Deși nu contestă că Regatul Unit este țara care a contribuit cel mai mult la dezvoltarea sportului modern prin crearea, codificarea și popularizarea majorității disciplinelor sportive în secolul al XIX-lea, site-ul franțuzesc Herodote.net ține să demonstreze că Franța este „a doua patrie a sportului”. Rolul preponderent jucat de britanici nu trebuie, însă, să-l eclipseze pe cel al Franței, care poate revendica în mare măsură titlul de a doua patrie a sportului, punctează Heordote.net, care și argumentează:
Multe sporturi practicate în întreaga lume s-au născut în Franța. Începând cu cel mai popular dintre ele, fotbalul, care nu a fost creat ex nihilo de englezi. La fel ca rugby-ul, derivă dintr-un joc vechi în aer liber jucat de normanzi și picarzi încă din Evul Mediu: soule. Mingea pute fi o bilă mică de lemn sau o vezică de porc umplută cu paie. În ceea ce privește obiectivul de atins cu mingea, în general același pentru ambele părți, acesta a luat forme foarte diferite: o gaură, un copac… Fiecare echipă nu avea neapărat același număr de jucători și meciurile puteau să opună bărbații din două sate, sau să joace cei căsătoriți cu cei singuri sau țăranii cu negustorii. Lipsa de reguli a făcut din soule un joc bărbătesc, dar mai ales periculos, care va dispărea odată cu apariția moștenitorilor săi: fotbalul și, mai ales, rugby-ul.
Jeu de paume
Tenisul este versiunea modernizată a jeu de paume. Acesta din urmă a fost practicat pentru prima dată de călugării francezi în secolul al XII-lea. Despărțiți de o plasă, jucătorii își trimiteau unul altuia o minge de piele umplută cu tărâțe, pe care o loveau cu palma. Jeu de paume se juca inițial pe câmp. A pătruns în orașe în secolul al XII-lea, dar creșterea populației nu a mai permis în scurt timp să fie practicat pe străzi. Jucătorii s-au retras din secolul al XVI-lea în sălile dedicate unui joc numit «de courte paume» (palma scurtă). În loc de mănuși sau bătătoare, nobilimea, entuziasmată de acest joc, a început, tot în secolul al XVI-lea, să folosească rachete. Jocul a devenit extrem de popular în timpul Renașterii, cucerind toate păturile sociale. Unii jucători erau chiar profesioniști.
În cartea sa, The View of France, călătorul englez Robert Dallington scrie că Franța este „o țară presărată cu jeux de paume, mai numeroase decât bisericile și cu mai mai mulți jucători decât băutorii de bere în Anglia”. Tenisul actual își trage sistemul de punctaj din jeu de paume, unde terenul avea 45 de picioare lungime de fiecare parte, iar la fiecare punct câștigat, jucătorul avansa 15 picioare. Apoi, încă 15 picioare, iar scorul devenea 30-0. Pentru că încă 15 picioare l-ar dus pe fileu, sportivul aflat la conducere nu mai înainta 15 picioare, ci doar 10, și de aici scorul de 40. Englezii, care au preluat jeu de paume de la francezi în secolul al XV-lea, l-au redenumit „tenis”, o denaturare fonetică a interjecției: „Tenez”, adresată adversarului la serviciu. French Open (Roland-Garros), unul dintre cele patru mari turnee de tenis, depune mărturie despre rolul francezilor în istoria acestui sport.
