România continuă să trăiască în mizerie, din cauza lipsei de bun simț a unor oameni care pur și simplu nu vor să evolueze. Mai rău, tot mai multe produse comercializate sunt ținute în condiții insalubre. Autoritatea Naţională de Protecţie a Consumatorilor a găsit pe raioanele de patiserie din mai multe supermarketuri o mizerie de nedescris. În Ploiești, raioanele identificate au fost închise.
Raioane de patiserie, ținute ca în grajd, cu muște, praf și rugină
Mai exact, Autoritatea Naţională de Protecţie a Consumatorilor a închis temporar raioane ale supermarketurilor Lidl, Profi şi Carrefour din Ploieşti. Printre neregulile descoperite de inspectorii de la Protecția Consumatorilor se numără produse cu termenul limită de consum depăşite, murdărie şi muşte în spaţiile de producere a pâinii şi a produselor de cofetărie. Raioanele arătau exact ca o cocină de porci necurățată cu săptămânile.
Au fost controlate 7 magazine aparţinând Rewe Romania SRL, Profi Room Food SRL, Lidl Discount SRL şi Carrefour Romania SA. Au fost identificate diverse abateri de la prevederile legale. În urma verificărilor a plouat cu amenzi. Doar la prima activitate au fost aplicate 12 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 180.000 lei.
ANPC a dispus și oprirea definitivă de la comercilizare și retragerea din circuitul consumului uman a aproximativ 700 kg produse alimentare în valoare de peste 10.000 lei. Inspectorii de la Protecția Consumatorului au decis să oprească temporar și comercializarea a 2,3 tone de produse alimentare, în valoare totală de circa 14.000 lei.
S-au mai aplicat:
– 5 măsuri de oprire temporară a prestării serviciului la raioanele cu vitrină asistată, vitrinele cu produse congelate, cele cu produse calde, cele cu produse refrigerate, zonele de brutărie
– 2 propuneri de închidere a anumitor raioane (panificație, preparate din carne și produse de cofetărie), pe o durată de cel mult 6 luni.
Comisarii au descoperit tone de fructe și legume care erau nesortate, fiind foarte multe produse stricate. De altfel, pe rafturi era plin de produse cu data de consum depășită cu mult, iar produsele calde nu erau ținute la temperaturi de păstrare recomandate. Așadar, raionul gastro era un adevărat dezastru.
Inspectorii pentru calitatea alimentelor au găsit și tăvile pentru coacerea pâinii prezentau resturi arse, iar cuptorul nu era curăţat. Sub tăvile unora dintre vitrine, potrivit ANPC, era un lichid de scurgere cauzat de funcţionarea defectuoasă a agregatului frigorific.
Mai mult, în zonele de producţie a pâinii si a produselor de panificație, dar și în laboratoarele de cofetărie era plin de muște, în timp ce rastelurile și tăvile utilizate înotau în grăsime, rugină sau praf.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri