Home > Actualitate > Politică > Guvernul Cioloș, epavă în derivă! Miniștrii propuși în Executiv, respinși pe capete! Aviz negativ pentru Barna și Fălcoi
Actualitate Politică

Guvernul Cioloș, epavă în derivă! Miniștrii propuși în Executiv, respinși pe capete! Aviz negativ pentru Barna și Fălcoi

Guvernul Cioloș, epavă în derivă! Miniștrii propuși în Executiv, respinși pe capete! Aviz negativ pentru Barna și Fălcoi

Noul Guvern condus de Cioloș a intrat astăzi la audierii. Ministrul propus la Apărare, Nicu Fălcoi, a primit astăzi aviz negativ din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului, iar Dan Barna, propus ministru al Afacerilor Interne a primit și el același aviz nefavorabil.

Șanse mici pentru Guvernul Cioloș

S-au înregistrat 15 voturi „împotrivă”, 8 voturi „pentru” şi 13 abţineri din partea membrilor Comisiilor pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, în cazul lui Nicu Fălcoi.  Premierul desemnat Dacian Cioloş a participat la lucrările Comisiilor de apărare, însă nu a reușit să convingă audiența că merită să fie ministru.

Audierea în cadrul comisiilor a fost publică, după votul în unanimitate dat la propunerea deputatului PSD Mihai Fifor. Câţiva parlamentari au intervenit online, motiv pentru care s-au iscat rapid discuții aprinse.

În timpul audierii, deputatul PSD Radu-Mihai Cristescu a criticat faptul că audierile miniştrilor au loc deşi Guvernul Cioloş nu are „absolut niciun viitor”. PSD nu dorește un Guvern condus de Cioloș și nu va vota nimic din ce are legătură cu miniștrii propuși. Mai mult, social democratul consideră că audierea miniștrilor nu era necesară, având în vedere că sute de oameni mor în spitalele din România.

Ceea ce se întâmplă nu numai aici, în Parlamentul României, astăzi şi mâine, este o bătaie de joc la adresa românilor, o pierdere de timp criminală, în condiţiile în care sunt 300 de morţi pe zi, ATI-urile sunt pline şi noi ne jucăm de-a audierea asupra unui guvern care nu are absolut niciun viitor. Este jenantă forţarea acestui guvern spirală al unui alt spirală Cioloş, în condiţiile în care România se scufundă şi miroase a moarte peste tot”, a spus social-democratul.

Deputatul PSD, schimb de replici cu premierul desemnat Dacian Cioloş

Domnule Cioloş, să vă fie ruşine pentru bâlciul pe care îl faceţi în aceste zile, în care în România se moare pe capete. România nu este o spirală, domnule Cioloş! Să vă fie ruşine! (…) Guvernul nu are nicio şansă să treacă!”, a afirmat Cristescu, căruia i-a fost atrasă atenţia de câţiva parlamentari că nu poartă corespunzător masca de protecţie.

Premierul desemnat i-a răspuns tranșant că USR este singurul partid care a propus un premier. Între timp, miniștrii propuși „cad pe capete”, singurii care primesc aviz favorabil fiind cei care deja erau pe această funcție și în Guvernul condus de Florin Cîțu.

Nu vreau să deturnăm această întâlnire, însă USR este singurul partid care a propus un premier. (…) Când o să propuneţi o alternativă, discutăm despre eficienţă”, a conchis Cioloş

Lista miniștrilor din Guvernul Cioloș

Prim-ministru – Dacian Cioloș

Ministerul Finanțelor – Dragoș Pîslaru

Ministerul Afacerilor Interne – Alin Stoica (fost prefect al Capitalei)

Ministerul Afacerilor Externe – Dan Barna (fost viceprim-ministru în Guvernul Cîțu)

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – George Cățean

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Mihai Goțiu

Ministerul Justiției – Stelian Ion (fost ministru în în Guvernul Cîțu)

Ministerul Apărării Naționale – Nicu Fălcoi

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului – Claudiu Năsui (fost ministru în în Guvernul Cîțu)

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – Cristian Ghinea (fost ministru în în Guvernul Cîțu)

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – Ionuț Moșteanu

Ministerul Energiei – Cristina Prună

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – Cătălin Drulă (fost ministru în în Guvernul Cîțu)

Ministerul Muncii și Protecției Sociale – Oana Țoiu

Ministerul Sănătății – Ioana Mihăilă (fost ministru în în Guvernul Cîțu)

Ministerul Culturii – Iulia Popovici

Ministerul Tineretului și Sportului – Tudor Pop

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării – Monica Berescu

Ministerul Educației – Corina Atanasiu

 

Recomandări autor