Externe

Fata lui Brad Pitt își dorște cu ardoare să devină băiat

Se pare că există mari schimbări în ceea ce privește unul dintre copiii Angelinei Jolie și ai lui Brad Pitt. Fiica lor Shiloh își dorește foarte mult să devină băiat. 

Angelina a vorbit deschis pe această temă și a spus că fiica ei își dorește încă de când era mică să devină într-o zi un băiat în toată regula. Familia o susține pe fată, ba chiar mai mult, aceștia au început să i se adreseze cu John, în loc de Shiloh.

„Vrea să fie băiat. Aşa că i-am tăiat părul. Îi place să poarte numai haine baietesti şi se crede unul dintre fraţi.”, a declarat Angelina pentru o revistă mondenă.

Este cunoscut faptul că singura care a avut o problemă cu acest aspect a fost bunica paternă a fetei. Ea susține că de fapt, fata ar trebui să fie îndrumată spre hainele de domnișoară și să nu mai fie lăsată să facă ce își dorește. Consideră că un astfel de comportament o va afecta peste ani, atât pe ea cât și pe restul familiei.

Angelina a mai povestit și cu alte ocazii despre dorința fetei sale de a-și face operații estetice. Aceasta spune că deși acest proces este unul cu adevărat dureros, îi va fi alături fetei sale dacă se va decide să aleagă această cale. Se poate observa modul sănătos în care Angelina gândește atunci când vine vorba de astfel de subiecte.

O surpriză vine și din partea mezinei Vivienne care dorește să îi calce pe urme surorii sale mai mari. Angelina vede totul ca pe un act de rebeliune pe care îl tolerează cu drag, așa cum reiese și din următoarea declarație:

„Nu mă deranjează asta. Şi eu am fost rebelă la vârsta lor. Nu m-am schimbat foarte mult de-a lungul timpului. Mi-am păstrat obiceiul de-a lupta până la capăt pentru un lucru şi vreau ca şi ei să facă la fel“