În povestea reeducării de la închisoarea Pitești, implicarea fiorosului Eugen Țurcanu, unealta creierelor din spatele odiosului proiect, este pe cât de înfiorătoare pe atât de fascinantă și cu siguranță istoria sângeroasă a lunilor acelea de la Pitești ar trebui cunoscută de toate generațiile.
Ceea ce s-a petrecut la închisoarea din Pitesti în decurs de trei ani, între 1949 și 1952 a fost o aplicare exagerată a teoriei pedagogului sovietic Makarenko, un specialist în delincvența juvenilă. Makarenko propunea reeducarea deținuților tineri cu ajutorul deținuților mai vechi. La Pitești însă lucrurile au scăpat de sub control, dacă putem spune că a existat vreo măsură de control.
Despre ce s-a întâmplat în acea închisoare au știut doar victimele și torționarii lor. Dumitru Bacu, fost deținut politic, prigonit la Timișoara, Jilava, Gherla, Canal, Pitești, Aiud și București, pleca în 1958 în Grecia și apoi ajungea în Franța unde devenea primul mare deconspirator al atrocităților comuniste din România. Publica, departe de România, volumele de versuri „Aiud” (1961) și „Ofranda” (1963) la Madrid și șocantul volumul de confesiuni „Pitesti, centrul de reeducare studențească” în 1963. Era prima dată când cineva evoca fapte din înfiorătoarea experiență de la Pitești. Imediat după revoluția din 1989, Virgil Ierunca publica „Fenomenul Pitești”, o carte în care, în pagini puține, scria despre cea mai cumplită experiență de dezumanizare pe care a cunoscut-o țara noastră.
Despre lucrarea lui Ierunca, François Furet scria:
„Toată lumea a fost torturată, toată lumea a torturat. Cei morți acolo și cei care au supraviețuit au fost privați până și de propria lor nefericire. Virgil Ierunca a avut curajul să intre în acest infern și să-i devină istoric, pentru edificarea generațiilor viitoare.”
Viața și moartea unui român odios
Locul și data nașterii lui Eugen au fost mereu prilej de controverse. Se pare că s-a născut la 8 iulie 1925 la Păltiniș, în Suceava. Istoria l-a reținut ca pe un deținut politic, condamnat la moarte prin împuscare pentru implicarea în fenomenul „Experimentul Pitești”.
Țurcanu a fost condamnat la închisoare imediat după instaurarea regimului comunit pentru că ascunsese un amănunt din biografia sa: soția sa era fata unui comandant legionar. A ascuns acest lucru deși, ca membru PCR, fusese numit lucrător operativ la ambasada română din Sofia. Au existat voci care au susținut că și el a fost legionar, dar acest lucru este imposibil, în condițiile în care atunci când statul legionar a fost desființat, în 1941, avea 15 ani.
În pușcărie l-a ajutat enorm faptul că era un pasional comunist. A devenit repede liderul unui grup de deținuți care trebuiau să reeduce alți întemnițați în spiritul marxism-leninismului, în același timp încercând să obțină și informații de valoare pentru securitate. Așadar locul nașterii este controversat. Țurcanu însuși mințea, susținând că s-a născut în Câmpulung Moldovenesc. Nu a iubit legionarii mai ales pentru că socrul, marele comandant legionar, nu l-a tolerat niciodată, neacceptându-l în familie. Provenea dintr-o familie săracă, mai avea cinci frați. După 23 august 1944 s-a înscris într-o asociație studențească procomunistă, apoi a aderat la Partidul Muncitoresc Român.
O descriere amănunțită i-a făcut-o una dintre victimele sale într-o carte de memorii:
„Bărbat frumos, ieșit din comun, cu părul castaniu spre blond. Când se încrunta, te înspăimanta. Corpul bine proporționat părea corpul unui atlet de performanță. Mai era apoi și de o inteligență ieșită din comun și cu o memorie formidabilă.”
Trei ani urmează studiază dreptul la Iași, devenind apoi membru în biroul politic al organizației comuniste locale. Este arestat la 25 iunie 1948 și în februarie 1949 este condamnat la șapte ani închisoare corecțională pentru o presupusă activitate legionară. Primele zile de închisoare le petrece la Suceava unde un grup de legionary conduși de Alexandru Bogdanovici încerca să intre în grațiile paznicilor și ale comuniștilor în general. Au scris și un memoriu în care se deziceau total de trecutul legionar și promiteau înființarea unei Organizații a Deținuților cu Convingeri Comuniste.
