Home > Cultură > Istorie > Eroinele din Escadrila Albă. Povestea femeilor pilot din cadrul Forțelor Aeriene Regale în al Doilea Război Mondial
Cultură Istorie Premium

Eroinele din Escadrila Albă. Povestea femeilor pilot din cadrul Forțelor Aeriene Regale în al Doilea Război Mondial

Eroinele din Escadrila Albă. Povestea femeilor pilot din cadrul Forțelor Aeriene Regale în al Doilea Război Mondial

Istoria neclintită în negura vremii ne aduce aminte de Escadrila Albă, a cărei denumire a fost la începuturi Escadrila Sanitară. Escadrila a fost o mare unitate a Forțelor Aeriene Regale ale României încadrată cu piloți de sex feminin, care a purtat însemnele Crucii Roșii. Misiunea principală a escadrilei era aceea de a evacua răniții de pe front, în al Doilea Război Mondial, o misiune extrem de riscantă, mai ales pentru femei. România a fost singura țară din lume care a avut în al Doilea Război Mondial o escadrilă de acest tip.

Prințesa Maria Știrbei a avut ideea de a înființa în țara noastră o formație de avioane sanitare. Unitatea a luat ființă în anul 1940 și i-au fost atribuite mai multe tipuri de aeronave, în principal avioane poloneze. Primele aviatoare ale escadrilei au fost Nadia Russo, Mariana Drăgescu și Virginia Thomas. Avioanele au fost vopsite în alb, având ca însemn crucea roșie. Atunci, jurnalistul italian Curzio Malaparte, le-a denumit „Escadrila Albă”, denumire preluată și de alți scriitori.

Campaniile la care escadrila a participat au fost: 1941 – Basarabia și Odessa, 1942 – Stalingrad, 1943 – Crimeea. În 1942 Escadrila Albă a fost redenumită Escadrila 108 Transport Ușor, fiind formată din două secții: I și II. Aceasta a intrat în componența Grupului Aerotransport Militar, alături de Escadrilele 105 și 107 Transport Greu.

Secția I a fost desființată în septembrie 1943, iar avioanele au fost preluate de Secția II, care și ea s-a retras în țară la sfârșitul anului 1943 și și-a încetat activitatea la 25 august 1944. Aviatoarele au început să lucreze drept instructoare, piloți de legătură sau piloți pentru avioane de transport. După instaurarea regimului comunist, destinul aviatoarelor a fost închisoarea și deportarea, sau, în cel mai marginalizarea și excluderea din societate.

Cerul primea Escadrila Albă, femeile scriau istorie în război

Convenția de la Geneva din 1929, a pus baza aviației sanitare aflate sub emblema Crucii Roșii pe timp de conflict armat. În urma unui raid din Suedia și Finlanda, prințesa Marina Știrbei a înființat formația de avioane sanitare pentru transportul răniților, cu avioane pilotate de femei, după modelul organizației feminine finlandeze „Lotta Svärd”. Forțele Aeriene Regale ale României au fost receptive și au invitat la manevrele militare regale de la Galați din 1938 câteva aviatoare brevetate, pentru demonstrație. Au fost invitate Marina Știrbei, în calitate de membru în comitetul de conducere al Crucii Roșii Române.

Mariana Drăgescu, Nadia Russo și Virginia Thomas au fost certificate ca fiind apte pentru a servi într-o unitate de aviație militară. A fost transmis un memoriu către Ministerul Transporturilor, Navale și Aeriene în care se propunea înființarea unei escadrile sanitare militare pentru transportul răniților, cu avioane pilotate de femei. Memoriul a fost aprobat de subsecretarul de stat al Aerului din România, Gheorghe Jienescu. În ziua de 25 iunie 1940, a luat ființă Escadrila Sanitară.

În primă fază, escadrila a avut în dotare două avioane Monospar ST-25 Universal care aparținuseră prințului Nicolae. Avionul Monospar nr. 1 a fost pierdut la 21 iulie 1940, când la Băneasa se executa un zbor de acomodare cu elevele-pilot Maria Adam, Jana Iliescu, Maria Voitec și Victoria Comșa, care urmau să fie încadrate la Escadrila Sanitară. În accidentul aviatic și-au pierdut viața toți ocupanții aeronavei. Avionul Monospar nr. 2 a suferit la 21 august 1941 un accident lângă Răcăciuni, accident în care și-au pierdut viața adj. șef av. Aurel Călinescu și slt. medic Mihai Georgescu. Ambele aparate de zbor au fost irecuperabile.

