
coafura

Foto
FotoModa și tendința anilor ’70 – o filă de aur dintr-o poveste complexă. Deceniul culorilor și al tendințelor actuale
Moda revoluționează lumea. Zilnic suntem atrași de tot ceea ce înseamnă modă, indiferent că vorbim despre bărbați, femei, copii. Încă de când suntem…

Produsele potrivite pentru coafuri cât mai perfecte în perioada toamnă-iarnă
Toamna vine deja cu temperaturi scăzute, reci, dar apoi vine iarna care ne dă peste cap total. Și la noi în țară vremea ajunge și la temperaturi…

Simona Gherghe mândră nevoie mare de coafura ei! Vedeta a postat imaginile pe internet
Simona Gherghe a avut zilele trecute parte de o experiență mai puțin plăcută. Un internaut i-a spus că a adoptat o coafură de babă, care nu o…
FotoAflă ce tunsori vor fi la modă în această toamnă
Stilistul Dionne Smith își împărtășește predicțiile. Ea crede că există cinci stiluri importante pentru acest sezon, cu elemente accesibile pentru…

Cu ce schimbare de look a apărut recent Lavinia Pârva, soția lui Ștefan Bănică Jr.
În urmă cu foarte puțin timp, Lavinia Pârva, soția iubitului artist, Ștefan Bănică Jr., a urcat pe o rețea de socializare o fotografie ce i-a uimit…

Iată cât de scumpe pot fi tratamentele pentru păr! Câți bani dă Anamaria Prodan pentru a își menține părul lung și sănătos?
Se știe deja faptul că Anamaria Prodan nu duce lipsă de nimic atunci când vine vorba de partea materială. Soții Prodan-Reghecampf reușesc să…

Cum a apărut Simona Halep într-o ultimă fotografie pe Instagram. Sportiva a optat pentru un nou look
Simona Halep este deja un nume pe care orice român îl cunoaște și pe care orice român se mândrește că-ș cunoaște. Cu toate că de când a început să…

Istoria dread-urilor. Află mai multe despre această coafură neobișnuită
Te-ai întrebat vreodată de unde provin dread-urile? Ei bine, confuzia ta va lua sfârșit, cu scurta noastră introducere în istoria dread-urilor.…

O nouă apariție de zile mari! Ce schimbare de look și-a făcut Cristina Șișcanu
Cristina Șișcanu, soția cunoscutului prezentator TV, de la Kanal D, Mădălin Ionescu este la momentul actual concurentă în cadrul emisiunii cu și…

Noua coafură a Adelei Popescu arată senzațional! Cum au reacționat fanii la noul ei look
Prezentatoarea matinalului de pe postul de televiziune PRO TV, Adela Popescu, a decis că este timpul să facă o nouă schimbare de look. Mai exact…

Dă impresia că ai cheltuit o avere pe hainele tale! Sfaturi care te vor ajuta să fii elegantă
Cum am putea defini stilul? O femeie nu este definită doar de hainele pe care le poartă. Poți investi oricâți bani vrei în piese vestimentare și…