Istorie

Heinrich Schliemann și descoperirea Troiei

Heinrich Schliemann și descoperirea Troiei

Există o legendă ceva mai modernă care spune că cel care a descoperit adevăratul sit al Troiei a fost Heinrich, un bărbat inteligent dornic de aventură care știa 15 limbi străine. Un bun arheolog amator. Din memoriile și cărțile care s-au păstrat de la el reținem că a fost pasionat de mitologia greacă, menționează și faptul că încă de la vârsta de 8 ani tatăl său îl ține în poală și îi citea Iliada la nesfârșit. A fost impresionat de mic de dragostea interzisă dintre Helena, soția regelui Spartei, și Paris, fiul lui Priam al Troia și modul în care evadarea lor a dus la un război care a distrus o civilizație târzie din epoca bronzului.

Primele căutări ale Troiei sau primii săi pași în arheologie

Schliemann nu s-a apucat serios de căutări până când nu a fost sigur de o mare parte din speculațiile sale. A început să fie preocupat de arheologie sau investigații serioase legate de descoperirea Troiei până în anul 1868, la vârsta de 46 de ani. Nu există nicio îndoială că înainte de pornirea în această expediție  Schliemann fusese interesat de arheologie, în special de istoria războiului troian. Întotdeauna a fost ceva secundar față de interesul său fervent pentru limbile străine și literatură. Dar, în iunie 1868, Schliemann a petrecut trei zile la săpăturile de la Pompei, dirijate de arheologul Giuseppe Fiorelli.

În luna următoare, a vizitat Muntele Aetos, considerat pe atunci locul palatului lui Ulise, și acolo Schliemann a săpat prima sa groapă de cercetări arheologice. În acel sit, sau poate cumpărată local, Schliemann a obținut 5 sau 20 de vaze mai mici care conțin rămășițe incinerate.  Lucrurile au început să capete o turnură interesantă atunci când interesele lui Schliemann au început să se intersecteze. Drept pentru care pasiunea pentru arheologie și cea pentru literatură se întâlnesc sub cupola lui Homer. Așadar pus în fața Iliadei și având toate instrumentele necesare unui arheolog dar și experiența unui om ajuns la vârsta de 46 de ani pornește în căutarea mai vechii cetăți grecești.

Când a pornit la drum în descoperirea Iliadei acesta avea trei variante din care putea alege. Alegerea cea mai potrivită a zilei a fost Bunarbashi (scris și Pinarbasi) și acropola din Balli-Dagh. Hisarlik a fost și ea una dintre variantele propuse de scriitorii antici și de  un mic grup de cărturari. Iar Alexandria Troas, de vreme ce s-a hotărât că este mult prea recentă pentru a fi Troia lui Homer, era o posibilitate mult mai puțin populară.

Schliemann a săpat la Bunarbashi în vara anului 1868 și a vizitat alte situri din Turcia, inclusiv Hisarlik, aparent necunoscând starea în care se afla Hisarlik până când la sfârșitul verii a început să fie un interes major pentru arheologul Frank Calvert. Calvert era un membru al corpului diplomatic britanic din Turcia și arheolog cu jumătate de normă. Acesta intra în rândul celor care se credeau că Hisarlik era locul Troiei homerice, dar a avut dificultăți în a convinge Muzeul Britanic să sprijine cercetările sale.

Schliemann era convins că a descoperit locul exact în care fusese cândva Troia, loc care a rămas intactă zeci de ani după moartea sa din anul 1890. În mod ironic, celebrarea a 150 de ani de la nașterea lui Schliemann în anul 1972 a adus și o examinare critică a vieții și descoperirilor sale. Au existat alte speculații ale neregulilor care existau în jurnalele sale voluminoase. Romancierul Emil Ludwig a cercetat meticulos lucrarea lui Schliemann: The Story of a Gold Seeker în anul 1948. Au fost contestate de familia lui Schliemann și de comunitatea de savanți. Dar când la întâlnirile din anul 1972 clasicistul american William M. Calder III a anunțat că a găsit discrepanțe în autobiografia sa, alții au început să adâncească puțin mai mult subiectul.

Un lucru este clar în legătură cu dezbaterea asupra calităților lui Schliemann. Faptul că în prezent eforturile și cercetările lui Frank Calvert, care știa, de fapt, că Hisalik era reala Troia, acela care a efectuat investigații științifice cu cinci ani înainte de Schliemann și care, probabil, în mod absurd, s-a întors în urma săpăturilor sale la Schliemann, merită astăzi meritul pentru prima descoperire reală a Troiei.