Epopeea lui Gilgameș este unul dintre cele mai vechi și mai importante texte scrise din lume. Aproximativ, a fost scris în 2000 î.Hr. de un autor anonim din Mesopotamia Antică. Este scrisă înaintea unor lucrări la care se face referire mai frecvent, cum ar fi Biblia și poezia lui Homer. Moștenirea Epopeii lui Ghilgameș este clar observabilă prin examinarea în paralel, găsim elemente specifice ei în mitologia și literatura Greciei antice.
Grecii au preluat foarte multe din mitologia și tradiția din Mesopotamia. Drept pentru care nu ar trebui să ne uimească faptul că multe legende antice mesopotamiene apar în canonul mitologic al Greciei Antice. Astfel încât cât se poate de evident faptul că grecii au preluat foarte multe din tot ce ține de mitologia specifică din Mesopotamia. Grecii înșiși au un panteon complex de zei și eroi (care sunt, de asemenea, venerați).
Întregul for mitologic al grecilor este de fapt un fel de sincretizare al zeităților din alte culturi, precum micenienii și minoicii antici. Aceste culturi au influențat religia grecilor antici atunci când au cucerit civilizațiile. Însă influența mesopotamiană nu a venit pe filiera unui proces de cucerire. Mesopotamia a făcut tranzacții cu alte civilizații prin rute care se întind pe distanțe mari. Cum ar fi Grecia Antică. Cele două civilizații au schimbat bunuri precum metale brute, produse agricole și, după cum reiese din poveștile lor comune, mitologia.
Mitul Marelui Potop
Mitul Marelui Potop conduce povestea lui Ghilgameș. După ce zeul Enlil a decis să distrugă omenirea pentru aroganța oamenilor, Utnapiștim construiește o arcă mare, și se urcă în ea împreună cu familia sa și o mulțime de animale. Când apa se retrage, Utnapiștim se supune zeilor și eliberează animalele pentru a repopula Pământul. În răsplată pentru loialitatea și ascultarea sa, zeii îi acordă lui Utnapiștim viața eternă. El relatează povestea distrugerii potopului către Ghilgameș, care vine la el căutând soluția nemuririi sale.
În mitologia greacă veche, Zeus trimite marele potop pentru a extermina omenirea pentru impietatea și violența lor – raționament care sună familiar cu cel din Biblie. Cu toate acestea, chiar înainte de potop, Titanul numit Prometeu îi spune fiului său Deucalion să fie pregătit pentru dezastrul care va urma. Deucalion și soția sa Pyrrha urcă pe un cufăr mare pe care l-au construit în pregătire și găsesc un teren înalt în vârful unui munte, cel mai adesea despre care se spune că este Muntele Parnas. Când inundația dispare în cele din urmă, Deucalion și Pyrrha repopulează Pământul aruncând cu pietre peste umeri, în conformitate cu o enigmă dată de Oracolul Delphic.
Tema genocidului divin care apare din cauza unui comportament nepotrivit este prezentă atât în mitul potopului Greciei antice, cât și în Epopeea lui Ghilgameș. Fiecare om își construiește propria navă la avertismentul unui zeu, și atât Utnapiștim, cât și Deucalion repopulează pământul odată cu apele potopului, chiar dacă prin propriile lor metode unice. Deci, din fericire, a existat un final fericit pentru aceste cupluri, dacă nu chiar pentru toți ceilalți.
Epopeea lui Ghilgameș a rezistat chiar și în cultura modernă, deși poate mai discret. Cu toate acestea, trebuie doar să examinăm cultura actuală cu un ochi mai fin pentru a descoperi modurile în care poveștile din Mesopotamia o modelează. Miturile inundațiilor din Epopeea lui Ghilgameș au influențat nu numai grecii antici, ci și evreii. De exemplu, povestea lui Noe cu care oamenii moderni sunt atât de familiarizați este extrasă direct din Ghilgameș, cu Noe ca Utnapiștim și arca drept barca lui.
Citeste si
- 1. Banca Transilvania oferă clienților câștiguri uimitoare. Înscrierile sunt doar până pe 31 iulie! Iată ce trebuie să faci!
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
