Home > Actualitate > Economie > Guvernul a luat o decizie radicală. Începând cu 1 iulie, adio angajări la stat
Actualitate Economie

Guvernul a luat o decizie radicală. Începând cu 1 iulie, adio angajări la stat

Guvernul a luat o decizie radicală. Începând cu 1 iulie, adio angajări la stat

Românii care vor să se angajeze la stat se lovesc de noi schimbări majore. Ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din administraţia publică a fost suspendată pentru perioada 1 iulie – 31 decembrie 2022.

Fără angajări, de la 1 iulie

Decizia a fost luată printr-o ordonanţă de urgenţă adoptată joi de Executiv, anunță Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Scopul acestei schimbări este acela de a proteja mai mult bugetul țării, într-o perioadă de instabilitate economică severă.

Guvernul a aprobat astăzi, printr-o ordonanţă de urgenţă, suspendarea ocupării prin concurs sau examen, începând cu data de 1 iulie şi până la 31 decembrie 2022, a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, cu excepţia posturilor unice. De asemenea, documentul prevede continuarea ocupării posturilor pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor anterior datei de 1 iulie 2022”, se menţionează în comunicatul transmis de ministerul Muncii.

Conform reprezentanților ministerului, în cazuri temeinic justificate, ordonanţa de urgenţă oferă șansa ca, prin memorandum aprobat în şedinţa Guvernului, să poată fi organizate concursuri sau examene pentru ocuparea unor posturi vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, cu încadrarea în cheltuielile de personal.

Măsura suspendării ocupării posturilor vacante din administraţia publică este extrem de utilă în aceste momente, pentru a diminua unele cheltuieli de funcţionare ale instituţiilor şi autorităţilor publice, în vederea asigurării sursei de finanţare a pachetului de măsuri pentru menţinerea nivelului de trai al categoriilor vulnerabile şi continuarea activităţilor economice, recent adoptat de Guvern. Scopul executivului condus de Nicolae Ciuca este acela de a respecta angajamentele asumate în ceea ce priveşte încadrarea în ţinta de deficit, se mai arată în proiectul de lege.