Monden > Ştiri mondene > Fiul Clejanilor a fost arestat în vacanță. Fulgy plătit 15.000 pentru eliberare
Ştiri mondene

Fiul Clejanilor a fost arestat în vacanță. Fulgy plătit 15.000 pentru eliberare

Fiul Clejanilor a fost arestat în vacanță. Fulgy plătit 15.000 pentru eliberare

Viorica și Ioniță de la Clejani sunt doi dintre cei mai apreciați artiști din țara noastră, iar familia lor nu a fost niciodată subiect pentru tabloidele de scandal, asta cel puțin până când Margherita și Fulgy nu s-au făcut mari și au intrat în tot feluri de belele. În timp ce fiica lor a fost prinsă la volan sub influența substanțelor interzise, nici mezinul familiei nu a stat departe de probleme. De-a lungul anilor a fost implicat în numeroase scandaluri, iar în timp ce era plecat într-o vacanță se pare că a fost chiar arestat.

Fulgy de la Clejani este o figură controversată în lumea mondenă, căci în ultimii ani a fost cunoscut mai mult pentru scandalurile în care a fost implicat. Tânărul era până nu demult nelipsit de la cele mai mari petreceri din București, unde se lăuda cu situația lui materială foarte bună.

Ei bine, după o perioadă agitată, fiul Vioricăi și a lui Ioniță de la Clejani s-a retras și pare că s-a cumințit. În ultimul an a renunțat la cercurile de prieteni, la petreceri și la orice îi făcea rău, iar energia și-a investit-o în afaceri și propria sănătate. Face sport și pregătește câteva proiecte de care este foarte mândru, însă nu se sfiește să povestească despre evenimentele nefericite din trecut.

Fulgy a vorbit recent despre peripețiile sale din Thailanda, unde s-a luat la bătaie cu un taximetrist și a fost arestat. Plecat în vacanță, tânărul și prietenii lui au luat un taxi, dar șoferul a vrut să-i înșele și le-a cerut o sumă de 200 de euro pentru o cursă care în realitate ar fi trebuit să fie doar 10 euro.

Bărbatul își voia banii și făcea mare scandal, însă fiul Clejanilor nu avea de gând să-l mulțumească. Fulgy l-a lovit, iar taximetristul a început să țipe și a leșinat. S-a dus mai apoi la Poliție și a depus plângere, iar organele de ordine l-au ținut pe tânăr 8 ore în arest.

„El s-a dus la recepție și țipa că nu-i plătim. Eu am deschis blocajul și m-am dus peste el. Țipa, țipa, țipa. La un moment dat nu am mai rezistat, pentru că a ridicat tonul și s-a dat spre mine. I-am dat mare palmă și a leșinat, 5 secunde nu a fost conștient.”, a povestit Fulgy.

Fulgy a plătit suma de 15.000 pentru a scăpa basma curată

Problema cea mai mare a fost că polițiștii i-au fost luate actele, așa că până nu le primea înapoi Fugly era blocat în Thailanda. Era amenințat cu închisoarea în continuarea, dar a reușit să găsească o ieșire din această situație. A fost nevoit să scoată din buzunar 15.000 pentru cele întâmplate, dar măcar a reușit să se întoarcă acasă teafăr și nevătămat.

„Pașaportul meu era la ei, iar omul acela mi-a zis că mă duc la pușcărie. Am avut noroc că am dat de un șofer de acolo care m-a ajutat. (…) Mi-a dat pașaportul înapoi și am plătit 15.000 de euro cash, iar el mi-a dat o hârtie ca și cum am plătit o amendă”,  a mai adăugat acesta.