Home > Cultură > Literatură > Harold Klawans, În apărarea femeii cavernelor
Literatură Premium

Harold Klawans, În apărarea femeii cavernelor

Harold Klawans, În apărarea femeii cavernelor
Sursa imagine: prabook.com

Harold Klawans, neurolog și profesor de neurologie și farmacologie la Rush Medical College, a scris numeroase articole și cărți despre tulburările extra-piramidale, neurofarmacologie și istoria medicinei. În apărarea femeii cavernelor (editura Trei, Traducere din engleză de Florin Tudose, Controlul științific al traducerii: Andrei Dumbravă, 2017) este o carte atât de necesară lumii moderne cu atât mai mult cu cât întregește un panou de la mituri la explicații științifice despre evoluția umană și pune un semn de interogație în dreptul egalității între femeie și bărbat, câtă vreme bărbatul și-a creat o lume despre el și pentru el, dar în care a luat-o și pe femeie după el. Aceasta este în mare teoria și superficial explicată, dar nu asta este totul.

În calitate de medic, Harold are pacienți dintre copii cu diferite afecțiuni neuronale. Pentru a crea o teorie solidă privind evoluția umană care cuprinde o sumedenie de tipare de stadii evolutive, de personalități, de afecțiuni, ei bine, din pricină că există o asemenea diversitate științifică de explorat, aceasta înseamnă și numeroase episoade de observare, ore de calcule, de comparații, de întrebări, de cercetare a mediului din care vin pacienții afectați și în ce măsură mediul a contribuit la leziunile neuronale, dar și în ce măsură există problema genetic, care sunt posibilitățile de vindecare.

Cartea În apărarea femeii cavernelor este structurată în două părți: Partea întâi: Evoluția funcțiilor cognitive și Partea a doua: Vulnerabilitățile creierului: moartea celulară programată, prionii și durerea. Una din întrebările cheie la care această care își propune să răspundă este: „De ce există indivizi cu creiere absolut normale care abia reușesc să citească?” Felul în care funcționează creierul rămâne un mister care merită studii intense și complexe.

Niciodată până la cartea aceasta despre știința care se numește neurologie nu am avut contact cu astfel de cărți care să explice pe înțelesul tuturor concepte deosebit de grele, simptome, boli, fișe clinice, povești. Este o carte atât de umană și de pătrunzătoare, cu fir narativ, de tip notații de jurnal, încât ai impresia la un moment dat că citești un roman, nu pare o carte care tratează subiecte care nu au legătură cu preocupările noastre (ala oamenilor de rând) în viața de zi cu zi. Ne simțim mult mai confortabil să lăsăm în mâinile specialiștilor tot ceea ce ține de partea aceasta de funcționare a propriului oganism, sau a propriului creier, nu prea ne interesează și ajunge să ne intereseze abia atunci când ceva nu mai funcționează la cote optime.

Învățăm ce înseamnă din punct de vedere neurologic dependența și cum poate fi interpretată fă că anumite fără blame: „e deopotrivă rezultatul faptului că anumite funcții nu au fost încă învățate de către creier, dar și semnul că procesul acumulării abilităților de supraviețuire încă nu s-a încheiat. Creierul uman se diferențiază de creierele celorlalte specii prin capacitatea sa postnatală de învățare, prin aparenta sa plasticitate, dar există limite. Învățarea cunoaște perioade critice și ferestre de oportunitate. Anumite abilități pot fi dobândite numai în anumite perioade. Dacă o deprindere nu este dobândită în perioada critică, mai târziu va fi mult mai greu, dacă nu imposibil.

Nimic nu exprimă mai bine această lege ca achiziția limbajului.”(pp.24-25) Există diverse exemple în acest sins, desigur, o multitudine de cazuri de pierderi ale ferestrei de oportunitate, aș vrea să ne oprim, însă, la unul și cel mai special dintre acestea și celebru, cazul unei fetițe botezate Genie. „Genie a fost izolată într-o cameră începând cu vârsta de douăzeci de luni, fiind deprivată de orice contact uman. (…) Izolarea forțată și deprivarea lingvistică au continuat până la treisprezece ani, adică până după pubertate. Creierul ei a ajuns la dimensiunile unui creier adult, dar lipsit de beneficiile unui mediu lingvistic. Nu a avut parte nici măcar de o păpușă Big Bird care să-i vorbească. De fapt nimeni nu i-a vorbit. Tatăl ei, evident schizofrenic a tratat-o ca pe un animal. În loc să-i vorbească el a lătrat la ea.” (p.28).

Pornind de la acest caz doctorul Harold compară acest caz cu alte două cazuri cu patologie similară și observă diferențele de recuperare, capacitata de adaptare la mediu și stadiile evolutive, și tot acest proces al achizițiilor care este unul delungă durată, complex, necesită multă energie și o voință de fier. Este un semnal de alarmă față de cazurile de abuz social și emoțional, de deprivare de comunicare, educație și afecțiune, reducerea omului la statutul de animal. Aceasta este o mare capcană în care cad anumiți oameni, fie că e din pricina lor, a celor de îi înconjoară sau a celor ce le dau viață.

În apărarea femeii cavernelor mă așteptam conform cheii cărții să găsesc povești ale femeilor, dar am găsit povești ale unor copii care au fost maltratați într-un fel sau altul de către adulți. Este o carte care m-a sensibilizat și care m-a ajutat să reflectez asupra afecțiunilor neuronale, că sunt posibile și că le putem dobândi oricare dintre noi, așa că nu a blama va fi secretul reușitei, ci a ajuta vindecării și a înțelege mai mult decât ni se spune în școlile românești.

Comandă În apărarea femeii caverneloraici!