Home > Cultură > Celebrități > Francisco Franco – povestea unui mare general și conducător absolut al Spaniei
Celebrități Cultură Istorie

Francisco Franco – povestea unui mare general și conducător absolut al Spaniei

Francisco Franco – povestea unui mare general și conducător absolut al Spaniei
Foto: orf.at

Francisco Franco a fost general de armată și lider politic al Spaniei. A condus mișcarea naționalistă la victorie în lupta cu republicanii, în timpul Războiului Civil din Spania (1936-1939) și a condus Spania cu o mână de fier până la moarte. Dictatura de 40 de ani a lui Franco a avut un profund caracter naționalist, catolic și anticomunist. Putem spune că orientarea lui Franco se asemăna într-o oarecare măsură cu mișcarea legionară (Legiunea Arhanghelului Mihai) ce era un amestec de naționalism, de spiritualitate și anticomunism.

Nașterea și ascensiunea Generalului Francisco Franco

Francisco Franco s-a născut la 4 decembrie 1892 în Ferrol, un oraș situat în nord-vestul Spaniei, ca fiu al unui casier. În anul 1907, s-a înscris la Academia Militară din Toledo, intrând în armata spaniolă. La începutul carierei militare, Francisco Franco a luptat în Războiul Rifului din Maroc, ajungând la gradul de maior. Între anii 1917 și 1920, a activat în Spania, apoi s-a întors în Africa pentru a prelua funcția de locțiitor al comandantului Legiunii Străine Spaniole recent înființate.

În anul 1923, a devenit comandantul Legiunii, iar în 1926 a ajuns cel mai tânăr general al Spaniei, apoi, în 1928, Franco a fost numit director al Academiei Militare Generale din Zaragoza. În momentul căderii monarhiei spaniole, în anul 1931, deși Franco s-a declarat apolitic, el s-a apropiat din ce în ce mai mult de politica naționalistă. În 1933, electoratul spaniol a ales o guvernare de dreapta și astfel, Spania a intrat într-o perioadă de mari tulburări politice.

Pe fondul unei opoziții din ce în ce mai accentuate față de guvern, în anul următor a izbucnit o insurecție condusă de anarhiști. Franco a fost trimis în Asturia pentru a înăbuși o revoltă condusă de minerii din regiune aflați în grevă. În urma acestei intervenții soldate cu peste 1000 de morți, a rămas cu numele de „călăul din Asturia”. În anul 1935, Franco a devenit șeful statului major.

Foto: AFP/Getty

Războiul Civil din Spania, înfrângerea republicanilor și dizolvarea parlamentului

După venirea la guvernare a Frontului Popular (formațiune de stânga), în anul 1936, situația politică din Spania s-a deteriorat rapid. Actele de violență ale militanților de stânga îndreptate împotriva preoților catolici, precum și asasinarea lui Josè Calvo Sotelo (liderul opoziției), au culminat cu tentativa de lovitură de stat condusă de Franco și alți conducători ai armatei, care se temeau de instaurarea unui regim comunist în Spania.

Lansată la o bază militară din Marocul spaniol, lovitura, deși eșuată, a anunțat debutul Războiului Civil din Spania. În timpul conflictului care a urmat, Franco a devenit liderul mișcării naționaliste. Ajutați de fasciștii din Italia și, ulterior, de Germania nazistă, naționaliștii lui Franco i-au înfrânt pe republicani. După predarea republicanilor, la data de 1 aprilie 1939, Franco a dizolvat parlamentul spaniol asumându-și conducerea Spaniei.

Trupele noastre victorioase si-au îndeplinit ultimele obiective militare. Războiul a luat sfârșit” – Francisco Franco, un ultim comunicat despre Războiul Civil din Spania, difuzat la 1 aprilie 1939.

La scurt timp, a izbucnit cel de-al Doilea Război Mondial. Deși, oficial, a adoptat o poziție de neutralitate, Franco a permis voluntarilor spanioli să lupte alături de germani împotriva trupelor rusești comuniste.

Francisco Franco și conducerea Spaniei cu o mână de fier până la moartea sa

Conservator din punct de vedere ideologic, Francisco Franco a ajuns să reprezinte interesele tradiționaliștilor Spaniei (catolicii și armata) și a fost un dușman înverșunat al elementelor liberale, de stânga. A condus țara cu o mână de fier, reprimând orice manifestare disidenta prin cenzură, torturi, închiderea în lagăre de concentrare și uneori chiar pedeapsa cu moartea.

În anul 1947, Franco a proclamat monarhia în Spania, dar fără a numi un rege, devenind regent de facto. Imediat după terminarea războiului, a trecut la normalizarea relațiilor cu puterile aliate, iar în anul 1950 a stabilit relații diplomatice cu unele țări membre ale Organizației Națiunilor Unite. În timpul Războiului Rece, poziția sa anticomunistă și permisiunea acordată Statelor Unite ale Americii de a înființa baze militare în Spania au atras respectul și ajutorul economic din partea Americii.

Spre sfârșitul anilor 1950, Franco a început să își modereze politica internă, concentrându-se pe dezvoltarea economică și tehnologică a țării. Măsurile luate de el au avut drept rezultat o înflorire economică fără precedent a Spaniei, numită și „Miracolul spaniol”, considerată a fi cel mai mare câștig al regimului Franco.

În anul 1969, Franco l-a desemnat drept succesor pe prințul Juan Carlos de Bourbon, deși a continuat să conducă Spania până la moartea sa, în anul 1975 (20 noiembrie).

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate