Home > Actualitate > Sport > Germania are prima echipă calificată la Campionatele Mondiale! Iată rezultatele finale
Actualitate Sport

Germania are prima echipă calificată la Campionatele Mondiale! Iată rezultatele finale

Germania are prima echipă calificată la Campionatele Mondiale! Iată rezultatele finale

Germania reușește să domine clasamentul în lupta pentru Campionatele Mondiale 2022. Echipa antrenată de Hansi Flick, este pe primul loc, după ce s-a impus în meciul cu Macedonia de Nord.

A fost un meci puternic, cu ocazii multe de gol atât pentru gazde, cât și pentru adversari, însă Germania s-a impus rapid prin golurile marcate în repriza secundă de Kai Havertz – în minutul 50, Timo Werner în minutele 70 și 73 şi Jamal Musiala, zece minute mai târziu, în minutul 83. Germania a reușit calificarea pe primul loc la CM 2022, dar și-a luat și revanșa  după meciul pierdut chiar pe teren propriu în faţa nord-macedonenilor atunci când aceștia din urmă au condus cu 2-3.

Tot în lupta pentru CM 2022, Rusia şi Croaţia, conduc în Grupa H. Turcia a câştigat în fața echipei din Letonia, cu 2-1, printr-un gol înscris în min. 90+9 de Burak Yilmaz, din penalty, rămânând în cursa pentru CM 2022. Olanda a surclasat Gibraltarul cu 6-0. Un egal a fost obținut cu greu și de Malta, cu Cipru, meciul fiind încheiat cu 2-2 pe tabela de marcaj. De partea cealaltă, Islanda a învins Liechtensteinul cu scorul de 4-0. Meciul a fost disputat în duelul echipelor care vor fi adversarele României în meciurile din noiembrie.

Rezultate Grupa J

Islanda – Liechtenstein 4-0

Macedonia de Nord – Germania 0-4

La acest meci au marcat: Kai Havertz în minutul 50, Timo Werner în minutele 70 și 73 și Jamal Musiala în minutul 83.

România – Armenia 1-0 (1-0). Pentru România a marcat Alexandru Mitriță, în minutul 26.

Clasament

1 Germania cu 21 de puncte

2 România 13 puncte

3 Macedonia de Nord 12 puncte

4 Armenia 12 puncte

5 Islanda 8 puncte

6 Liechtenstein 1 punct

Echipele care vor câștiga la fiecare grupă se vor califica direct la turneul final care va avea loc în Qatar. De partea cealaltă, echipele clasate pe locurile secunde şi cele mai bune două echipe necalificate din Liga Naţiunilor 2020-2021 vor juca baraje. În urma acestor meciuri, trei formaţii vor obţine calificarea pentru Campionatele Mondiale din 2022.

Foto: (c) Ognen Teofilovski

Raportează o greșeală

Urmatorul text selectat o sa fie trimis editorilor nostri: