Home > Diverse > Evenimente > Festivalul pentru copii MiniCloud va avea loc în iunie. Organizatorii au anunțat programul
Evenimente

Festivalul pentru copii MiniCloud va avea loc în iunie. Organizatorii au anunțat programul

Festivalul pentru copii MiniCloud va avea loc în iunie. Organizatorii au anunțat programul

MiniCloud va fi organizat din nou în România. Ediţia pentru copii şi adolescenţi a Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD va avea loc în perioada 13 – 19 iunie, în trei spaţii situate pe Calea Griviţei din Bucureşti. Anunțul a fost făcut de organizatori, prin intermediul unui comunicat de presă.

MiniCloud, la ediția XV-a

Copiii cu vârsta între 5 şi 11 ani vor avea șansa să exploreze îndeaproape lumea teatrului participând la cursuri de actorie, dans sau scenografie. La final, participanții vor pune în scenă un spectacol pe un text scris şi regizat de Chris Simion-Mercurian: „Cea mai frumoasă floare din lume”.

Atelierele vor avea loc în mai multe spații speciale. Acestea vor fi în curtea Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti (Calea Griviţei 28), în curtea J’Ai Bistrot (Calea Griviţei 55) şi în curtea Black Habit (Calea Griviţei 77).

Secţiunea MiniCloud este o bucurie, este un spaţiu de dezvoltare personală prin artele spectacolului. MiniCloud creşte o generaţie de spectatori şi poate deschide sufletul unor viitori artişti, cu atât mai mult cu cât pe Calea Griviţei, la numărul 53, în 2 ani se va naşte primul teatru construit de la zero de noi, de comunitate”, a declarat Chris Simion-Mercurian, iniţiatoarea proiectului.

Alături de atelierele pregătite pentru a cunoaște vasta lume a teatrului, organizatorii au pregătit ateliere de desen, confecţionare de păpuşi din materiale reciclate sau din ţesături. Scopul este acela de a le dezvălui copiilor construcţia şi partea magică a spectacolului.

La ediţia organizată în 2022, un sfert dintre locurile disponibile în atelierele MiniCloud vor fi oferite copiilor ucraineni, ca parte a unui program de integrare şi de sprijinire a refugiaţilor realizat în parteneriat cu UNITER. Copiii vor fi însoţiţi de translator şi vor participa la cele şapte evenimente din cadrul festivalului. Toate atelierele au intrare liberă, însă numărul de locuri este limitat, de doar 20 pe fiecare atelier.

Înscrierea se poate face pe adresa de e-mail minicloudfest@gmail.com. Mai mult, rezervarea locului este confirmată doar după primirea răspunsului de la organizatori.

Festivalul de Teatru Independent UNDERCLOUD, ajuns la ediţia a XV-a, va fi organizat în șapte spații plus trotuarele de pe raza UNARTE – Baia Griviţa. Programul complet MiniCloud şi UNDERCLOUD poate fi accesat pe www.undercloud.ro.

„Este prima ediţie pe care o desfăşurăm la nivel atât de amplu, iar intenţia noastră este ca de acum înainte să creştem proiectul până când vom putea oferi bucureştenilor un Avignon românesc, reperul şi idealul nostru fiind celebrul festival de teatru de la Avignon”, a fost transmis prin intermediul comunicatului.

 

Recomandări autor