Home > Cultură > Literatură > Emma Watson recomandă unele dintre cele mai importante cărți feministe
Cultură Literatură

Emma Watson recomandă unele dintre cele mai importante cărți feministe

Emma Watson recomandă unele dintre cele mai importante cărți feministe

Emma Watson este o mare actriță și activistă ferventă pentru drepturile femeilor din întreaga lume. Pe lângă implicare sa în activitatea UN Women ca ambasador și cariera din lumea cinematografiei, aceasta a înființat și un club de lectură feminist în anul 2016, ce poartă denumirea de Our Shared Shelf. Mai jos prezint câteva titluri dintre cărțile considerate esențiale în lupta pentru drepturile femeilor.

Scopul clubului de lectură este de a promova cele mai importante opere feministe, invită cititorii și cititoarele din întreaga lume să facă propuneri, clubul poate fi accesat aici. Emma Watson recomandă lunar aproximativ două titluri ce merită să fie citite. Acestea sunt lucrări cu un mesaj foarte puternic, cu o influență benefică asupra lumii. Cărțile au putut oferi perspective deosebite asupra societății.

Povestea slujitoarei de Margaret Atwood

Povestea slujitoarei este un minunat roman de factură distopică, ce aparține genului S.F., publicat de către scriitoarea de origine canadiană în anul 1985, apărut la noi în anul 2009. Margaret Atwood creează o lume în care femeile nu au niciun drept, urmărim o Americă de sfârșit de secol al XX- lea unde femeile devin personaje în întregime secundare în problemele administrative ale societății. Autoarea s-a inspirat din legile cuprinse în Vechiul Testament, fiecare element în parte este construit pe baza coordonatelor cuprinse în el.

Lumea este construită pe principiul empiriocriticismului, lumea aceasta machistă transformă femeile într-un bun al bărbaților. Se ajunge la un asemenea rezultat după o lovitură de stat făcută de secta „Fii lui Iacob”. În urma căreia președintele este asasinat, apoi se instaurează regimul galaadean, iar America devine „Republica Galaad”, un stat militarizat, al cărei principal scop este reproducerea. Populația scăzând dramatic din cauza poluării și ale radiațiilor.

Slujitoarele sunt o categorie specială de femei, atribuite fiecărui comandant în parte, soțiile lor fiind de cele mai multe ori infertile. Slujitoarele erau responsabile strict de procreare. Le puteai deosebi prin prisma hainelor de culoare roșie pe care le purtau mereu. Întreaga acțiune este povestită de una dintre slujitoare. Există multe teme și propuneri ce ne determină să gândim într-un mod mult mai cumpătat cu privire la diferența de gen.

Puterea de Naomi Alderman

Cartea lui Naomi Alferman a fost tradusă la noi și publicată în anul 2018 la editura Storia. Cartea a fost numită de către președintele Obama preferata sa în anul 2017, inclusă în top 10 cele mai bune cărți în listele revistelor New York Times, Los Angeles Times, Washington Post și Entertainment Weekly. A fost considerat unul dintre cele mai bune romane ale anului 2017 de către Amazon.

Emma Watson recomandă unele dintre cele mai importante cărți feministe

Acțiunea romanului Puterea este la rândul său o distopie, în care femeile devin „genul puternic”, datorită unei puteri descoperite de puțin timp. Descoperită treptat de toate femeile de pe întreaga planetă. Autoarea pune reflectorul pe câteva dintre femei, astfel se poate observa comportamentul uman în funcție de puterea pe care o are fiecare în parte asupra altui om. Autoare ne pune în față o lume condusă de femei, rămâne să descoperim dacă este o lume mai blândă și pașnică.

Foame. Memoriile corpului (meu) de Roxane Gay

Cartea este o poveste reală în care o fată își spune povestea trupului ei. Aceasta a trecut printr-un moment greu, în care limitele trupului său i-au fost încălcate. A fost tradusă și publicată la noi în anul 2019. Autoarea și-a propus să scrie o lucrare despre propriul ei corp, despre cum este să trăiești într-un trup oversize.

„«În Foame. Memoriile corpului (meu)», Roxane Gay scrie intim, cu sensibilitate despre trup, folosind propriile lupte emoționale si psihologice ca mijloace de explorare a fricilor noastre legate de plăcere, consum, aspect Și sănătate. Ca femeie care își descrie corpul ca «profund indisciplinat», Roxane Gay înțelege tensiunea dintre dorință și negare, dintre consolare si grija de sine. «În Foame», vorbește critic Și tranșant despre copilărie, adolescenta si tinerețea timpurie, inclusiv despre devastatorul act de violenta care i-a deturnat întreaga viață, invitând cititorul sa ia parte la realitățile, durerile si bucuriile vieții ei cotidiene”. Sursa: elefant.ro

După ce este abuzată sexual la vârsta de 12 ani, trupul ei începe să devină un inamic pe care trebuie să îl pedepsească. Astfel, ajunge să ia foarte mult în greutate pentru a nu mai atrage atenția bărbaților. Memoriile sale ne ajută să înțelegem mai multe despre propriul nostru trup, faptul că refugiul în mâncare este o problemă, nu neapărat o alegere conștientă.

Citeste si