Home > Actualitate > Economie > Guvernul a închis robinetul. Evaziunea de ocazie a micilor afaceriști aproape imposibilă
Actualitate Economie Politică

Guvernul a închis robinetul. Evaziunea de ocazie a micilor afaceriști aproape imposibilă

Guvernul a închis robinetul. Evaziunea de ocazie a micilor afaceriști aproape imposibilă

Fiscalitatea din România trece printr-un moment istoric! Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a dezvăluit cifre uluitoare: peste 2,7 milioane de facturi au fost înghițite de sistemul e-Factura, cu o valoare de 16 miliarde de lei! Totul în timp real și ușor de monitorizat, fiind un pas uriaș către eficiență și transparență, lucru rar întâlnit la noi în țară, mai ales într-un asemenea domeniu.

Zilele acestea, întregul mediu de afaceri se străduiește să accepte realitatea impusă de Ministerului Finanțelor, unde Marcel Boloș a făcut anunțul zguduitor: sistemul e-Factura, acea inovație digitală menită să simplifice și să modernizeze procesele fiscale, a reușit să proceseze un număr impresionant de facturi.

E vorba de 2.775.421 de documente fiscale, o cifră ce pare desprinsă din viitor! Aceasta nu este doar o statistică, ci un semnal că vremurile evaziunii fiscale la alimentara din colț au apus definitiv.

Ministrul Finanțelor, cu un aer de mândrie și satisfacție, a subliniat că vineri a fost atins un record absolut: 675.000 de facturi preluate într-o singură zi. Este un ritm de lucru amețitor.

Dar Marcel Boloș nu se oprește aici. El are viziuni și mai ambițioase: să ajungă la un milion de facturi preluate zilnic! Acest obiectiv, deși pare desprins din filmele SF, ar putea deveni realitate în zilele noastre.

Este un vis mare și o mișcare surprinzătoare mai ales din partea unui partid care nu de mult era să scufunde politica noastră într-un sistem iliberal ce părea de neoprit..

Pe lângă această avalanșă de cifre și recorduri, există și o latură pragmatică: funcționarea în paralel a două sisteme de raportare a facturilor. Însă, după 1 iulie, scenariul se schimbă. Raportarea în sistemul e-Factura devine obligatorie, o decizie care marchează sfârșitul unei ere și începutul unei noi epoci în fiscalitate.

Și ca în orice revoluție, există și reguli stricte. După 1 iulie, nerespectarea noilor prevederi nu este doar o eroare, ci o contravenție. Amenzile sunt pe măsură: de la 1.000 de lei pentru microîntreprinderi până la 10.000 de lei pentru giganții economici. Este un mesaj clar: raportările corecte nu sunt doar o opțiune, ci o necesitate.