Home > Ştiri mondene > Horia Moculescu și fosta lui soție s-au luptat prin tribunale. Cum se înțeleg în prezent cei doi
Ştiri mondene

Horia Moculescu și fosta lui soție s-au luptat prin tribunale. Cum se înțeleg în prezent cei doi

Horia Moculescu
Foto: Facebook/ Horia Moculescu Artistul

Horia Moculescu este un compozitor foarte cunoscut de la noi din țară. Acesta a avut parte de o viață frumoasă alături de soția sa care i-a dăruit o fiică, însă, din cauza neînțelegerilor, divorțul a fost iminent. De curând, au ieșit la iveală mai multe detalii legate de averea acestuia, dar și de relația pe care o are în prezent cu fosta soție.

Mariana este numele femeii care i-a furat în urmă cu câțiva ani inima lui Horia Moculescu. Cei doi s-au iubit cu pasiune, după cum declara chiar femeia într-un interviu mai vechi, însă, lucrurile s-au destrămat treptat din cauza diferenței de vârstă dar și a stilului de viață pe care compozitorul începuse să îl ducă.

Scandalul dintre Mariana și Horia Moculescu

În perioada în care a avut loc divorțul dintre Mariana și Horia Moculescu, au circulat tot felul de zvonuri legate de faptul că aceasta i-ar fi luat bărbatului toată averea și l-ar fi adus la sapă de lemn. Lucrurile s-au liniștit imediat după divorț, când Mariana a ales să plece din țară fără să mai privească înapoi și fără să ofere o explicație clară cu privire la tot ceea ce s-a întâmplat.

În urmă cu aproape un an, Mariana Moculescu s-a întors în țară și a fost asaltată de oamenii care își doreau să știe adevărul legat de averea compozitorului. Astfel, într-un interviu acordat în cadrul unei emisiuni de pe Antena Stars, femeia susține că în momentul în care a plecat din țară, nu a luat absolut nimic cu ea, ba din contră, a preferat să îi lase fostului său soț totul pentru a înceta scandalurile din presă.

Acuzată și de faptul că în perioada căsniciei i-ar fi cheltuit banii soțului, aceasta declară că i s-a părut normal ca Horia să le întrețină pe ea și pe fiica pe care o au împreună. În cadrul aceleiași emisiuni de televiziune, femeia a mai susținut și faptul că are o relație de prietenie cu fostul soț și că mai comunică uneori doar prin intermediul fiicei lor.

Ce părere are compozitorul despre căsătorie

Întrebat de nenumărate ori dacă se gândește să își refacă viața alături de o altă femeie, compozitorul a oferit un interviu în care a vorbit pe larg despre acest subiect. Bărbatul susține că nu se mai gândește la căsătorie, deoarece are o vârstă destul de înaintată. Acesta așteaptă cu nerăbdare momentul în care își va putea conduce fiica la altar.

„N-aș mai face niciodată pasul spre căsătorie, niciodată! Pentru că am simțul ridicolului. Nidia trebuie să se mărite, și ea vrea asta, are un prieten, dar nu mă amestec în treburile fiicei mele. Am o vârstă rezonabilă, prietenii mă caută permanent, trăiesc alături de ei și pentru ei, ca și pentru fiica mea. Ea e singură care mi-a mai rămas. Nidia cânta și sper să fie urmașa mea în privința muzicii”, a declarat bărbatul, potrivit Cancan.