Ştiri mondene

Este oficial! Tatăl Mădălinei Manole a plecat lângă fiica și soția lui

De când Mădălina Manole s-a stins din viață, nu a mai durat foarte mult până ce și mama ei, soția lui Ion Manole, s-a stins și a plecat la îngeri, alături de fata ei.

De atunci și până acum viața s-a schimbat complet pentru cel ce a fost Ion Manole. Viața a devenit gri și a mai prins puțină culoare și speranță doar datorită nepoților și a fiului său, care i-a rămas alături în permanență și care a avut grijă de el tot timpul.

Din păcate pentru bărbat, pandemia și-a spus cuvântul și la fel cum a fost pentru mulți alți oameni, iată că și pentru Ion Manole această pandemie i-a adus în cele din urmă sfârșitul.

În urmă cu ceva timp, fratele Mădăliei Manole, Marian Manole, anunța că tatăl lui s-a îmbolnăvit, iar acum, la nici o lună de la trista veste, băiatul a dat una cu mult mai tristă. Tatăl său s-a stins din viață.

„DUMNEZEU să te odihnească în pace, tată! Acum ești împreună cu fata tata si soția ta!” – Marian Manole

Vestea a fost una destul de șocantă, dar și  așteptată, luând în considerare toate problemele de sănătate cu care se lupta Ion Manole.

„Nu mai sunt șanse. A intrat în comă, a făcut stop cardio respirator și doctorii de acolo mi-au spus să mă pregătesc de ce-i mai rău.”, era mesajul transmis de Marian la scurt timp după ce tatăl lui a fost depistat cu CoVid.

Viața a fost o adevărată luptă pentru Ion Manole, mai ales după ce a pierdut două dintre cele mai importante persoane în viața sa. Cei de la Spitalul din Ploiești, locul unde bărbatul și-a petrecut ultimele clipe din viață, a cerut ca pacientul să fie trimis către Spitalul din Focșani, lucru ce nu a fost deloc acceptat de către familie.

Starea de sănătate era oricum una extrem de gravă, nimeni nu îi mai dădea șanse de supraviețuire.  Este o mare pierdere pentru familia și apropiații lui, Marian și copilul Mădălinei Manole, care crește alături de tatăl lui, au rămas singurii care vor mai aminti și peste ani buni de această familie frumoasă peste care ghinionul și răul a venit grămadă.