După accidentul avionului Monospar nr. 1, în 1940 escadrila a fost dotată cu 10 avioane de tip RWD-13. Trei dintre acestea erau de tip RWD-13S. Aceste avioane puteau transporta, în afară de pilot, o targă și încă o persoană (rănit sau infirmier) pe un scaun, în spatele pilotului. Avioanele transportau și medici și medicamente.

Campania din 1941 – Odessa

Pe 22 iunie, escadrila a fost trimisă pe aerodromul de la Focșani, iar în ziua în care a debutat ofensiva, escadrila s-a văzut nevoită să se mute rapid la Tecuci. Din echipă făceau parte Nadia Russo, Mariana Drăgescu și Virginia Thomas, iar Nicolae Popescu („Roată”) pilota avionul Potez 65. La comanda escadrilei era lt. av. Traian Demetrescu. În a zecea zi a lunii iulie, în escadrilă au venit și Virginia Duțescu, infirmiera voluntară Ioana (Bica) Grădinescu, care participase și ea la manevrele de la Galați din 1938 ca infirmieră pe avionul Monospar, și agentul sanitar Gheorghe Ernest.

Până la 20 august avioanele escadrilei au transportat de la Românești, Basarabeasca, Hîncești, Chișinău, Bălți, Arciz în jur de 200 de răniți. Misiunile erau din ce în ce mai grele, dar femeile făceau față.

O zi mai târziu, pe 21 august escadrila s-a mutat la Tighina. În perioada în care s-au purtat luptele de la Odessa escadrila a fost foarte solicitată. Fiecare avion făcea minim patru misiuni la fiecare 24 de ore. Aterizările se făceau în zone neamenajate și staționările erau doar de câteva zeci de minute, pentru a evita ca avioanele să fie atacate la sol de către aviația sovietică. Virginia Duțescu nu a făcut față stresului și la 1 septembrie a părăsit escadrila. Celelalte aviatoare și-au încheiat campania în 1941, la 6 noiembrie, când avioanele RWD-13 au fost aduse la aerodromul militar de la Pipera, urmând să intre în revizie generală, deoarece multe dintre ele erau afectate de atâtea ore de zbor.

În luptele de la Odessa au fost aduși răniți din Zalci, Baden, Iaska, Mihailovska, Dimitrievska la Tiraspol, numărul răniților transportați ridicându-se la 700. Cu avioanele escadrilei, precum și cu avioanele Junkers Ju 52 ale LARES, în perioada 22 iunie – 31 decembrie 1941 au fost evacuați de pe front 5249 de răniți și bolnavi, iar viața multora a putut fi salvată datorită acestor intervenții.

Prin Înaltul Decret Regal nr. 2712/12.09.1941, publicat în Monitorul Oficial nr. 238/8.10.1941, toți aviatorii escadrilei, inclusiv cele patru aviatoare, au fost decorați cu Ordinul Virtutea Aeronautică cu spade, clasa Cruce de Aur. La acea vreme, Ioana Grădinescu a fost decorată cu Medalia Aeronautică de Război, iar Gheorghe Ernest cu Crucea „Meritul Sanitar”. În a șasea zi a lunii noiembrie, escadrila a încheiat campania și s-a retras în Capitală.

Campania din 1942. Eroinele pleacă la Stalingrad

Se reorganizează rapid, la 10 aprilie 1942. La acea vreme s-a înființat Grupul Aerotransport Militar, care se ocupa de aprovizionarea cu muniție și materiale, realiza legături, transporta personal militar etc. Grupul era format din piloți ai LARES, și cei ai Escadrilei Albe și era condus de căpitan comandor Octav Grigoriu. Din grup făceau parte Escadrila 105 Transport Greu, dotată cu avioane Junkers Ju 52, comandată Constantin Abeles, Escadrila 107 Transport Greu, dotată tot cu avioane Junkers Ju 52, comandată de Constantin Stoian și Escadrila 108 Transport Ușor, cu aceeași dotare din anul precedent. Escadrila 108 Transport Ușor era formată din două secții. Grupurile au plecat în zona de război pe 18 august, moment în care piloții Secției I erau Nadia Russo, Mariana Drăgescu, Virginia Thomas, sergent Nicolae Găvănescu, Ion Rădulescu și sergent sanitar pilot Constantin Popescu.

