Gabriel H. Decuble (n.1968) este doctor în medievistică al Universității din Freiburg și predă la Universitatea din București istoria literaturii germane și literatură comparată. A debutat cu poezie în Dialog (1988), a continuat cu proză scurtă în Timpul (1994-1996) și a publicat două volume de versuri (Epistole, Editura T, 2001, Premiul Asociației Scriitorilor din Moldova, și Eclectica, Cartea Românească, 2007), precum și volume de teorie literară și de filozofie (cel mai recent fiind „Und es immer schlimmer macben…”. Nietsches philosophischer Entbildungsroman, Editura Universității din București, 2012). A scris sute de articole și cronici literare (în Dialog, Timpul, Cuvîntul, Orizont, Observator Cultural, Dilema veche etc.) și a coordonat două antologii de proză. A inițiat proiectul „Cel mai rapid roman din lume”, concretizat prin volumul Moș Crăciun & Co. (Art, 2012), înscris în Guinness Book of World Records. A tradus zeci de autori de beletristică sau de carte științifică.
O lume fermecată și ferecată cu poeme ca niște basme și cântece de încurajare, de înviorare, de dragoste, aceasta este ceea ce Gabriel H. Decuble a păstrat pentru the înd (Cartea Românească, 2013). Magnetic este limbajul, cele mai alese dintre cuvinte ajung în versurile care alcătuiesc marile incantații și invocații iubitei. Pictează un mit modern urban însoțit de cer, noapte, scântei și mai ales explicații despre cum este sau ar putea să fie între cei doi. Și se cântă „cântări de laudă”care stârnesc „nerăbdări”. Adică se încearcă totul în acest cerc fabulos și adânc încercat al așteptării în dragoste. Astfel că ideea în sine devine o piesă prețioasă, îngrijită și îmbrăcată în straie supraomenești, pentru că în mod vizibil este o iubire din aceea a sufletelor pereche. Eterna opoziție masculin-feminin nu este aici supusă orgoliului dominant, ci numai alegerilor, ca în poemul devorându-ne, unde se apelează la reducționism, dincolo de gen, ființa umană este compusă din aceeași materie, și poate nici nu e vorba de reducționism, cât, mai degrabă de un soi de înțelegere a lucrurilor dintr-o perspectivă științifică.
Poeme aluvionare, poeme în proză și chiar poeme cu un anume ritm și refren sunt specialitățile pe care ni le oferă Decuble. Își alege aproape obsesiv cuvintele, mizează pe o îmbinare de estetism cu idei care să confere un fond etic principial. Taie moravurile și excesele, epuizează defectele umane și pentru a le scoate la lumină se folosește de cuplu. În cadrul cuplului binele și răul se etalează, constructivismul și deconstructivismul. Cine adaugă și cine ia, cine rămâne și cine pleacă. Nostalgia, tristețea, teama și apatia sunt stările cu care lucrează aici, fără fiorii furiei, fără revoltă, doar observații fine, precise.
Ce se mai poate schimba într-un mit modern în care cuplul nu pare să fie cel ales de soartă și cum cheamă poetul toate forțele divine și pământești să depășească drama personală, unde ea nu este și nimic nu mai are sens unde „mă umplu de tine” înseamnă inevitabilul zilnic, devine un mod de a trăi. Uneori tonuri profetice lasă urme în dârele hedoniste, căci, desigur religia este un alt subiect disputat precum și personajele de acolo din Rai, Dumnezeu și îngerii kilocuvîntînd către îngeri [1024K], cât de sarcastic și personal, cât de actual și uman poate fi Decuble, gnostic orbitând între „păsări” și „interiorul tău”.
Evenimentul liric este un eveniment sinopsal, de fapt, nu citiți cartea asta dacă n-ați răsfoit anterior multă poezie contemporană, pentru că the înd nu poate fi pe deplin asimilat decât de către elevații luminați interesați de poezie. Nihiliștii vor fi și ei surprinși în câte limbi poate spune nimic, autorul și poemul [începând din acest moment…] li se dedică. Am citit acest prim volum de poeme de la Decuble și cele numai 98 de pagini de poezie, mărturisesc, pot fi cu adevărat răscolitoare. Emoțional și emoționant, anevoios și incitant, trist și seducător, drumul și interecțiile orașului the înd sunt pavate numai cu bune intenții, dar aceste bune intenții își pierd din lumină, mai ales în finaluri de texte, pentru că lumina nu este întreagă dacă numai omul singur o generează, se pare că placheta de față ne învață cu totul și cu totul altceva.
Deloc echidistant față de lumea materială, banii reprezintă un indice al bunăstării în poemele de aici și de fapt un atu în plus pentru venirea ei și pentru rămânerea în palatul construit, în așezarea pregătită. Ce nu face iubirea în lirica decubliană? Face totul, pentru că este o valoare, chiar cea mai mare dintre valori pentru care totul se dă, totul se pariză, totul se vinde, totul se promite. Un romantic incurabil rămâne poetul și păstrează ceva din poeții romantici ai secolului XIX. Și cred că acest secret îi folosește în mod miraculos. M-a făcut curioasă să citesc și alte cărți ale sale, pentru că s-ar putea să fi găsit un poet chiar în asentimentul stării mele momentane. S-ar putea să simțiți și voi la fel întâlnindu-i poezia. Este un bum de energie, vine din stele.
the înd, aici!
