la cererea comediantului

Comediantul și-a deschis sufletul în fața fanilor săi, recent, într-un videoclip postat pe Instagram, în legătură cu decizia serviciului de streaming Netflix, despre care spune că a venit la cererea sa expresă. În videoclip, Chappelle recunoaște că acel contract pe care l-a semnat cu Viacom/CBS permite ca spectacolul său să fie difuzat fără plăți suplimentare pentru el, care este în același timp creatorul, vedeta și producătorul executiv al spectacolului– însă comediantul contestă această abordare.

„Ei (ViacomCBS) nu au fost nevoiți să mă plătească la difuzări ulterioare pentru că am semnat contractul, așa e”, a spus Chappelle. „Dar este corect cum au procedat? Am aflat că acești oameni mi-au transmis mai departe munca și niciodată, dar absolut niciodată nu au binevoit să mă întrebe de sănătate ori să îmi ceară vreodată acordul. Perfect legal, pentru că am semnat contractul. Dar este corect așa? Nici eu nu credeam să fie așa de rău. De aceea îmi place să lucrez pentru Netflix. ”

„Chappelle’s Show” a început să ruleze pe Netflix pe 1 noiembrie și a fost eliminat recent din grila de programe. Chappelle face parte din portofoliul Netflix încă din 2016, când celebrul streamer online a anunțat că a încheiat un acord lucrativ pentru ambele părți cu celebrul comediant,valabil pentru trei sezoane. Acordul a fost extins în cele din urmă.

„Îmi place să lucrez pentru Netflix pentru că atunci când mi s-au întâmplat toate acele lucruri rele, compania asta nici măcar nu exista. Și când am aflat că difuzează „Chappelle’s Show”, am fost furios. Cum s-ar putea ca… – cum ar putea ei să nu știe despre asta? Așa că ce am făcut? I-am sunat și le-am spus că asta mă face să mă simt tare rău. Și vreți să știți ce au făcut mai departe? Au fost de acord s-o scoată de pe platforma lor doar ca eu să mă simt mai bine ,” a mai adăugat el.

sursă imagine: vanityfair.com

„Chappelle’s Show” a fost difuzat timp de trei sezoane la Comedy Central, deținută de Viacom, înainte ca Chappelle să renunțe brusc la emisiune. Emisiunea este încă disponibilă pentru streaming pe Comedy Central (cu abonament prin cablu) și pentru serviciile de streaming de abonament CBS All Access și HBO Max.

„De aceea am lucrat cu Netflix”, a adăugat Chappelle. „Pentru că mi-au plătit banii, fac ceea ce spun că vor face și au trecut dincolo de ceea ce vă puteți aștepta de la un om de afaceri, s-au dat peste cap să iasă bine. Au făcut ceva doar pentru că au crezut că eu, la rândul meu aș putea crede că au greșit. Da, cred că dacă sunteți în căutare de streaming și vă uitați la acea emisiune, aveți de-a face cu bunuri furate. Mi-au furat asta. L-au luat, pur si simplu. Nu sunt aici încercând să vă spun că eu cred că cei de la Comedy Central mi-au dat o afacere bună doar pentru că sunt negru, cred că mi-au acordat o afacere bună pentru că această industrie extremă este un monstru.”