Hipnoza este o disciplină înconjurată de mituri și prejudecăți. Cu toate cercetările științifice și utilizarea în domeniul medical, unii oameni încă mai sunt speriați de hipnoză, crezând că este o procedură ocultă. Alții cred că hipnoza este legată de mișcarea New Age care s-a răspândit în 1970-1980. În realitate, hipnoza este o practică mult mai veche, fiind folosită în SUA la mijlocul anilor 1800. A fost susținută de cei care au pus bazele psihologiei moderne: Sigmund Freud, Pierre Janet și Alfred Binet.
Hipnoza în Antichitate
Istoria hipnozei nu poate fi separată de istoria medicinei și a psihologiei. Toate culturile antice – sumerieni, persani, chinezi, indieni, egipteni, greci și romani, au practicat hipnoza sub diferite forme. Egiptenii și grecii aveau locuri de vindecare (temple de vis sau de somn) unde era folosită hipnoza. Legea lui Manu, o carte în sanscrită din India antică, vorbește despre nivelurile hipnozei: somn-trezire, vis-somn și extaz-somn. Papirusul egiptean Ebers, care datează din 1550 i.Hr., vorbește despre puterea de vindecare a hipnozei. Un alt papirus din Egipt, datând din secolul III i.Hr., descrie tehnicile folosite: atingerea pacientului și fixarea privirii.
În Evul Mediu se credea că regii și prinții pot să-i vindece pe ceilalți prin ceea ce se numea „Atingerea Regală”, iar aceste vindecări erau atribuite divinității. Înainte, hipnoza nu era înțeleasă prea bine iar termenii „mesmerism” și „magnetism” erau utilizați pentru a descrie vindecările. Paracelsus (1493-1541), renumitul medic elvețian, a fost primul care a folosit magneți în locul puterii divine.
Metoda există din secolul XVIII – Maximillian Hell, astronom regal din Viena și preot iezuit, a vindecat oameni cu ajutorul unor plăci magnetizate din oțel. Franz Mesmer, medicul de la care a venit cuvântul „mesmerism”, a fost studentul lui Hell. Acesta a descoperit că poate induce transa pacienților fără să folosească magneți, ajungând la concluzia că forța vindecării vine din interior (o forță naturală, invizibilă, un fluid universal prezent în toate lucrurile vii).
Franz Mesmer
Marchizul Puysegur a fost studentul lui Mesmer și a ajuns un magnetist faimos. El a fost primul care a reușit un tip de hipnoză care seamănă cu somnambulismul. Adepții lui Puysegur, Paracelsus și Mesmer (teoria fluidismului) se numeau experimentaliști. Aceste experimente au dus la concluzia că vindecarea nu este dată de magneți sau alte obiecte, ci de o altă forță.
Puterea sugestiei și pionierii psihologiei
În 1813, Abbe Faria, un preot portughez, a studiat hipnoza în India și apoi la Paris, cu Puysegur. Faria credea că transa și vindecarea nu se realizau prin puterea hipnotizatorului, ci prin puterea interioară a pacientului. Această abordare a dus la apariția școlii de psihoterapie care folosea hipnoza, Școala din Nancy sau Școala de Sugesie. Această școală susținea că hipnoza este un fenomen indus de forța sugestiei și nu de magnetism. Fondatorul ei a fost Ambroise-Auguste Liebeault, un medic din mediul rural, numit și părintele hipnozei moderne. El a observat că somnul și transa sunt similare și că un pacient poate fi hipnotizat prin sugestie.
În 1866, Liebeault a publicat cartea „Somnul și stările sale”. Scrierile acestuia despre hipnoză l-au atras pe renumitul medic Hippolyte Bernheim, care i-a vizitat clinica. Bernheim (1840-1919) a fost un neurolog faimos, la început sceptic față de teoriile lui Liebeault iar apoi de-a dreptul impresionat. Bernheim a abandonat medicina convențională pentru a se dedica hipnoterapiei. Prin scrierea cărții „Suggestive Therapeutics”, el a adus ideile lui Liebeault în atenția lumii, iar hipnoza a devenit o știință. Am putea spune că Liebeault și Bernheim au inovat psihoterapia.
Inovatorii psihologiei au studiat hipnoza în școlile din Nancy și Paris. Pierre Janet (1859-1947) a teoretizat procesele inconștiente, memoria traumelor și disocierea. El a studiat fenomenul hipnozei cu Bernheim din Nancy dar și cu Charcot din Paris. Părintele psihanalizei, Sigmund Freud, a studiat hipnoza cu neurologul Charcot, observandu-i apoi pe Bernheim și Liebeault. În 1887, Freud a început să practice hipnoza, iar acest lucru l-a ajutat să inventeze psihanaliza, dezvoltată ca teorie generală a inconștientului.
Sigmund Freud
Anestezia și hipnotismul modern
În trecut, hipnoza a fost folosită pentru anestezie. În 1821, Recamier a făcut o operație în care a folosit hipnoza pentru a-și anestezia pacientul. În 1834, John Elliotson, chirurgul care a introdus stetoscopul în Anglia, a raportat multe operații fără durere prin folosirea hipnozei. În perioada 1840-1850, chirurgul James Esdaile a făcut peste 2000 de operații în care a folosit acest procedeu.
În 1841, oftalmologul scoțian James Braid a dat numele acestui fenomen, folosind termenul „neuro-hipnotism” care a devenit „hipnotism” și „hipnoză”. În 1841, după ce a văzut demonstrația lui La Fontaine, un magnetist francez, a luat în râs aceste idei, sugerând că fenomenul hipnozei este psihologic. A fost primul care a practicat medicina psihosomatică (bolile sunt legate de cauze psihice). În 1847, a explicat hipnoza prin „monomanie”(idee fixă, obsesia unui singur gând).
La mijlocul anilor 1800, când au fost descoperite anestezicele chimice, hipnoza era un fenomen obișnuit. La fiecare colț de stradă aveau loc spectacole care făceau demonstrații de hipnoză sau testau medicamente noi. Dentistul Horace Wells a fost „revelat” la una dintre aceste demonstrații publice. Pentru prima dată, s-a gândit să folosească protoxid de azot (gaz ilariant) ca anestezic pentru extracțiile dentare. Anestezicele chimice au început să fie folosite pe scară largă iar interesul pentru hipnoză a scăzut.
În secolul XX, Joseph Jastrow a predat hipnoza la Universitatea din Wisconsin. Clark Hull, care i-a fost student, a devenit psiholog la Universitatea Yale, ducând cercetarea hipnozei la un alt nivel. A publicat cartea „Hypnosis and Suggestibility” în 1933. Ernest Hilgard și Andre Weitzenhoffer, profesori la Universitatea Stanford, au dus cercetarea mai departe. Hipnoza a fost folosită în cele două războaie mondiale pentru a trata rănile și traumele oamenilor. Din acel moment, hipnoza a început să fie luată în serios, fiind aprobată de marile organizații medicale.
Milton Erickson, psiholog și psihiatru american, a avut o mare influență în acest domeniu. El credea că mintea inconștiență ascultă mereu ce i se spune și execută ordine. Această idee a dus la apariția tehnicilor avansate de hipnoză – sugestia subliminală și programarea neurolingvistică (NLP). Fenomenul hipnozei continuă să fie studiat și astăzi.
