Monden > Diverse > Literatură > Gelu Diaconu, Ziua în care a murit John Lennon – realizez că nu sunt niciodată liber
Literatură

Gelu Diaconu, Ziua în care a murit John Lennon – realizez că nu sunt niciodată liber

Gelu Diaconu, Ziua în care a murit John Lennon

Gelu Diaconu (n.1962) este jurnalist și scriitor. A publicat volumele de poezie Antipoeme (2008), Resurse interioare (2012), Blues (2013), Resurse umane (2016), Mother (2018) și romanele Fabian (2006), Sebastian (2018) și Oblivion (2019, exclusiv online). A pornit platforma culturală omiedesemne.ro, devenită în scurt timp una dintre cele mai frecventabile publicații literare românești pe Internet.

Un lung poem numerotat departajând evenimentele adolescenței comuniste într-o poetică emblematic-optzecistă (așa mi-a lăsat impresia) și care nu evită deloc clișeele, pentru că sunt de neevitat, anumite firme ale perioadei titrate și răstitrate de literatura întreagă, evenimente istorile cunoscute întipărite în memoria colectivă, nici ele de modificat sau înfrumusețat. Nici nu militează Gelu Diaconu în Ziua în care a murit John Lennon (Casa de Editură Max Blecher, 2019) pentru discursul estetizat cât mai degrabă pe notații în grabă despre ce a fost atunci, ca și cum s-ar preocupa să nu piardă firul narativ al evenimentelor, sau să nu-i scape din poeme personaje din anturajul anilor adolescenței sale.

Ne face cunoștință cu tinerețea de licean live, fără gadgeturile moderne și fără internet, sursele de inspirație erau cărțile și revistele, poate din când în când câte un film la comun, petreceri de scară și anturaj de cartier, așa zișii nonconformiști cu început de probleme acasă, cu părinți obosiți și plictisitori, cu restricții la discuții. Lumea lui Ceaușescu era o lume a cozilor interminabile și de aici derivă și unele poeme din carte. Vrei să știi cine sunt faimoșii johnny, carmen b., eugen g., doina f., angi v., lily m., mircea t., etc., trebuie să știi că nu sunt oareșce amatori de voie bună, ci chiar entertaineri în adevăratul sens al cuvântului, îți poți imagina o plajă în Miami și pe ei sub palmieri cu muzica la maximum și pahare de cocktail-uri în mâini, grațioși, vitali și mai ales excentrici. Ei pun țara la cale, descoperă sexualitatea în afara oricărei legi, se prefac studioși, filosofează asupra vieții, moartea e departe de ei, libertatea și ea.

La 17 ani tovărășiile par sincere, au loc primele sentimente de dragoste, lirica abundă de idei nu neapărat romantice, cât încercări și tensiuni interumane. Relațiile nu se întâmplă mereu conform planurile, adolescenții încep să aibă parte de surprize, și cel puțin protagonistul e un ghinionist fără pereche: „carmen b. Mi-a spus într-o seară/ că parcă aș fi frati-so când o iau în brațe/ & ea nu poate să continue în felul ăsta// un băiat de 17 ani/ n-ar trebui să treacă prin așa ceva (…)”( (12.), p.26). Promiscuitatea, legăturile pasagere îl fac pe tânăr să înțeleagă că lumea adulților se deschide ca o lume serioasă, unde îți trebuie armament emoțional serios ca să poți face față tăvălugului de situații neprevăzute dezolante, descurajatoare și chiar vătămătoare. Pentru că se vine cu toată sinceritatea clipei și dorința începuturilor și curiozitatea de a trăi și a înțelege cum anume se simt anumite emoții. Dar nu se așteaptă la durere.

Ziua în care a murit John Lennon, este un eveniment literar de neratat, pentru că este una dintre cele mai confesive cărți ale lui Gelu Diaconu și are tupeul să se deschidă într-atât încât transcrie unele dintre gafele monumentale, erorile sorții, dar și ce nu i se părea în regulă la cultul comunist. Bineînțeles că acest curaj vine la 30 de ani distanță de la căderea comunismului, dar niciodată să nu spunem niciodată, este o perioadă rezonabilă de timp cât să se concretizeze niște idei și un panou complet și detașat al perioadei respective.

Disecția adolescenței nu e întocmai numai a perioadei biologice și istorice, este mai ales o disecție a cadrului familial, unde nu se încuraja neapărat comunicarea, esențiale erau mâncarea, munca, ordinea în casă, curățeania, nevoile bazice satisfăcute, nimic despre nevoile sufletești ale tânărului. Probabil că avea să învețe spontan și clandestin în afara cercului sacru. Funcțiile sociale erau clar delimitate, anumite discuții ajungeau să nu aibă loc de teamă, se instaurase teama de a aborda anumite subiecte care să poată părea subiecte instigatoare la trădare.

Focusul, nu neapărat pe liniaritate, sau majuscule la început de rând, sau alte reguli sofisticate de multă vreme lăsate în spate de poeții moderni, așa stabilește Gelu Diaconu că va fi și poezia sa, relaxată, mizând pe idei și nu pe ieftine demonstrații de superioritate imaginativă. Biografist destinat decupajelor de drame personale, lasă câte puțin din memoriile sale mascate în lirică. Cât e ficțiune și cât adevăr, de se vor întreba lectorii săi, e mult adevăr, sau cel puțin așa se afirmă și așa deducem și noi folosindu-ne propria intuiție. Declar lectura închisă și vă invit și pe voi să opinați antrenați de frenezia anilor agoniei de aur. Să celebrăm împreună poezia lui Gelu Diaconu. Să descoperim anii rupturii, programa școlară și atunci valabilă, exact aceeași ca cea de acum. Să aflăm cât de captivați erau elevii. Cât de motivați să învețe mecanic strofe, poeme lungi, comentarii și multe altele.

Ziua în care a murit John Lennon, aici!