Dotarea secției era 3 avioane RWD-13S și 3 avioane RWD-13. La 30 august piloții Secției II erau sergenții Nicolae Dociulescu, Alexandru Solo, Șerban Mănciulescu, Ștefan Petrescu și Gheorghe Cojocaru, pilot voluntar Victoria Pokol, pilot voluntar Maria Nicolae și pilot voluntar Smaranda Brăescu. Dotarea secției era 7 avioane RWD-13 și un avion Bücker Bü.

Aviatoarele Nadia Russo, Mariana Drăgescu și Virginia Thomas au fost decorate cu Ordinul Vulturul German clasa a III-a, iar la 18 mai apar pe coperta revistei Hamburger Illustrierte, care publică în interior și un articol despre eroinele cerului. În 18 august Secția I a escadrilei 108 a plecat spre Stalingrad. Avioanele escadrilei au mers pe itinerariul București – Tiraspol – Nicolaev (18 august) – Melitopol – Stalino (19 august) – Nikolaevskaia (20 august) – aerodromul de la Kotelnikovo, la 160 km SV de Stalingrad (21 august).

Pe lângă transportarea răniților la Tiraspol, aviatoarele au executat mai multe misiuni de recunoaștere, cum a fost cea efectuată în 4 septembrie de Mariana Drăgescu pentru identificarea unui teren de zbor. Mai târziu, pe 10 septembrie, escadrila a plecat de pe aerodromul de la Plodovitoe, la 40 km sud de Stalingrad. Erau zile extrem de geroase, iar Nadia Russo s-a îmbolnăvit și a plecat la spitalul de la Nicolaev.

La finele lunii, generalul Corneliu Dragalina a citat escadrila 108 pe Corpul 6 Armată prin ordinul de zi nr. 164/1942. La o conferință de presă s-au făcut fotografii și s-au purtat discuții despre război. La scurt timp, activitatea de salvare a stagnat pentru că partizanii din zonă au aruncat în aer un tren care transporta benzină. În prima zi a lunii următoare, Secția I a primit ordinul de retragere de la Plodovitoe la Kotelnikovo, iar în 24 octombrie eroinele din România au fost trimise cu trenul în țară pentru revizie generală la ICAR București. Personalul a venit în țară cu un avion Junlers Ju 52 al Grupului. Aviatoarele au fost nevoite să urmeze Școala de Infirmiere Voluntare la Spitalul Militar „Regina Elisabeta”.

În intervalul august-octombrie, escadrila a reușit să transporte aproximativ 300 de persoane rănite. Erau minim 3 zboruri la fiecare 24 de ore pentru fiecare avion. Pentru eroismul în campania de la Stalingrad, Nadia Russo, Mariana Drăgescu și Virginia Thomas au primit decorația Ordinul Crucea Reginei Maria.

În acele vremuri de grea încercare, Secția II a escadrilei 108 a rămas la Stalino. Fiecare avion efectua trei sau patru zboruri pe zi la Kresniskaia, Starobelsk și Tuzov. Spre finele lunii octombrie secția se mută la Rostov, și apoi la Morozovskaia, de unde se retrage iar la Rostov în a doua zi a lunii noiembrie. La 8 ianuarie 1943 și Secția II s-a întors pe aerodromul Băneasa. În ianuarie, pe 13, Smaranda Brăescu a fost detașată la Escadrila 105 Transport Greu.

Campania din 1943. Escadrila scrie istorie în Crimeea

În a treia zi a lunii martie 1943 la escadrilă a fost repartizată și aviatoarea Ștefania Silvia Iupceanu. Mai apoi, pe 30 mai, la comanda escadrilei a venit Constantin Afenduli. Aviatoarele au fost aduse în Secția I a escadrilei. Piloții secției erau Mariana Drăgescu, Virginia Thomas, Stela Huțan, Maria Nicolae, Victoria Pokol și Ștefan Petrescu. Dintre piloți nu mai făcea parte Nadia Russo, nevoită să-și dea demisia din motive de sănătate.

În a opta zi a lunii iulie, Secția I a escadrilei 108 a plecat pe aerodromul din Simferopol – Crimeea. Aici a transportat răniți de pe frontul din Kuban între Kerci și Simferopol. Însă doar după două zboruri Maria Nicolae a trebuit să revină la București.