Pitești. Gherla. Jilava
Ajunge la Pitești la 23 aprilie 1949, cere să fie primit de directorul penitenciarului, este imediat recrutat ca informator, având și unele beneficii: suplimente de mâncare, se poate plimba liber prin penitenciar. Pe parcursul verii anului 1949 a identificat deținuții lideri informali, modelele condamnaților și administrația penitenciarului i-a izolat într-o secție specială.
În noiembrie 1949 are o nouă discuție cu directorul Dumitrescu și îi propune aplicarea de violențe acestora. Odată ce a primit consimțământul, a declanșat un adevărat iad la Pitești, organizând și participând activ la schingiuirea a câteva sute de deținuți, mulți dintre ei decedând în urma bătăilor. Odată cu transferul său din august 1951 de la Pitești la Gherla începe și în închisoarea clujeană activitatea de torționar. La Gherla nu a mai avut aceeași libertate și nici nu a stat prea mult, fiind trimis la Jilava în decembrie.
Procesul și moartea torționarului
În 1954, din septembrie până în noiembrie, Eugen Țurcanu și ceilalți torționari au fost acuzații unui proces important. Completul de judecată a fost condus de Alexandru Petrescu, judecător ce condusese și celebrele procese ale lui Iuliu Maniu și ale sabotorilor de la Canal. Comuniștii încercau să mușamalizeze reeducarea, aruncând totul asupra lui Eugen Țurcanu și a celorlalți torționari. Procurorul susținea că atrocitățile din închisori erau urmarea unei inițiative a liderului legionar Horia Sima, care premeditase totul pentru a creea în țările imperialiste impresia că în pușcăriile comuniste exterminarea și maltratarea deținuților erau obiective asumate, tot acest scenariu legionar fiind regizat pentru a compromite regimul comunist și guvernul român. În cadrul procesului s-au fabricat dovezi care adevereau că Țurcanu a fost în 1945 șeful Frăției de Cruce Câmpulung, apoi tot el ar fi pus bazele organizației „Tineretul Național Liberal Creștin”.
În actul de acuzare erau trecute și numele unor deținuți morți, cum au fost Corneliu Niță, Eugen Gavrilescu, Gheorghe Șerban și Gheorghe Vătășoiu, dar și numele lui Bogdanovici, prieten apoi dușman al lui Țurcanu. Regimul comunist a recunoscut cu jumătate de gură și doar parțial implicarea în aceste bestialități de la Pitești prin condamnarea unor oameni cu funcții mici, cadre de la închisoarea Pitești, inclusiv directorul penitenciarului.
Eugen Țurcanu era executat prin împuscare la 17 decembrie 1954. Alături de el erau executați și ceilalți membri ai odiosului său grup. Decesul lui era înregistrat la Sfatul Popular al comunei Jilava abia peste 8 ani, la 5 octombrie 1962.
Memorialul
După revoluție, mulți foști studenți ce au trecut prin coșmarul reeducării au găsit putere de a mărturisi. Din păcate și acest subiect este umbrit de istoriile fără fond și fără morală ale zilelor ce ni s-au dat. Uităm și, așa cum se spune, suntem condamnați să trăim din nou și din nou fapte și greșeli din trecutul nostru.
La Pitești există în zilele noastre și poate fi vizitat Memorialul Închisoarea Pitești, inițiativă a unor oameni care luptă cu uitarea. Este un muzeu situat aflat în fostul penitenciar de la Pitești, care a funcționat aici între anii 1941 și 1977. Este vizitabil din 2014 și găzduiește în afara expozițiilor și a evenimentor culturale și extraordinare programe educaționale pentru tineret și nu numai pe teme specifice detenției politice anticomuniste
Memorialul Închisoarea Pitești are printre obiectivele asumate și studiul întregului sistemu comunist, pe lângă onorarea memoriei persoanelor care au suferit sau au murit în închisorile comuniste, victime ale „celei mai mari barbarii a lumii contemporane”, cum descria acest experiment Aleksandr Soljenițîn, câștigător al premiului Nobel pentru Literatură și în același timp el însuși un supraviețuitor al gulagului rusesc.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Carmen Harra, predicții cutremurătoare pentru 2025! Război iminent și un nou președinte
Recomandări autor
- Amintire neprețuită de la Calafat. O zi a Independenței, o zi de poveste. „Amintiți-vă de război”
- Sabato, Brauner și suprarealismul
- Poezia, lumina din bezna temnițelor comuniste. Amintiri din infern
- Badea Cârțan. Ecouri după un veac
- Călușarii – O poveste uitată pe nedrept
- Povestea Elenei Teodorini, prima prezență românească la Scala din Milano