Monden > Ştiri mondene > Fulgy, băiatul Vioricăi și al lui Ioniță de la Clejani, a fost dus aseară la un spital de psihiatrie
Ştiri mondene

Fulgy, băiatul Vioricăi și al lui Ioniță de la Clejani, a fost dus aseară la un spital de psihiatrie

Fulgy, băiatul Vioricăi și al lui Ioniță de la Clejani, a fost dus aseară la un spital de psihiatrie

Fiul cel mic al Clejanilor se află în acest moment la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia” din București, după ultimul scandal pe care l-a avut cu oamenii legii. Băiatul a fost foarte agitat seara trecută când polițiștii au încercat să își facă datoria, așa că aceștia s-au văzut nevoiți să îl ducă pe băiat într-o unitate medicală, unde să i se facă anumite teste.

Seara trecută Clejanii au trecut prin momente foarte grele, după ce fiul lor, Fulgy, a devenit foarte violent și și-a amenințat tatăl, dar și alți membrii ai familiei. Ioniță de la Clejani a chemat imediat echipajele de poliție la fața locului, deoarece se temea de reacțiile fiului său. Oamenii legii l-au luat pe băiatul de 23 de ani la secția de poliție, unde l-au supus unor întrebări, urmând să decidă trimiterea lui la un spital de psihiatrie.

În acest moment, Fulgy încă este internat la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia” din București, unde i se fac o mulțime de investigații și este ținut sub tratament medicamentos. Până în acest moment, familia tânărului a refuzat să facă orice declarație despre starea de sănătate a băiatului lor, dar și despre motivele pentru care acesta a început să fie agresiv cu cei din jur.

De ce s-a enervat Fulgy?

Din ceea ce se cunoaște până în acest moment, se pare că băiatul a devenit nervos ieri în momentul în care a dorit să intre într-un cazino foarte cunoscut din capitală, însă patronul nu l-a lăsat. În acel moment băiatul a devenit violent și a început să adreseze cuvinte jignitoare tuturor celor prezenți. Fulgy și-a arătat nemulțumirea și în mediul online, unde i-a amenințat pe toți cei care se vor pune împotriva lui, printre care și tatăl său.

Vin cu Fane a lui Văncică acum şi te omorâm cu bătaia. M-a bruscat băiatul ăla. Staţi aşa că îl găsesc pe Fane a lui Văncică. Vrei să mă bat cu el? Ferească Dumnezeu. Acum merg cu Fane şi îl omorâm, să moară familia mea”, a fost declarația pe care a dat-o Fulgy în mediul online după ce a plecat de la cazino.

Fulgy a reintrat în atenția tuturor după ce săptămâna trecută a fost surprins drogat la volan. Polițiștii au deschis de atunci un dosar penal pe numele acestuia, băiatul rămânând și fără permisul de conducere pe o perioadă nedeterminată. De atunci, nemulțumirile sale au fost făcute publice în modul online.