Monden > Divertisment > Literatură > Horia Marchean, Parte Nostra – sunt mort și viu ca Gisleni la Santa Maria del Popolo
Literatură

Horia Marchean, Parte Nostra – sunt mort și viu ca Gisleni la Santa Maria del Popolo

Horia Marchean, Parte Nostra

Horia Marchean începe să scrie la 14 ani proză scurtă influențat de Lovecraft, Barker și Herbert. Scrie poezie în timpul studiilor universitare, alternând rareori cu proza scurtă sau cu articole pe tema psihiatriei culturale sau sociale. Tematic, tratează idei religioase, filosofice și politice. Debutează cu volumul de poezii Altera Pars, Berg, București, 2018; urmat de povești scurte Pregătiri pentru spovedanie și Risus Sardonicus, ed. Berg, 2018; & placheta de poezie Kitab al-Azif (Cartea Celui ce se Apropie), ed. Berg, 2018; Publică în revista Saeculum un grupaj de poeme precum și articolul Schizofrenia între patologie și mass-media. Apare în culegerea de studii coordonată de Aurel Nireștean & Emese Lukacs Persoana normală și patologică: repere istorice, sociologice și spirituale cu articolul Gilles de Rais și tulburarea de personalitate antisocială ca patologie a puterii. Studiu de caz.; A absolvit Facultatea de Medicină a Universității Transilvania, Brașov. În prezent este Medic rezident la Clinica de Psihiatrie II, Târgu Mureș.

Parte Nostra, cel de-al doilea volum de poeme semnat de Horia Marchean, stă să apară foarte curând la editura Eikon. Este o veste pe care a lansat-o oficial autorul pe pagina sa de facebook. Am citit manuscrisul de două ori la distanță de timp de câteva luni. Acest coming out nu se dovedește a fi o surpriză, cât o relatare a ceea ce s-a creat în backstage între timp, acum vin în întâmpinarea cărții care conține poezia unui anotimp al pierderii lumii, dar a regăsirii propriei identități spirituale.

Conținutul textelor lirice de aici sunt o coloratură, o unitate descendentă din învățăturile sihaștrilor și experiențele personale. Biografism și accelerarea unor tendințe de epurare a unor emoții negative prin rugăciune și smerenie (acea smerenie elevată, cu discernământ, nimic despre îndoctrinare). Lamento-uri incredibil de puternice despre dragoste, despre pierdere, despre senzația că pământul s-ar putea rostogoli în direcția greșită și deodată un colaps puternic ar avea loc. Marchean lucrează pe laturi psihologice și emoționale pentru a păstra și câteva accente terapeutice. Aici am citit câteva manifeste foarte bune, monoloage ale creștinului în discuție cu sine însuși, sau adresându-i-se lui Dumnezeu, dar un Dumnezeu care iubește poezia, însă nu se repede să tragă concluzii.

Cartea este structurată, parcă, după strategii militare, astfel: Credințe mici; Black Metal; Pagină dedicată spălării pe mâini și purificării prin suferință; Horror Punk; Pagină dedicată spălării pe mâini și renunțării la puterea învățatului; Lucruri groaznice; Pagină dedicată spălării pe mâini și dezgolirii complete; Pagină dedicată spălării pe mâini și îmbrățișării, sărutării prietenului rămas. Înaintăm prin versuri ca într-o ceață să descoperim „Parcul Eroilor”, miticul, acela unde se consumă marile deziluzii și principalele căderi. Devitalizarea începe odată cu forța banilor, când ierarhia socială preia controlul, iar indivizii se alienează pe fondul unor percepții false și ipocrite. Iluzii deșertificante scapă din lumina mânduirii și scandări șamanice se lasă cu grozăvii pe „bulevardul Gării”.

Toată noaptea să iei cu tine poemele din Parte Nostra și să călătorești undeva cu trenul, să hoinărești fără țintă, să-ți pomenești toate efemerele iubiri, toate dorințele și neîmplinirea unora dintre ele, să-ți vezi viața în fața ochilor ca într-o dedublare, de parcă nu ai fi tu, de parcă altcineva în locul tău absoarbe toate ororile la care ai fost tu supus. Să crezi că undeva există și pentru tine „acasă”, asta să fie ceea ce te menține la geam fluturând paginile alea care îți plac cel mai tare. Da. Vreau să vă fac sugestii de lectură și sper că și reușesc, vreau să împărtășesc cu voi din universul Marchean, vreau să vă spun despre „Prințesa Inimilor” lui și despre cum se pierde „inocența”, cum ne sfidăm reciproc și ne suprapunem peste propriile revelații.

Efectul fluturelui în teoria haosului, asta ni se prezintă foarte bine aici între auspicii latine și lumea modernă, între credință și necredință, între realitate și himeric, între postură și impostură, între a fi și a nu fi iubit, a fi și a nu fi acasă, a fi și nu a fi contemporan contemporanilor tăi, acestea sunt marile antiteze care fac „partea noastră” (cum s-ar traduce titlul) cunoscută celor ce nu știau până mai ieri nimic despre cine? Despre existența noastră a eroilor pământeni care cred și nu cercetează, care simt și nu tăgăduiesc, care se înarmează cu știință și cu acceptare, noi pământenii aici nu suntem decât doi, poetul și Ea, și între ei doi o „Lume”. Dar cum e pe lumea lor? E plin de mituri, și plin de regrete, plin de virtuți lepădate. Se întrevăd spațiile lăsate în urmă, grabnicele ocolișuri ale erorilor, totul în numele câștigului, dar nu al unui câștig minor. Totul este miza principală, absolutul.

Nu „umbrele”, ci cu atât mai mult eroul pământean are „nevoie de iertare”. Și când aceasta este modalitatea prin care îți ceri iertare, dacă pentru asta scrii un volum întreg de poeme confesive de tip mărturisiri, atunci lectorii cum ar putea să nu fie înduioșați? Cum ar putea să le scape tocmai dozele de esențe care se țin numai în inimile unui poet transilvan care se recuperează și se mântuiește prin sine și prin cuvintele sale. Are capacități nebănuite, și le proclamă, reia drumul libertății, o libertate niciodată găsită, niciodată atinsă deplin. Dar, hei, este vremea protestelor.