Home > Actualitate > Externe > Germania sprijină România în actuala criză de securitate. Ambasadorul Germaniei în România face primele declarații 
Actualitate Externe

Breaking: Germania sprijină România în actuala criză de securitate. Ambasadorul Germaniei în România face primele declarații 

Peer Gebauer
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ambasadorul Germaniei la București, Peer Gebauer a făcut primele declarații legate de contextul de nesiguranță provocat de conflictul Rusia – Ucraina. Acesta a transmis că țara pe care el o reprezintă „se poziționează în continuare ferm alături de România”, în contextul situației actuale de securitate provocate de Rusia și Ucraina.

Peer Gebauer, detalii despre situația actuală la nivel de NATO

Într-un mesaj transmis de reprezentanța diplomatică, miercuri, AGERPRES, ambasadorul reiterează faptul că începând de la mijlocul lunii februarie, Forțele aeriene germane (Luftwaffe) vor participa cu avioane Eurofighter și soldați la măsura Poliție Aeriană Întărită Zona de Sud (Enhanced Air Policing South). Misiunea este una amplă, pregătită în amănunt de specialiștii militari.

Acesta a transmis că alături de Italia, țara sa asigură securitatea spațiului aerian al NATO, cu parteneri de încredere și o contribuție aparte. Acesta reprezintă un semn destul de clar al solidarității transatlantice de care este nevoie în aceste momente. Conform mesajului transmis de acesta, „solicitările privind retragerea trupelor NATO din România şi revenirea la situaţia din anul 1997 trebuie respinse cu fermitate”. Toată discuția a pornit după ce Rusia a cerut ca trupele NATO să se retragă din România.

Nu putem da ceasul înapoi cu 25 de ani. Apartenenţa României la NATO reprezintă o realizare esenţială şi nu poate fi pusă la îndoială de către terţi. Suntem foarte îngrijoraţi de situaţia actuală în regiune. Atitudinea Rusiei nu reprezintă doar o ameninţare la adresa Ucrainei, ci afectează securitatea întregii Europe. De aceea, o nouă încălcare a suveranităţii Ucrainei ar atrage după sine un răspuns european ferm şi comun”, arată Peer Gebauer.

În acest context, Peer Gebauer mai aminteşte că într-o astfel de situație, ministrul german al Afacerilor Externe, Annalena Baerbock, s-a exprimat tranșant în cadrul reuniunii miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre ale Uniunii Europene și a transmis că Germania este de partea care caută restabilirea păcii.

Amintim că astăzi a avut loc și ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Întrunirea, solicitată de președintele Klaus Iohannis a avut ca scop dezbaterea conflictului dintre Rusia și Ucraina și mai ales care ar fi implicarea României în caz de înrăutățire a situației. La finele întrunirii, președintele Iohannis a transmis că românii nu au de ce să aibă temeri legate de situația dintre cele două state, deoarece țara noastră nu va respecta condițiile impuse de Rusia, acelea de a renunța la trupele NATO și nici nu se va implica într-un conflict, dorindu-se rezolvarea pe cale diplomatică.

Recomandări autor