Monden > Ştiri mondene > Femeia care a reușit să îl emoționeze pe Mihai Bendeac, există! Celia a făcut minuni în urmă cu ceva timp
Ştiri mondene

Femeia care a reușit să îl emoționeze pe Mihai Bendeac, există! Celia a făcut minuni în urmă cu ceva timp

Femeia care a reușit să îl emoționeze pe Mihai Bendeac, există! Celia a făcut minuni în urmă cu ceva timp

Pe rețelele de socializare, Mihai Bendeac a făcut o mărturisire care i-a lăsat cu gura căscată pe fani. Juratul de la „iUmor” a povestit că cea mai frumoasă declarație de dragoste pe care a primit-o vreodată a fost de la Celia, care a lansat o piesă ce-i descrie perfect sentimentele.

Știm cu toții că Mihai Bendeac este o persoană foarte discretă și evită să dea din casă atunci când vine vorba de relațiile sale amoroase. Burlacul și-a ținut de fiecare dată aspectele legate de viața amoroasă cât mai în umbră, chiar dacă multe dintre femeile cu care a avut relații au fost la fel de celebre precum el. Niciuna însă nu a reușit să-l aducă în fața altarului. Actorul este un burlac râvnit de multe doamne și domnișoare care și-ar dori să meargă la brațul lui.

Într-un moment de sinceritate, poate chiar de vulnerabilitate, Mihai Bendeac a postat pe unul dintre conturile lui câteva detalii neașteptate, mai puțin cunoscute de fani, din viața lui amoroasă. Juratul de la „Iumor” a povestit despre relația pe care a avut-o cu frumoasa cântăreață Celia în urmă cu mulți ani. Lucrurile nu au funcționat între ei doi, așa că au ales să meargă pe drumuri separate. Deși despărțirea a fost inevitabilă, ambii au avut numai cuvinte de laudă unul la adresa celuilalt.

Așadar, Mihai Bendeac a scris pe contul său că cea mai frumoasă declarație de dragoste pe care a primit-o în viața lui a venit din partea Celiei. După ce s-au despărțit, la doar câteva zile, cântăreața a compus o piesă, pe care actorul a îndrăgit-o din prima secundă.

Melodia care l-a emoționat pe Bendeac

Versurile l-au emoționat până la lacrimi pe cunoscutul actor, iar din acel moment piesa ,,Dor de noi (joi)’’ a rămas pentru el piesa de dragoste preferată. Versurile melodiei transmit exact prin ce au trecut cei doi împreună, iar acest lucru nu avea cum să nu-l afecteze pe Mihai Bendeac.

,, (…) Nu pot să nu recunosc faptul că mi-a rămas întipărită și a rămas cea mai bună melodie de dragoste și faptul că era pentru mine m-a marcat profund. Am suferit ca un câine. Uite că uneori și despărțirile pot să producă niște melodii frumoase și da, descrie foarte mult ce am trăit în perioada aia. E superbă!”, a mărturisit Mihai Bendeac pe Instagram.

Cei doi au fost la început prieteni, iar apoi relația dintre ei s-a transformat într-o poveste de dragoste. Au avut parte de momente extrem de intensa împreună, pline de pasiune și fericire. Dar au ales să pună punct relației, însă au rămas în relații bune și după despărțire.