Home > Ştiri mondene > George Burcea a pierdut un rol important în noul serial de pe Antena 1
Ştiri mondene

George Burcea a pierdut un rol important în noul serial de pe Antena 1

George Burcea a pierdut un rol important în noul serial de pe Antena 1

Cei de la Antena 1 pregătesc ceva cu adevărat special toamna aceasta. O nouă producție semnată Ruxandra  Ion ar trebui să aibă premiera în curând pe postul de televiziune. Protagonistul serialului „Adela”, căci acesta este numele producției, ar fi trebuit să fie chiar George Burcea, însă acesta a pierdut preselecțiile în favoarea unui actor ce a studiat la Hollywood.

Producătorii viitorului serial de succes și-ar fi dorit ca George să facă parte din echipa lor, însă acest lucru nu a fost posibil. Se pare că un alt bărbat mult mai pregătit pentru rolul protagonistului face parte din echipă. Chiar dacă nu a primit rolul de protagonist, George a pus mâna pe un contract care îi aduce mai multe beneficii cu cei de la PRO TV: Chiar dacă a zis în urmă cu ceva timp că el nu ar face parte dintr-o emisiune de televiziune, cei 500 de euro pe care i-a primit de la Ferma l-au convins să își schimbe mentalitatea.

George Burcea a pierdut un rol important în noul serial de pe Antena 1

Misteriosul bărbat care a obținut rolul în noul serial este Romeo Visca. Acesta ar fi urmat cursuri de actorie în Londra. În vârstă de 30 de ani, Romeo a devenit cunoscut publicului datorită rolului pe care l-a avut în serialul „Iubiri secrete” de pe Prima TV.

După ce a încheiat contractul cu acel post de televiziune, bărbatul a plecat din țară și a ajuns să joace în mai multe filme celebre printre care și „Mission Imposible: Rogue Nation”, „Spectre”, „Valley of Secrets” sau „American Crime Story”. În prezent, bărbatul s-a întors în România, dar merge des în Londra deoarece acolo are familia și afacerile de care se ocupă.

Pe lângă teatru, pe care l-am practicat prima dată în România în Bacău, cred că am ajuns cunoscut marelui public prin aparițiile TV. Prin 2011 a venit marele proiect Iubiri Secrete, unde l-am jucat două sezoane pe Vlad Dumitrescu, rol care de altfel m-a și consacrat. Ulterior am renunțat la serial, deși semnasem contract pe încă un sezon.”, a povestit Romeo într-un interviu.