Misiunile de recunoaștere erau organizate periodic, deoarece erau extrem de necesare. Pe 13 iulie, Mariana Drăgescu, Smaranda Brăescu și Stela Huțan au făcut o recunoaștere pe ruta Simferopol – Sarabuz – Simferopol. Virginia Thomas a rămas pe aceeași rută, avându-l la bord pe generalul Petrescu. În ziua de 14 iulie Mariana Drăgescu – pilot și Stela Huțan au făcut o recunoaștere pe ruta Simferopol – Kerci – Simferopol, iar Virginia Thomas și Maria Nicolae una pe ruta Simferopol – Evpatoria – Simferopol. În 19 iulie Smaranda Brăescu și Stela Huțan au făcut și ele o recunoaștere pe traseul Simferopol – Kerci – Simferopol. Au repetat traseele până în luna octombrie.

În august, Victoria Pokol a fost rechemată la București din cauza unei abateri disciplinare. Secția a avut și prima pierdere de material – avionul RWD-13S nr. 3, pilotat de Ștefan Petrescu. Mai apoi, în urma ofensivei sovietice, aeroportul Simferopol era un loc extrem de periculos, astfel că la 22 septembrie s-a sfârșit cea de-a treia campanie a Secției I a Escadrilei 108 Transport Ușor, aviatoarele fiind repatriate. Secția a fost desființată, însă membrii acesteia au fost felicitați deoarece nu au avut niciun alt incident.

Avioanele însă au rămas la Simferopol, fiind preluate la 22 septembrie de Secția II a escadrilei 108. Comandate de Traian Demetrescu, piloții secției erau Nicolae Dociulescu, Alexandru Solo, Șerban Mănciulescu, Ștefan Petrescu, Niculae Sassu, Mihai Găvănescu și Nicolae Popescu. Dotarea secției era formată din 2 avioane RWD-13S, 4 avioane RWD-13 și avionul Potez 65. Două săptămâni, avioanele au transportat răniți la spitalele din Simferopol și Nicolaev. Secția s-a retras la 6 octombrie la Herson, la 1 octombrie la Nicolaev, iar la sfârșitul anului 1943 în țară.

Pe data de 13 aprilie 1944 escadrila a fost mutată la Bacău. Timp de 4 luni, escadrila a rămas în acel loc. în zilele de 22 și 25 august escadrila s-a deplasat la Pătești, apoi la Călărași, apoi a revenit la Băneasa, iar mai apoi a fost nevoită să plece la Mărculești. Cu aceasta s-a încheiat existența Escadrilei Sanitare, care și-a încetat efectiv activitatea la 25 august 1944. De-a lungul activității sale, în 1941 escadrila a evacuat pe calea aerului în spatele frontului peste 5000 de răniți, iar în 1942 peste 4000, dintre care 7–800 erau militari în armata germană, femeile reușind să cucerească lumea datorită curajului lor nemărginit.

Un final nemeritat

România nu a știut însă să le mulțumească eroinelor pentru devotamentul lor. După instaurarea regimului comunist, destinul aviatoarelor a fost unul mult prea greu. Pentru lupta lor în al Doilea Război Mondial, femeile au fost „recompensate” cu închisoarea și deportarea, sau, în cel mai bun caz, eliminarea din aviație și marginalizarea. Au avut un rol deosebit în anii războiului, însă regimul le-a împins în anonimat. Abia după 1989 s-a putut vorbi din nou despre aceste eroine. În 2004 în Studioul Cinematografic al Armatei Române a fost realizat documentarul „Escadrila Albă”, în regia lui Șerban Creangă, o adevărată operă cinematografică ce ne vorbește despre importanța acestei file de istorie greu de egalat vreodată.

Eroinele Escadrilei Albe

  • Irina Burnaia
  • Marina Știrbei
  • Mariana Drăgescu
  • Victoria Pokol
  • Nadia Russo
  • Virginia Duțescu
  • Virginia Thomas
  • Smaranda Brăescu
  • Victoria Comșa
  • Maria Adam
  • Jana Iliescu
  • Maria Voitec
  • Eliza Vulcu
  • Maria Nicolae
  • Stela Huțan

Despre fiecare eroină în parte vom oferi un articol separat, pentru a cunoaște în amănunt viața fiecărei femei care a servit patria și a cucerit cerul într-o perioadă de grea încercare.

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate