Evanghelia după lui Iisus Hristos, este unul dintre romanele lui José Saramago, sau motivul pentru care i s-a închis ușa raiului în nas. Problema abordată de el nu e nici veche, nici nouă, este mai degrabă atemporală. Miza lui Saramago este una care poate fi considerată cea mai mare erezie din istoria omenirii.
Însă umanizarea diavolului nu este o tehnică tocmai nouă. Cum nici o scriere apocrifă cu privire la viața lui Iisus Hristos nu este nouă. Cât de mult ar putea să deranjeze un roman care prezintă un Iisus Hristos într-o formă profund umană. Un tânăr care rătăcește și se împrietenește cu nimeni altul decât Satan. Este o teorie care șochează și care nu se aseamănă mai deloc cu romanul lui Bulgakov. Care prezintă un alt Iisus, mult mai uman. Care stă de vorbă cu un hegemon enervat. Cel puțin pentru Bulgakov, Iisus este un restaurator al lumii, iubit de Matei.
Iisus este un nume ca o temelie pentru mare parte din lumea occidentală. Știm cine este, ce înseamnă și credem că îi cunoaștem originile. Dar o știm cu adevărat? Sau cunoașterea noastră este mai mult un produs al mitului și al legendei? Relatarea fictivă a lui José Saramago despre Evanghelia după Iisus Hristos oferă o istorie alternativă, o istorie despre care se poate spune că este mai realistă, din punctul de vedere al unui sceptic.
Sursa: writerswrite.co.za
Iisus omul, ființa istorică
Acest roman spune povestea lui Iisus , fiul lui Iosif, de la nașterea sa, până la moartea sa. Urmează cea mai mare parte a ceea ce Biblia spune că viața lui Iisus a fost, cu câteva schimbări majore. Presupun că cititorii acestei recenzii sunt familiarizați cu relatarea biblică a vieții lui Isus, așa că voi sublinia doar schimbările care sunt cruciale pentru acest cont alternativ. Saramago reușește să supere pe cei mai conservatori dintre degustătorii de literatură pentru expunerea unui mod mai precis al ideii din „Codul lui da Vinci”. Un Iisus care a iubit și care s-a îndoit de Dumnezeu. Sunt scene explicite în care se descrie cum face sex cu Maria din Magdala. Scene descrise cu o lejeritate și naturalețe care nu trădează nicio altă implicație din partea lui.
Saramago este pentru Vatican „un ideolog antireligios, un om şi un intelectual care nu admite niciun fel de metafizică, închis complet în încrederea sa adâncă în materialismul istoric, adică în marxism”.
Modul în care și-a redimensionat această imagine a lui Hristos este poate „strigătoare la cer pentru mulți creștini. Dar personajul să dă dovadă de foarte multă verosimilitate. Are o evoluție extrem de complexă. Asta pentru că scriitorul îi asigură un fond istoric. Unul prin care se creează senzația de repovestire. De fapte desprinse din realitate. Până și modul în care Maria este anunțată că urmează să aibă un fiu este unul care pare foarte verosimil. Un cerșetor îi spune că va avea un copil. Bărbatul se va dovedi că a fost Satana. Acesta va deveni mai târziu păstor. Iosif, soțul tinerei Maria va fi răstignit, iar mama singură, cu un copil de crescut, trebui să înfrunte realitatea grea. Este poate un roman profund aristotelic.
„…iar suferința acestei femei este la fel ca a tuturor celorlalte, căci așa a hotărât Dumnezeul nostru atunci când Eva a păcătuit prin neascultare, Voi mări suferințele sarcinii tale, cu durere îți cei naște copiii, iar astăzi, după atâtea veacuri, cu atâta durere adunată, Dumnezeu tot nu e mulțumit, iar chinul continuă.” Evanghelia după lui Iisus Hristos, José Saramago
Nimeni nu poate spune că diavolul sau răul s-ar face vinovate de atâta vărsare de sânge
Iisus după ce va crește nu va rămâne, cum este firesc, alături de mama sa pentru a fi capul familiei. Pleacă 4 ani ca pastor, la turma lui Satan. Se va întâlni apoi cu Dumnezeu care-l va convinge să moară răstignit pentru scopul deloc nobil al lui Dumnezeu. Așa ajunge tatăl ceresc cel mai important zeu. Iisus moare pentru că este tras pe sfoară de un Dumnezeu plăsmuit de Saramago. Un Dumnezeu livresc și egoist.â Acest alt Dumnezeu, chiar dacă este o ficțiune, altă istorie a mântuirii omului a deranjat teribil înalții prelați de la Vatican. Aceștia au balamat și după decesul autorului geniul care a putu să se gândească la așa ceva. Genial și cutremurător modul în care redimensionează un episod pe care s-a creat noua lume occidentală. Saramago a propus un Dumnezeu șiret, indecis și un Diavol asumat.
„Nimeni sănătos la cap nu poate spune că diavolul sau răul s-ar face vinovate de atâta vărsare de sânge, doar dacă n-o să vină un răuvoitor care să spună că eu l-am inventat pe zeul [vorbeşte de Allah] care o să i se opună acestuia de aici [Dumnezeu]. Nu, răspunse Dumnezeu, nu eşti vinovat, iar dacă o să te acuze cineva poţi să-i spui că dacă Diavolul este fals, atunci nu ar fi putut crea un Dumnezeu adevărat. Atunci cine, îl întrebă Diavolul, o să-l creeze pe acest Dumnezeu? Iisus se străduia să găsească un răspuns, Dumnezeu, care tăcea, a rămas tăcut, dar o voce s-a făcut auzită din ceaţă: Poate că Dumnezeul acesta şi cel care va să vină sunt unul şi acelaşi. Iisus, Diavolul şi Dumnezeu s-au prefăcut că nu aud nimic, însă nu au putut să nu se uite alarmaţi unul la celălalt, pentru că aşa este frica, uneşte până şi inamicii.”
