Monden > Actualitate > Externe > Fără precedent! Documente secrete despre HMS Defender, găsite într-o stație de autobuz
Actualitate

Fără precedent! Documente secrete despre HMS Defender, găsite într-o stație de autobuz

Fără precedent! Documente secrete despre HMS Defender, găsite într-o stație de autobuz

BBC a dat publicității mai multe fragmente care aparțin unor documente clasificate referitoare la călătoria distrugătorului britanic HMS Defender în largul regiunii ocupate Crimeea, evenimentul care a dus la un incident diplomatic destul de grav între Londra și Moscova.

Conform celor de la BBC, este vorba despre un dosar care conținea documente, inclusiv fragmente din e-mailuri și o prezentare grafică. Uimitor, dar se pare că dosarul a fost descoperit accidental în apropierea unei stații de autobuz din Kent cu o zi înainte de producerea incidentului. Mulți susțin că dosarul ar fi fost lăsat intenționat.

BBC a transmis faptul că documentele par să fi aparținut unui oficial de rang înalt din cadrul Ministerului britanic al Apărării și au fost predate redacției de către o persoană anonimă care le-a găsit.

Documentele arată faptul că Marea Britanie ar fi decis să trimită distrugătorul HMS Defender în apropierea regiunii Crimeea vrând să-și arate de fapt sprijinul pentru Kiev și să arate faptul că Londra nu se teme să tranziteze apele din jurul Crimeei, pe care le consideră ca aparținând Ucrainei.

Conform actelor din dosar prezentate de jurnaliști, misiunea distrugătorului britanic în Marea Neagră a purtat numele „Operațiunea Ditroite”, și făcea referire la două opțiuni pentru călătoria navei de la Odessa (Ucraina) la Batumi (Georgia).

Prima opțiune, notată în documente ca „o călătorie directă, sigură și profesionistă de la Odessa la Batumi”, având inclusă și trecerea printr-un „sistem de separare a traficului” în apropierea coastelor Crimeei. În același timp, oficialii britanici au luat în calcul o serie de potențiale reacții ale flotei și aviației ruse – de la „sigure și profesioniste” la „nesigure și neprofesioniste”.

În documente se mai arată că această opțiune, „va oferi o oportunitate de a interacționa cu guvernul Ucrainei <…> în ceea ce Marea Britanie consideră ca fiind apele teritoriale ale Ucrainei”.

A doua variantă prezentată în document arăta faptul că distrugătorul era planificat să călătorească la o distanță mare de Crimeea, lucru ce ar fi redus semnificativ posibilitatea unei confruntări. Ei bine, Ministerul Apărării a avut teama că Moscova ar putea exploata acest lucru pentru a susține că Marea Britanie se teme de Rusia și că recunoaște suveranitatea rusă asupra mult disputatei  regiuni Crimeea.

Ca urmare, Londra a ales prima opțiune. La scurt timp, Daily Telegraph a amintit faptul că decizia legată de trecerea distrugătorului pe lângă Crimeea a fost luată din prim-ministrul, Boris Johnson, după o dispută între ministrul de Externe, Dominic Raab, și cel al Apărării, Ben Wallace. Situația a creat multe controverse la nivel internațional.